Ideo Ideis 2021: Teatru, adolescenți, educație non-formală, dezvoltare personală și comunitară
https://www.ziarulmetropolis.ro/ideo-ideis-2021-teatru-adolescenti-educatie-non-formala-dezvoltare-personala-si-comunitara/

„Ideo Ideis este un manifest artistic şi social îndreptat către nevoia de a ne conecta cu sinele şi cu ceilalţi.”

Un articol de Cristina Enescu Aky|16 august 2021

Așa începe descrierea Ideo Ideis, pe care mulți îl cunosc drept un festival de teatru pentru adolescenți, ajuns la a 16-a ediție. Proiectul face însă pentru tineri (și indirect pentru părinții și comunitățile locale) mult mai mult decât „doar” a le oferi ateliere și un cadru pentru dezvoltarea de spectacole de teatru sau scurt metraje. De anul acesta este o adevărată platformă națională de formare non-formală și dezvoltare personală pentru adolescenți prin intermediul teatrului, filmului, dansului, fotografiei și scrierii creative.

Anul acesta, inima Ideo Ideis, anume festivalul de teatru, a avut loc ca de obicei la Alexandria între 9 – 15 august. Simultan însă, din cauza pandemiei dar și ca o oportunitate benefică, și în alte 8 orașe (Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Constanța, Sibiu) au avut loc simultan ateliere organizate de câte o echipă de traineri și mentori, care i-au susținut în a urca pe scenă cu mai multă încredere și cu un joc repetat și îmbunătățit.

Pe scurt, Ideo Ideis = un proiect consistent, cu tradiție și experiență validate de timp și rezultate, care oferă adolescenților oportunități de a se cunoaște și a se exprima prin intermediul unor instrumente din artele creative. E mult de spus, e frumos și extrem de benefic acest festival-proiect, într-o Românie care se lamentează permanent că educația nu e ok, că nimeni nu face nimic și că tinerii (mai ales din orașele mai mici) nu au preocupări și perspective. Et voilà, există soluții, precum acest proiect ce tot crește și rodește, și despre care am povestit cu Andreea Filip, Brand Director Ideo Ideis.

„Ai învățat să ridici mâna doar atunci când știi răspunsul corect. Problema cu răspunsurile corecte e că de cele mai multe ori nu vorbesc despre tine. Iar ca adolescența să fie momentul în care iei o decizie despre ce vrei de la viitorul tău, ai nevoie să știi cine ești în prezent.

Începe să ridici mâna la propriile întrebări despre lumea din jurul tău. Despre cine ești tu în mijlocul ei. Și despre cine vrei să devii. Nu pentru răspunsul corect, ci pentru curiozitatea să cauți răspunsuri. Suntem aici pentru când nu vrei să rămâi doar tu cu gândurile tale și pentru când te împotmolești în părerile celorlalți” (brand manifest-ul Ideo Ideis).

(Foto: Andreea Filip)

Ce este Ideo Ideis astăzi?

De anul acesta devine mai mult decât Festivalul pe care îl știm, și crește într-un manifest artistic și social ce ajută adolescenții din România (deocamdată în 9 orașe, dar ne dorim o dezvoltare națională) să ajungă într-un spațiu safe, cu resurse pe care noi le punem la dispoziția lor, pentru a se întâlni cu ei înșiși și a își oferi niște răspunsuri. Scopul e ca ei să devină adulți mai asumați, care știu mai bine să comunice și să interacționeze, și să schimbe, pas cu pas, comunitățile în care trăiesc.

Cum și de ce ajută ceea ce este la bază un festival de teatru pentru adolescenți, pentru dezvoltarea personală, educația non-formală, ghidarea vocațională a adolescenților?

Noi am dezvoltat de 15 ani un sistem de ateliere de arte „alăturate”, creative (dans, fotografie, film, scriere creativă) și am observat că Ideo Ideis a devenit un loc în care adolescenții vin să devină mai buni dar nu doar în spectacolele trupelor lor de teatru. În aceste ateliere ei se explorează, inclusiv corporal, își aud vocea, lucrează în echipe. Nu suntem un festival de făcut actori, ci lucrăm cu teatrul ca un instrument, ca resursă, pentru ca tu să ajungi mai ușor la tine însuți – iar asta înseamnă altceva pentru fiecare dintre ei. Spre exemplu, acum la un atelier au făcut un exercițiu de privit mult timp în ochi, un exercițiu foarte puternic de deschidere față de celălalt și de comunicare fără cuvinte.

În România nu doar că teatrul e încă o chestie elitistă, dar sunt văzute ca încă și mai „de fițe” lucruri precum a te cunoaște, a te confrunta cu interiorul tău, a-ți cunoaște și locui corpul. Într-o astfel de cultură, cum e perceput ceea ce faceți voi?

