Cazul Dylan
https://www.ziarulmetropolis.ro/cazul-dylan/

Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să deschidă o discuţie îndelung ocolită: are literatura graniţe – de ce ar avea? Judecând după furia cu care românii au şi de această dată păreri, ai spune că trăim în mijlocul celui mai citit popor european. Să ne relaxăm: nu e chiar aşa, ba chiar dimpotrivă.

Un articol de Andrei Crăciun|14 octombrie 2016

Fără să fiu sexagenar, am amintirile mele cu Bob Dylan, la care nu am de gând să renunț. Nici nu mai știu cum am ajuns până la dumnealui, dar trebuie să fi fost din iubire – a ajuns cineva altfel la Dylan?

I-am ascultat poezia și nu m-au deranjat niciodată nici chitara, nici muzicuța. De când e un poet cu chitară mai puțin poet? De ce ar fi? E o ipoteză care nu ne duce nicăieri, doar ratăm esențialul. E o limită autoimpusă – gândim mărunt.

Da, s-a întâmplat ca Bob Dylan să-și cânte versurile, iar ele să cucerească lumea. S-au născut apoi oameni care nu au mai vrut să știe ce s-a întâmplat până la ei. Dar nici asta nu înseamnă nimic. E tot vânare de vânt, dacă vă e cunoscută expresia.

Iar Bob Dylan a rămas tot aici, în turneul său nesfârșit (Bob Dylan chiar e plecat de decenii în The Never Ending Tour) – profet al unei vieți ca o poezie. Vi se pare puțin?

Apoi, s-a întâmplat ca domnul Bob Dylan, deja în etate, să ajungă la noi, pe Barbu Văcărescu, în vederea unui concert. Nu a cântat bine atunci, nu a avut chef, nu i-a plăcut de noi, era sonorizarea proastă – ce mai contează? Oricum, Bob Dylan ca orice artist adevărat își respectă stările sufletului. Când nu mai are chef, se mai întâmplă să părăsească scena, fără explicații suplimentare.

Țin minte că am vrut cândva să îi cumpăr poeziile lui Bob Dylan, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, și nu am avut bani. Se întâmpla des, pe atunci, se întâmplă încă.

Ieri, strict din întâmplare, aveam ceva parale, așa că imediat după ce s-a anunțat marele premiu de la Stockholm, dar înainte să afle librarii și să îl scoată pe Bob Dylan de pe ultimele rafturi înspre vitrină, am intrat într-o librărie și am cerut toate cărțile dumisale. Vânzătoarea m-a privit contrariată și m-a întrebat atât: cine?! Da: cine?! Numele lui Bob Dylan îi era străin. Aici s-a ajuns. Nu-i nimic, asta e. I-am surâs.

Și am mai citit cândva ceea ce este povestea mea preferată cu domnul Zimmerman (spre deosebire de Lennon, eu cred mult în domnul Zimmerman). Se plimba în Europa, pe malul unei mări, pe o coastă, trebuie că era în Italia, dar ce importanță are asta cu adevărat?, când a fost săltat de forțele de ordine. Părea un bătrânel fugit de acasă, îmbrăcat în pripă, în plină derivă, cu mințile rătăcite. Omul a pretins că e Bob Dylan și ei au vrut să-l ducă la nebuni. Și, desigur, chiar era Bob Dylan. Nu l-au mai dus.

Acum, a primit Nobelul pentru literatură. Și nu mă aștept să citiți Tarantula sau Chronicles înainte să aruncați cu piatra. Știu cum merge lumea: umbli cu eticheta asupra-ți.

Dar nu e vina lui Bob Dylan că noi gândim prost – cu granițe. Nu e. Nu e vina dumisale că nu vrem să înțelegem că poezia poate tot și că poezia se întâmplă oriunde.

Nici un graffiti nu e niciodată mai puțin decât un vers garantat de o Academie sau decât un rând dintr-un text de ziar (da, au existat, cândva, poeți chiar și prin redacții).

