Cazul Dylan
https://www.ziarulmetropolis.ro/cazul-dylan/

Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să deschidă o discuţie îndelung ocolită: are literatura graniţe – de ce ar avea? Judecând după furia cu care românii au şi de această dată păreri, ai spune că trăim în mijlocul celui mai citit popor european. Să ne relaxăm: nu e chiar aşa, ba chiar dimpotrivă.

Un articol de Andrei Crăciun|14 Octombrie 2016

Fără să fiu sexagenar, am amintirile mele cu Bob Dylan, la care nu am de gând să renunț. Nici nu mai știu cum am ajuns până la dumnealui, dar trebuie să fi fost din iubire – a ajuns cineva altfel la Dylan?

I-am ascultat poezia și nu m-au deranjat niciodată nici chitara, nici muzicuța. De când e un poet cu chitară mai puțin poet? De ce ar fi? E o ipoteză care nu ne duce nicăieri, doar ratăm esențialul. E o limită autoimpusă – gândim mărunt.

Da, s-a întâmplat ca Bob Dylan să-și cânte versurile, iar ele să cucerească lumea. S-au născut apoi oameni care nu au mai vrut să știe ce s-a întâmplat până la ei. Dar nici asta nu înseamnă nimic. E tot vânare de vânt, dacă vă e cunoscută expresia.

Iar Bob Dylan a rămas tot aici, în turneul său nesfârșit (Bob Dylan chiar e plecat de decenii în The Never Ending Tour) – profet al unei vieți ca o poezie. Vi se pare puțin?

Apoi, s-a întâmplat ca domnul Bob Dylan, deja în etate, să ajungă la noi, pe Barbu Văcărescu, în vederea unui concert. Nu a cântat bine atunci, nu a avut chef, nu i-a plăcut de noi, era sonorizarea proastă – ce mai contează? Oricum, Bob Dylan ca orice artist adevărat își respectă stările sufletului. Când nu mai are chef, se mai întâmplă să părăsească scena, fără explicații suplimentare.

Țin minte că am vrut cândva să îi cumpăr poeziile lui Bob Dylan, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, și nu am avut bani. Se întâmpla des, pe atunci, se întâmplă încă.

Ieri, strict din întâmplare, aveam ceva parale, așa că imediat după ce s-a anunțat marele premiu de la Stockholm, dar înainte să afle librarii și să îl scoată pe Bob Dylan de pe ultimele rafturi înspre vitrină, am intrat într-o librărie și am cerut toate cărțile dumisale. Vânzătoarea m-a privit contrariată și m-a întrebat atât: cine?! Da: cine?! Numele lui Bob Dylan îi era străin. Aici s-a ajuns. Nu-i nimic, asta e. I-am surâs.

Și am mai citit cândva ceea ce este povestea mea preferată cu domnul Zimmerman (spre deosebire de Lennon, eu cred mult în domnul Zimmerman). Se plimba în Europa, pe malul unei mări, pe o coastă, trebuie că era în Italia, dar ce importanță are asta cu adevărat?, când a fost săltat de forțele de ordine. Părea un bătrânel fugit de acasă, îmbrăcat în pripă, în plină derivă, cu mințile rătăcite. Omul a pretins că e Bob Dylan și ei au vrut să-l ducă la nebuni. Și, desigur, chiar era Bob Dylan. Nu l-au mai dus.

Acum, a primit Nobelul pentru literatură. Și nu mă aștept să citiți Tarantula sau Chronicles înainte să aruncați cu piatra. Știu cum merge lumea: umbli cu eticheta asupra-ți.

Dar nu e vina lui Bob Dylan că noi gândim prost – cu granițe. Nu e. Nu e vina dumisale că nu vrem să înțelegem că poezia poate tot și că poezia se întâmplă oriunde.

Nici un graffiti nu e niciodată mai puțin decât un vers garantat de o Academie sau decât un rând dintr-un text de ziar (da, au existat, cândva, poeți chiar și prin redacții).

Și fiecare are o teorie cu privire la acest Nobel (deși, ce înseamnă, totuși, un premiu, oricare ar fi el?; e el mai mult decât opțiunea unui juriu?, că nu e – Războiul Rece s-a sfârșit, iar pe Soljenițîn și Pasternak îi citim tot mai puțini…). Am și eu o teorie, sigur că da.

Anul trecut, onorabilul comitet a optat pentru o ziaristă, căci Svetlana Aleksievici este ziaristă. Anul acesta, l-au ales pe trubadurul acesta despre care prea puțini consideră că a făcut vreodată literatură. De ce așa? Ce vor să spună autorii decernării?

Consider că trăim o subliniere a acestei minime idei fundamentale: literatura e dincolo de granițe, de toate granițele.

Altfel, să știți că domnul Dylan chiar este un poet. Are el o poezie cu o femeie, de ani 51, care a născut zece copiii, iar copiii ei făceau toți munci nenorocite, cărau gunoiul din pubele și goleau scrumiere, și niciodată nu aveau să stea în capul mesei, și aici chiar e toată poezia care se poate scrie pe pământ, căci domnul Dylan, așa genial și arogant, chiar a avut urechile cu care să asculte și ochii cu care să vadă oamenii pe pământ.

Premiul Nobel pentru Literatură merge la Bob Dylan, și nu e nicio greșeală aici, nu e, nu e.

Dar nu e vina lui Bob Dylan că noi gândim prost – cu granițe. Nu e. Nu e vina dumisale că nu vrem să înțelegem că poezia poate tot și că poezia se întâmplă oriunde.

 

25
/11
/17

Țin minte exact ziua în care mi-am dat seama că nu am văzut-o niciodată pe Stela Popescu. M-a surprins foarte tare această constatare, fiindcă trăiam convins că o știu dintotdeauna. Poți cunoaște un om pe care nu l-ai văzut niciodată?

18
/04
/17

Reuniunea generală de primăvară a Rețelei internaționale pentru arte performative contemporane (IETM) la București se desfășoară între 20 și 23 aprilie 2017.

14
/10
/16

Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să deschidă o discuție îndelung ocolită: are literatura granițe - de ce ar avea? Judecând după furia cu care românii au și de această dată păreri, ai spune că trăim în mijlocul celui mai citit popor european. Să ne relaxăm: nu e chiar așa, ba chiar dimpotrivă.

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

23
/04
/15

TV5MONDE difuzează, în această seară, de la ora 19.30, un interviu în exclusivitate acordat de Brigitte Bardot. Este prima apariție televizată din ultimii 12 ani a acestei controversate actriţe – “icoană absolută”, un interviu „fără tabuuri și concesii”, cum anunţă realizatorii francezi.

11
/06
/14

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni ai lumii la ora actuală, care a transformat acordeonul într-un instrument de prim rang, RICHARD GALLIANO soseşte la Bucureşti pentru un concert extraordinar alături de Orchestra de Cameră Radio, moment ce punctează închiderea stagiunii ansamblului.

Page 1 of 612345...Last »