E o nișă și cultura, și ceea ce facem noi (o nișă în nișă), iar asta o simțim mult în lipsa sustenabilității financiare. E important însă ca adolescenții (și părinții lor) să ajungă efectiv la noi, să vadă ce facem, dincolo de imaginea frumoasă pe care o are festivalul, pentru că atunci înțeleg. Mulți spun că experiența Ideo Ideis e transformativă, că le dă încredere în ei. Actorul Pavel Bartoș, unul dintre mentorii clasici ai festivalului, spunea că la ateliere vin niște copii cu temeri, care nu cred că au șanse în viață, și pleacă de acolo alți oameni, care au puterea de a crede că chiar pot face ceva în viață, că vocea lor chiar contează, că se pot exprima.

Deci da, suntem o nișă, e greu, dar credem că de anul acesta ne dezvoltăm și mai mult, cu planurile de a merge în mai multe orașe de mai multe ori pe an, de a face o tabără (de teatru și de film deocamdată) focusată pe proficency (la sfârșitul căreia pleci cu un produs finit, un spectacol de teatru sau un scurt metraj în care ai jucat, ai regizat, ai făcut costume, etc.) În tabără am văzut cât de închiși veneau, sau dezorientați, cu tot felul de întrebări despre carieră (adesea impuse de părinți) și plecau cunoscându-se mai bine, de ce au anumite reacții, ce emoții au, etc. Noi nu le dăm răspunsuri, ci îi ghidăm spre a și le găsi pe cele proprii.

Cum vreți să dezvoltați festivalul la nivel național?

Anul acesta festivalul e descentralizat din cauza pandemiei, nu am adus toate trupele în Alexandria dar am organizat ateliere cu mentori și traineri, iar la sfârșit adolescenții prezintă spectacolul pe care l-au pregătit pe scena teatrului din oraș, în fața comunității lor, în prezența mentorilor. Asta în anii trecuți se întâmpla aici, în Alexandria.

Noi nu lucrăm tehnic cu adolescenții ca să devină actori, regizori, scriitori, dansatori, ci cu ajutorul acestor arte îi ajutăm să devină mai conștienți de cine sunt, să fie expuși unui anumit grup, unor produse culturale, să își educe gusturile, să fie expuși unui proces de mentorat.

Festivalul rămâne highlight-ul anului în proiectul Ideo Ideis, adică o săptămână în august în care cele mai bune trupe de teatru de adolescenți din țară se întâlnesc la Alexandria, explorează, se întâlnesc cu trainerii, joacă în spectacole, văd spectacole și filme profesioniste. Dar Ideo Ideis crește și cu niște „capsule,” cum le numim noi, adică echipe de traineri-mentori (de teatru și arte alăturate) care merg în diferite orașe mici și medii în care de regulă nu se întâmplă nimic pentru adolescenți, măcar de două ori pe an pentru câte o săptămână, și lucrează cu adolescenții în ateliere organizate pe concepte gen „întâi mă întâlnesc cu mine, apoi mă poziționez pe mine în cadrul unui grup”. Sunt ateliere intensive, unul dimineața și unul seara, cu copii care nu sunt neapărat în trupe de teatru (pentru că nu au așa ceva în orașul lor) și nu au avut neapărat contact cu ateliere de explorare personală sau cu teatrul în sine.

Anul acesta nu am putut începe cu aceste ateliere din februarie, așa cum ne-am dorit, dar le vom organiza în octombrie, anume 4 capsule aici, în județul Teleorman, în Roșiori de Vede, Videle, Zimnicea și Turnu. Intenția noastră este să mergem apoi în țară, cât mai diversificat geografic.

Avem și taberele, inițiate anul acesta, care vrem se întâmplă o dată pe an. Am început cu tabere de teatru și de film, coagulând experiența acumulată în 15 ani de ateliere. Ele sunt un loc (noi l-am numit „incubator de căutări”, nu neapărat un loc unde vii ca să te faci actor) unde poți să vii de oriunde din țară, nu e nevoie să fii într-o trupă de teatru.

Unii tineri vin pentru că ei și părinții lor vor să își valideze aspirațiile teatrale și artistice, dar sunt și părinți care știu că adolescentul nu va alege o astfel de carieră. Ce câștigă aici ambele categorii de tineri și părinți, mai ales a doua categorie, ca soft skills?

Câștigă foarte multă încredere în ei, pentru că văd că pot face lucruri pe care nu credeau că le pot face. Câștigă în mod clar abilități de comunicare (căci înțelegând-te mai bine pe tine și fiind mai „în corpul tău”, te exprimi și comunici mai bine cu ceilalți), și învață să se relaționeze cu ceilalți mai bine, să se poziționeze față de un grup.

De ce anul acesta și un atelier de parenting?

