„Cavalleria Rusticana & Pagliacci”, în regia lui Ion Caramitru, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/cavalleria-rusticana-pagliacci-in-regia-lui-ion-caramitru-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni – Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparţine lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2019

Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.

(Video: Sebastian Bucur/ Opera Națională București)

„Există în spectacolul de operă subordonat până la perfecțiune muzicii (note, măsuri, arii, balet, cor) un spațiu foarte generos pentru un soi de realism magic al spectacolului. Cu cât este mai mare convenția, cu atât mai mare libertatea.  Este vorba despre realism de la început până la sfârșit. Nu vă lăsați înșelați de iluzia artei artistului. Cavalleria Rusticana se desfășoară în culori de alb și negru, Pagliacci se petrece într-un decor colorat; costume, scenă, decor palpabil, dar ambele ascund o crimă din gelozie.” – Ion Caramitru

Fiind unul din cele mai aplaudate titluri ale curentului verist, „Cavalleria rusticana” justifică prezența sa în repertoriul teatrelor din întreaga lume. Inspirația cu care compozitorul a găsit textul literar, corespondentul muzical, plasticitatea imaginilor și caracterul pasionat al melodiei, tipic italiene, justifică gloria acestui titlu, cu care nu a rivalizat nicio altă creație a lui Pietro Mascagni.

„Pagliacci” este o operă în două acte compusă de Ruggiero Leoncavallo pe un libret propriu. Opera este una din lucrările care figurează în repertoriul permanent al teatrelor lirice de pretutindeni.

Cele două opere portretizează comunitatea muncitoarească, modestă din sudul Italiei într-o zi de sărbătoare romano-catolică, concentrându-se pe triunghiuri amoroase ce se dovedesc a se sfârși violent și mortal. Limbajul muzical franc, intens, rapid și economic al acestor povești tulburătoare așezate în lumea oamenilor ordinari au contribuit la nașterea stilului de operă verist.

Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc vineri, 3 mai 2019, începând cu ora 18:30.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: Cavaleria si Paiate –  Sebastian Bucur

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

12
/06
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramon Vargas și Leontina Văduva au selecționat 20 de viitori cursanți din întreaga lume care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest gen din România, care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

30
/05
/23

Miercuri, 31 mai 2023, de la 19.00, copii, părinți, bunici - altfel spus, copiii de toate vârstele! - sunt invitați la Sala Radio la un concert dedicat Zilei Internaționale a Copilului.