Cel mai bun rol al lui Radu Beligan
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-bun-rol-al-lui-radu-beligan/

S-a spus că Radu Beligan este un teribil paradox de umilinţă şi de orgoliu. În volumul său de memorii, scria aşa: „Aţi văzut vreodată un mare actor jucând un rege? Pe lângă el, ai impresia că regii adevăraţi nu prea au talent”.

Un articol de Andrei Crăciun|22 Martie 2014

Radu Beligan s-a născut în 1918, la treisprezece zile după Marea Unire. A intrat, recent, în Cartea Recordurilor – e cel mai în etate actor în activitate, cum probabil că ați aflat. L-am văzut, la Metropolis, pe 8 martie, dimineața, de la 11.00, în „Lecția de violoncel” (un spectacol de Felix Alexa, după un text de Mona Radu, în care Radu Beligan joacă alături de fiica sa, Lamia, alături de Marius Manole și de Tania Popa/Rodica Ionescu).

Cu mulți ani în urmă, lui Radu Beligan i se spunea „Tati”. Am citit-o la Marinuş Moraru, unul dintre cei mai inteligenți actori români și, implicit, autorul uneia dintre cele mai bune cărți de amintiri din teatru și din viață – „Suntem ce sunt amintirile noastre”.

Iar, „Tati”, își amintește domnul Moraru, știa întotdeauna să rezolve problemele care se iveau în carierele și în viețile colaboratorilor săi. Puteai să te bazezi pe „Tati”, un sentimental cu autoritate, ca pe un om puternic. Nu știu dacă prietenii îi mai spun „Tati” lui Radu Beligan. Totuși, așa nădăjduiesc: pe scenă este, cu siguranță, același sentimental cu autoritate.

Snobismul

Radu Beligan e un actor excepțional. Oamenii, precum se știe, au fost dintodeauna atrași de excepțional. Spectacolele în care apare se joacă întotdeauna cu casa închisă. La sfârșit, unii stau pe gânduri în fața longevității sale artistice, cei mai mulți, pur și simplu, se refugiază în tăcere. Vin și tineri snobi să-și facă selfie cu scena pe care va urca Maestrul, cum și adevărați iubitori de teatru vin, fiindcă înțeleg că fiecare spectacol în care Radu Beligan mai joacă e un dar de altundeva, mai de Sus, și nu se cuvine să nu-l onorezi.

Sunt, printre spectatori, e adevărat și dintre aceia care-i contestă lui Radu Beligan finalul carierei: de ce mai joacă?, de unde atâta egoism?, de unde atâta mândrie?, o face pentru bani?, nu îi e rușine?, vrea să – Doamne ferește! – moară pe scenă?! E inevitabil. Dintre marii artiști pe care i-au dat sau doar i-au gândit oamenii, doar la Don Quijote nu știu să existe obiecții, dar el era doar un personaj de ficțiune, probabil nebun, nu era niciun pericol pentru nimeni.

Exemplul

Radu Beligan, însă, e viu, joacă teatru, chiar dacă l-au lăsat genunchii și sunt clipe în care trebuie să fie purtat pe umeri de colegii săi mai tineri. Radu Beligan ne arată că există finaluri fericite, că uneori pasiunea decurge în destin și poți să fii împlinit cu ceea ce oferi chiar până la adânci bătrâneți. Ceea ce demonstrează Radu Beligan nu e bine-venit chiar pentru toată lumea. Dimpotrivă. În fața unui om atât de mare, poți să vezi și cât de neînsemnat ești. Sunt oameni pentru care Radu Beligan e prea mult.

Citiţi şi: Memoriile lui Radu Beligan, într-o nouă carte

Frumusețea, cum o știm de la atâția clasici, este, întotdeauna, la acela care privește. Din fericire, există o majoritate – una dintre rarele majorități bune – care vede în ceea ce face Radu Beligan, la 96 de ani, ceea ce și este: un exemplu. Radu Beligan dă un exemplu de iubire pentru teatru, dă un exemplu de dragoste pentru viața sa, așa cum a fost, între scenă și aplauze, viață de care nu găsește niciun motiv să se despartă, Radu Beligan dă, până la urmă, un exemplu de dragoste pentru viață pur și simplu.

Paradoxul

S-a spus că Radu Beligan este un teribil paradox de umilință și de orgoliu. E posibil. Felix Alexa, regizorul, e de părere că astfel de paradoxuri sunt valabile în cazul marilor artiști. În volumul său de memorii, „Între acte”, publicat la Editura Allfa, Radu Beligan scria așa: „Ați văzut vreodată un mare actor jucând un rege? Pe lângă el, ai impresia că regii adevărați nu prea au talent”.

Radu Beligan este așa un actor – ca un rege, pe care nimeni nu va avea vreodată suficient talent încât să-l joace. Beligan are o voce uluitoare, blândă, adecvată răvășitoarei melancolii din poeziile lui Topârceanu. Gesturile sale, acum, când mâinile i s-au sublimat, au în ele ceva pur spiritual. E o încântare să-l vezi pe Radu Beligan. E o încântare: îți dă încredere că nu e totul pierdut în oameni, dacă dintre ei s-a putut ridica unul care să-și iubească atât de mult dăruirea.

Ecleziastul

Piesa “Lecția de violoncel” a fost scrisă de Mona Radu special pentru Maestrul Beligan și fiica sa, Lamia. Sunt în corpul său povești de dragoste împletite într-o tandră comedie. Toți actorii din piesa aceasta sunt buni, dar doar Radu Beligan e deja acolo unde toate aceste criterii sunt profund irelevante. Actorul repetă, în “Lecția de violoncel”, această replică – “Dar ce mai contează?”. Iar întrebarea aceasta sună exact ca în “Ecleziastul”.

Mai scrie Radu Beligan în “Între acte”: “Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumusețea cu care anumiți oameni o recreează, din timp în timp, pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărțile pe care le scriu și viața pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viață bine trăită. Aș zice chiar opera de artă prin excelență”. Au fost, firește, și nori, a fost și îndelung negru în viața lui Radu Beligan.

Cum să nu fi fost în 96 de ani? Dar ce mai contează?

Când ai puterea, ba chiar înțelepciunea să-ți trăiești ultimii ani bucurându-te așa de teatru… Poate că, da, dragi cititori, abia acesta – propria viață – e cel mai bun rol al lui Radu Beligan.

Foto cu Radu Beligan în Lecţia de violoncel – Petrică Tănase

19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

19
/02
/19

Se joacă la Green Hours spectacolul „Această Sonia” – un one-woman show cu Letiția Vlădescu, scris și regizat de Lia Bugnar.

18
/02
/19

Unul dintre cei mai mari dirijori români, CRISTIAN MANDEAL – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte pe 4 continente, în 35 de ţări – și tânărul violoncelist român ȘTEFAN CAZACU (25 de ani), care cântă pe un violoncel creat în urmă cu 101 ani, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman – își dau întâlnire pe scena Sălii Radio, într-un concert extraordinar prezentat vineri, 22 februarie (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

Page 1 of 77712345...102030...Last »