E un atelier în zona de Art & Play, prin care urmărim dezvoltarea comunitară pentru Alexandria. Ne-am dat seama că oricât am lucra cu adolescenții, e nevoie să vorbim și cu părinții lor – și exact asta ne propunem și în noul context, în care avem mai multe proiecte dedicate adolescenților din mai multe orașe. Părinții tinerilor din trupe cred că au înțeles bine ce le aduce acest festival, i-au văzut devenind mai deschiși, mai curajoși… Feedbackurile cele mai recente sunt din tabere, unde părinții și-au regăsit copii foarte emoționați și fericiți pentru experiențele noi trăite, cu prieteni și idei noi, cu planuri pentru vacanță, planuri de a-și face o trupă de teatru sau de a face voluntariat, i-au găsit mult mai receptivi în a comunica în familie, cu mai multă empatie, înțelegere. Toate astea vin dintr-un început de cunoaștere de sine. Am văzut părinți extrem de emoționați la vizionarea spectacolului sau a scurt metrajului de la finalul taberelor.

Dezvoltarea personală, educația non-formală prin artă – sunt rarități la noi. Sunteți unici față de alte țări, corect?

Da, suntem unici prin mix-ul pe care îl oferim, prin experiența acumulată și varietatea atelierelor. Am ajuns să cunoaștem destul de bine lumea adolescenților și reacțiile lor. Ne-am dori să fie o experiență mai lungă, tocmai de aceea vrem să fim mai mult decât un festival, mai mult decât o săptămână pe an în Alexandria. Și asta e foarte frumos pentru cei de aici, dar uite – laboratorul din București, pe care îl pregătim pentru anul viitor în februarie, își propune să fie un loc în care vii la mai multe module, de exemplu 4 module de teatru. Iar laboratorul din Alexandria sperăm să îl începem din octombrie, în Centrul pentru tineret (unde vom începe module de teatru dar și o adaptare a atelierelor Art & Play din festival ca prezență continuă).

Apropo de dezvoltare comunitară prin artă: acest Centru pentru tineret din Alexandria, aflat în sediul unui fost cinematograf, a fost creat special pentru ce face Ideo Ideis în această comunitate. . Sperăm ca, în orașele în care vom reuși să dezvoltăm capsulele-ateliere de care vorbeam, să găsim suport local pentru a le transforma în mici laboratoare permanente în acele orașe.

Prin cultură și artă chiar putem schimba comunități.

Comunicarea interpesonală și sănătatea mentală sunt privite tot mai mult ca lucruri normale, care ne ajută să fim oameni mai funcționali și mai sănătoși interior. Cum ajută aici teatrul (ca spectacole sau ca participare la ateliere)?

Exact asta ne propunem, să îi ajutăm pe adolescenți să devină adulți mai asumați, care știu mai bine cine sunt și să exprime ceea ce sunt (de aici și motto-ul nostru, „exprimă ce ești”). E clar că adolescenții ajung prin Ideo Ideis la ceva ce educația formală nu atinge, îi ajută să își miște corpul prin diferite exerciții, îi aduc într-o zonă în care e safe să își dea voie să fie vulnerabili, să dea și să absoarbă energie de la alții, să își exerseze mușchiul creativității, al sensibilității. Nu e despre performanțe sau competitivitate. Exercițiile astea, input-ul și apropierea trainerilor, mediul respectiv, construiesc un proces de transformare. Îi ajutăm practic să vadă că e ok când nu e ok, că e ok să nu ai toate răspunsurile. Și în spotul nostru de brand le spunem tinerilor să nu se panicheze că nu au toate răspunsurile la vârsta lor. Cel mai important e să continui să îți pui întrebări și să reușești să anulezi cât mai mult din „zgomotul” din jur. E bine să asculți de cei care te sfătuiesc, de părinți, dar e bine să te asculți și pe tine, să fii mai conectat cu tine însuți. E terapeutic și foarte educativ să fii pe o scenă, sau în spatele unei camere de luat vederi, să te pui față în față cu tine și cu alții.

De ce avem nevoie de teatru?

Pentru că stimulează revitalizarea culturală, expunerea asta repetată și constantă la teatru și la arte creative, iar asta poate duce mai departe și la creștere economică și socială și la o schimbare pe termen lung a societății în care trăim.

Și noi ne întrebăm, oare cât putem schimba oamenii, o societate, prin ceea ce facem noi? E real însă, teatrul îmbogățește, te ajută să găsești nu atât soluții cât mai multe întrebări relevante. Totodată te poate ajuta să fii cumva mai bun, mai blând cu tine însuți, cu luptele tale, și să rezonezi altfel cu tine și cu ceilalți, iar asta pentru că trăiești o experiență pe scenă care nu e competitivă și presantă ca viața reală.

Pe lângă planurile existente, ce altceva vă mai doriți să realizați?

Visul nostru este să facem un teatru în București. În Alexandria vom folosi Centrul pentru tineret pentru activități și spectacole constante, dar ne dorim să fim mai aproape și de comunitatea de adolescenți din București cu o scenă dedicată, unde să poată juca adolescenți veniți de oriunde din țară alături de trainerii lor – în etosul nostru e această idee, de a da loc pe scenă adolescentului și profesionistului consacrat. Deci căutăm oameni care să ne sprijine și în acest vis.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.