Cea mai veche orchestră radio din lume,  la festivalul RadiRo 
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-veche-orchestra-radio-din-lume-la-festivalul-radiro/

MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania), cea mai veche orchestră radio din lume, va susţine două concerte extraordinare la Bucureşti în cadrul Festivalului RadiRo (18 – 25 noiembrie 2018). RadiRo, organizat şi produs o dată la 2 ani de Radio România, este unicul festival de pe mapamond dedicat orchestrelor radio. 

Un articol de Petre Ivan|7 noiembrie 2018

Fondată în 1923, orchestra își are rădăcinile într-o regiune impregnată de arta unor compozitori de geniu, ca Johann Sebastian Bach, Felix Mendelssohn, Richard Wagner, Robert Schumann, Franz Liszt sau Kurt Weill.

RadioRo

Simone Lamsma

În cadrul celei de-a IV-a ediții a festivalului, alături de alte câteva mari ansambluri europene, MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania) va concerta la Sala Radio sub bagheta lui Robert Trevino, unul dintre cei mai apreciaţi tineri dirijori americani ai momentului.

Artistul a activat ca dirijor asociat al New York City Opera (2009-2011) şi al Orchestrei Simfonice din Cincinnati (2011-2015). Promotor al muzicii contemporane, Robert Trevino a dirijat în premieră mondială lucrări ale unor renumiți compozitori precum André Previn, Phillip Glass, Jennifer Higdon, Sofia Gubaidulina.

În prezent este director muzical al Orchestrei Naţionale Basce, fiind desemnat recent şi dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Malmö.

Luni, 19 noiembrie (19.00), concertul de la Sala Radio susținut de MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra o va aduce în fața publicului din România pe apreciata violonistă olandeză Simone Lamsma, care cântă pe vioara de patrimoniu universal Stradivarius „Mlynarski” (1718)!

Violonista olandeză stăpânește un repertoriu uluitor, incluzând mai mult de 60 de concerte și, de asemenea, o bogată literatură camerală.

Cu apariții aplaudate pe marile scene ale lumii și cronici elogioase, Simone Lamsma a făcut cunoștință anul trecut cu publicul din România, când a debutat în Festivalul Enescu, într-un program al ansamblului Les Siècles, condus de François-Xavier Roth. Programul serii cuprinde Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră semnat de Max Bruch și Simfonia a V-a, creație a lui Gustav Mahler.

Marți, 20 noiembrie (19.00) concertul susținut de MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra îl aduce pe scena Sălii Radio pe tânărul pianist român Mihai Ritivoiu, laureat al Concursului Internaţional George Enescu, secţiunea pian, în 2011.

Mihai Ritivoiu

În cadrul concursului inițiat de Radio România Muzical – Discurile Anului 2018 – albumul de debut al lui Mihai Ritivoiu (cu lucrări de Cesar Franck, George Enescu şi Franz Liszt), lansat în luna martie la casa de discuri „Genuin” din Leipzig, conduce în acest moment în top-ul voturilor publicului.

Mihai Ritivoiu a susţinut concerte de cameră şi recitaluri în România, Anglia, Franţa, Portugalia, Elveţia şi Italia, în săli ca Ateneul Român, St Martin-in-the-Fields, Wigmore Hall, Barbican Centre, West Road Concert Hall şi Ernest Ansermet Studio.

În 2015 a câştigat Medalia de Aur din partea „Beethoven Piano Society of Europe” din Londra. La Sala Radio va interpreta Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Serghei Prokofiev. În a doua parte a serii veți asculta poemul simfonic ”O viață de erou” – Richard Strauss.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate și difuzate ulterior de Televiziunea Română și difuzate, de asemenea, de toate radiodifuziunile membre ale Uniunii Europene de Radio.