Și fiecare are o teorie cu privire la acest Nobel (deși, ce înseamnă, totuși, un premiu, oricare ar fi el?; e el mai mult decât opțiunea unui juriu?, că nu e – Războiul Rece s-a sfârșit, iar pe Soljenițîn și Pasternak îi citim tot mai puțini…). Am și eu o teorie, sigur că da.

Anul trecut, onorabilul comitet a optat pentru o ziaristă, căci Svetlana Aleksievici este ziaristă. Anul acesta, l-au ales pe trubadurul acesta despre care prea puțini consideră că a făcut vreodată literatură. De ce așa? Ce vor să spună autorii decernării?

Consider că trăim o subliniere a acestei minime idei fundamentale: literatura e dincolo de granițe, de toate granițele.

Altfel, să știți că domnul Dylan chiar este un poet. Are el o poezie cu o femeie, de ani 51, care a născut zece copiii, iar copiii ei făceau toți munci nenorocite, cărau gunoiul din pubele și goleau scrumiere, și niciodată nu aveau să stea în capul mesei, și aici chiar e toată poezia care se poate scrie pe pământ, căci domnul Dylan, așa genial și arogant, chiar a avut urechile cu care să asculte și ochii cu care să vadă oamenii pe pământ.

Premiul Nobel pentru Literatură merge la Bob Dylan, și nu e nicio greșeală aici, nu e, nu e.

Dar nu e vina lui Bob Dylan că noi gândim prost – cu granițe. Nu e. Nu e vina dumisale că nu vrem să înțelegem că poezia poate tot și că poezia se întâmplă oriunde.

 

17
/09
/12

n. 06.10.1973, Bucureşti Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 1997, clasa profesor Ion Cojar

17
/09
/12

n. 5 august 1938, Răsuceni, judeţul Ilfov Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti in 1960, la clasa profesorului A. Pop Marţian.

17
/09
/12

n. 28.10.1970, Bucureşti Academia de Teatru şi Film, promoţia 1996, clasa profesor Florin Zamfirescu, Doru Ana

17
/09
/12

n. 14.12.1918, satul Gălbeni, judeţul Bacău 1937-1938: studiază Dreptul şi Filosofia la Bucureşti Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, profesoară Lucia Sturdza Bulandra Director al Teatrului Naţional Bucureşti: 1969 - 1990

17
/09
/12

n. 31.01.1979, Bucureşti Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, secţia Actorie, clasa profesor Sanda Manu (primii doi ani) şi Ion Cojar - promoţia 2003 Workshop „Măştile Commediei dell`Arte" cu Ferruccio Soleri la TNB - Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava" (24 noiembrie - 8 decembrie), 2006

17
/09
/12

n. 16 septembrie 1982 Facultatea de Actorie UNATC la clasa prof. Gelu Colceag

17
/09
/12

n. 6 noiembrie 1949, Bistrița Năsăud 1968 - 1969 - Facultatea de Filologie (Secția Limbi romanice și clasice). În aceeași perioadă începe activitatea la teatrul studențesc "Podul" I.A.T.C. (1969 - 1973) Doctoratul în Istoria Teatrului(1999), sub conducerea prof. univ. Ileana Berlogea, în cadrul UATC

17
/09
/12

n. 29 ianuarie 1962, București A studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, actualul UNATC și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu.

17
/09
/12

n. 06.08.1972, Câmpina Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, promoţia 1998, clasa profesor Grigore Gonţa

17
/09
/12

n. 21 august 1953 În 1978 a absolvit IATC I.L.Caragiale Bucuresti, la clasa Marin Moraru, Adriana Popovici. În acelasi an obtine Premiul pentru debut la Festivalul de teatru de la Piatra Neamt.

17
/09
/12

28.06.1956, Săcele Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 1986, clasa profesor universitar Ion Cojar

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

Pagina 6 din 6« Prima...23456