Pentru alte informaţii legate de RadiRo 2018 vă rugăm să consultaţi site-ul www.radirofestival.ro

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: RadiRo – Peter Adamik, Otto van den Toorn

18
/08
/21

Toate operele prezentate la Sala Palatului, la ediția din 2021 a Festivalul Internațional George Enescu, vor fi atât în premieră în România, cât și în format multimedia, cu participarea unor artiști și orchestre renumite, precum și a cunoscutelor regizoare Carmen Lidia Vidu și Nona Ciobanu. Una dintre opere, compusă de faimosul tenor, compozitor și dirijor Jose Cura – Te Deum –, este o premieră mondială și este dedicată aniversării celei de-a 25-a ediții a Festivalului Enescu.

18
/08
/21

Bucharest International Dance Film Festival 2021, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București, prezintă sub tema Potential Worlds, pe lângă cele 34 de titluri din competiții, o selecție de patru documentare puternice și captivante despre deschizători de drumuri și evenimente artistice memorabile: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), „Ailey” (r. Jamila Wignot), „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) și „Summer of Soul” (r. Ahmir “Questlove” Thompson).

17
/08
/21

Opera comică “Elixirul Dragostei”, de Gaetano Donizetti, se va juca în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care are loc, în perioada 20-22 august, la Târgu Mureș. Programat pe 22 august, de la ora 19.00, la Palatul Culturii, spectacolul se bucură de participarea extraordinară a orchestrei și corului Operei din Brașov, soliști: tenorul Ștefan von Korch, soprana Katalin Kolcsár și baritonul Adrian Mărcan.

17
/08
/21

Festivalul Internațional George Enescu invită publicul și organizațiile de orice fel – publice sau private – să ia o pauză de 5 minute de la ritmurile cotidiene, pe 19 august, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, pentru a-l onora fără cuvinte mari, ci cu ceea ce Maestrul a iubit mai mult – muzica – și în felul în care el și-a trăit viața – cu modestie și cu generozitate pentru semeni.

16
/08
/21

Barcelona Flamenco Ballet va susține două reprezentații suplimentare ale spectacolului „Flacăra Nopții” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în condițiile în care Kibbutz Contemporary Dance Company nu va mai fi prezentă fizic la Sibiu, la cea de-a XXVIII-a ediție a FITS, ci cu un spectacol transmis online.

16
/08
/21

Lumea jazzului s-a îmbogățit cu încă o ediție Sibiu Jazz Festival. Timp de trei zile(13-15 august) publicul a putut experimenta un veritabil jazz happening, un amestec sui generis de stiluri consacrate acestui gen muzical. Formațiile cuprinse în line up au recompus pe scenă farmecul jazului profund legat de entuziasmul creației muzicale.

10
/08
/21

Continuând o tradiție a relațiilor de excelență, Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani” devine, începând de anul acesta, partener în România al Filarmonicii de la Chișinău, colaborare care, pe lângă obiectivele artistice, vizează campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția centrului cultural basarabean, parțial distrus de un incendiu în luna septembrie, 2020.

06
/08
/21

Duminică, 15 august 2021, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu invită publicul la Concertul Extrordinar „Ave Maria”. Evenimentul faimosului cor îi are ca invitați speciali pe copiii din Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, fondat și coordonat de Zoli TOTH și se va desfășura în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61).

06
/08
/21

Începând de vineri, 6 august 2021, până duminică, Festivalul SoNoRo Musikland poposește în orașul Brașov, unde vor avea loc trei concerte, organizate în parteneriat cu Filarmonica Brașov. Concertele vor avea loc în Sala Patria (sâmbătă, 7 august), dar și în aer liber, în Piața Brassaï (vineri, 6 august) și Piața Sf. Ioan (duminică, 8 august).

04
/08
/21

Staruri internaționale feminine - precum Diana Damrau, Joyce DiDonato, Yuja Wang, Sonya Yoncheva, Khatia Buniatishvili - și numeroase artiste recunoscute pentru talentul lor vin la Festivalul George Enescu.