Cel mai bun rol al lui Radu Beligan
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-bun-rol-al-lui-radu-beligan/

S-a spus că Radu Beligan este un teribil paradox de umilinţă şi de orgoliu. În volumul său de memorii, scria aşa: „Aţi văzut vreodată un mare actor jucând un rege? Pe lângă el, ai impresia că regii adevăraţi nu prea au talent”.

Un articol de Andrei Crăciun|22 martie 2014

Radu Beligan s-a născut în 1918, la treisprezece zile după Marea Unire. A intrat, recent, în Cartea Recordurilor – e cel mai în etate actor în activitate, cum probabil că ați aflat. L-am văzut, la Metropolis, pe 8 martie, dimineața, de la 11.00, în „Lecția de violoncel” (un spectacol de Felix Alexa, după un text de Mona Radu, în care Radu Beligan joacă alături de fiica sa, Lamia, alături de Marius Manole și de Tania Popa/Rodica Ionescu).

Cu mulți ani în urmă, lui Radu Beligan i se spunea „Tati”. Am citit-o la Marinuş Moraru, unul dintre cei mai inteligenți actori români și, implicit, autorul uneia dintre cele mai bune cărți de amintiri din teatru și din viață – „Suntem ce sunt amintirile noastre”.

Iar, „Tati”, își amintește domnul Moraru, știa întotdeauna să rezolve problemele care se iveau în carierele și în viețile colaboratorilor săi. Puteai să te bazezi pe „Tati”, un sentimental cu autoritate, ca pe un om puternic. Nu știu dacă prietenii îi mai spun „Tati” lui Radu Beligan. Totuși, așa nădăjduiesc: pe scenă este, cu siguranță, același sentimental cu autoritate.

Snobismul

Radu Beligan e un actor excepțional. Oamenii, precum se știe, au fost dintodeauna atrași de excepțional. Spectacolele în care apare se joacă întotdeauna cu casa închisă. La sfârșit, unii stau pe gânduri în fața longevității sale artistice, cei mai mulți, pur și simplu, se refugiază în tăcere. Vin și tineri snobi să-și facă selfie cu scena pe care va urca Maestrul, cum și adevărați iubitori de teatru vin, fiindcă înțeleg că fiecare spectacol în care Radu Beligan mai joacă e un dar de altundeva, mai de Sus, și nu se cuvine să nu-l onorezi.

Sunt, printre spectatori, e adevărat și dintre aceia care-i contestă lui Radu Beligan finalul carierei: de ce mai joacă?, de unde atâta egoism?, de unde atâta mândrie?, o face pentru bani?, nu îi e rușine?, vrea să – Doamne ferește! – moară pe scenă?! E inevitabil. Dintre marii artiști pe care i-au dat sau doar i-au gândit oamenii, doar la Don Quijote nu știu să existe obiecții, dar el era doar un personaj de ficțiune, probabil nebun, nu era niciun pericol pentru nimeni.

Exemplul

Radu Beligan, însă, e viu, joacă teatru, chiar dacă l-au lăsat genunchii și sunt clipe în care trebuie să fie purtat pe umeri de colegii săi mai tineri. Radu Beligan ne arată că există finaluri fericite, că uneori pasiunea decurge în destin și poți să fii împlinit cu ceea ce oferi chiar până la adânci bătrâneți. Ceea ce demonstrează Radu Beligan nu e bine-venit chiar pentru toată lumea. Dimpotrivă. În fața unui om atât de mare, poți să vezi și cât de neînsemnat ești. Sunt oameni pentru care Radu Beligan e prea mult.

Citiţi şi: Memoriile lui Radu Beligan, într-o nouă carte

Frumusețea, cum o știm de la atâția clasici, este, întotdeauna, la acela care privește. Din fericire, există o majoritate – una dintre rarele majorități bune – care vede în ceea ce face Radu Beligan, la 96 de ani, ceea ce și este: un exemplu. Radu Beligan dă un exemplu de iubire pentru teatru, dă un exemplu de dragoste pentru viața sa, așa cum a fost, între scenă și aplauze, viață de care nu găsește niciun motiv să se despartă, Radu Beligan dă, până la urmă, un exemplu de dragoste pentru viață pur și simplu.

Paradoxul

S-a spus că Radu Beligan este un teribil paradox de umilință și de orgoliu. E posibil. Felix Alexa, regizorul, e de părere că astfel de paradoxuri sunt valabile în cazul marilor artiști. În volumul său de memorii, „Între acte”, publicat la Editura Allfa, Radu Beligan scria așa: „Ați văzut vreodată un mare actor jucând un rege? Pe lângă el, ai impresia că regii adevărați nu prea au talent”.

Radu Beligan este așa un actor – ca un rege, pe care nimeni nu va avea vreodată suficient talent încât să-l joace. Beligan are o voce uluitoare, blândă, adecvată răvășitoarei melancolii din poeziile lui Topârceanu. Gesturile sale, acum, când mâinile i s-au sublimat, au în ele ceva pur spiritual. E o încântare să-l vezi pe Radu Beligan. E o încântare: îți dă încredere că nu e totul pierdut în oameni, dacă dintre ei s-a putut ridica unul care să-și iubească atât de mult dăruirea.

Ecleziastul

Piesa “Lecția de violoncel” a fost scrisă de Mona Radu special pentru Maestrul Beligan și fiica sa, Lamia. Sunt în corpul său povești de dragoste împletite într-o tandră comedie. Toți actorii din piesa aceasta sunt buni, dar doar Radu Beligan e deja acolo unde toate aceste criterii sunt profund irelevante. Actorul repetă, în “Lecția de violoncel”, această replică – “Dar ce mai contează?”. Iar întrebarea aceasta sună exact ca în “Ecleziastul”.

Mai scrie Radu Beligan în “Între acte”: “Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumusețea cu care anumiți oameni o recreează, din timp în timp, pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărțile pe care le scriu și viața pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viață bine trăită. Aș zice chiar opera de artă prin excelență”. Au fost, firește, și nori, a fost și îndelung negru în viața lui Radu Beligan.

Cum să nu fi fost în 96 de ani? Dar ce mai contează?

Când ai puterea, ba chiar înțelepciunea să-ți trăiești ultimii ani bucurându-te așa de teatru… Poate că, da, dragi cititori, abia acesta – propria viață – e cel mai bun rol al lui Radu Beligan.

Foto cu Radu Beligan în Lecţia de violoncel – Petrică Tănase

26
/09
/12

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Partidului Democrat Liberal privind hotărârea plenului Parlamentului referitoare la componenţa actuală a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, validată la sfârşitul lunii iunie. Potrivit CCR, cei 8 membri ai CA al SRTv validaţi de Parlament urmează să-şi piardă calitatea odată cu publicarea hotărârii Curţii în […]

26
/09
/12

Pictura „Nud cu spatele” de Nicolae Tonitza a fost vedeta Licitaţiei de Impresionism şi Postimpresionism, organizată marţi seară la Ateneul Român din Bucureşti, suma pentru care a fost adjudecată depăşind 100.000 de euro. Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism a deschis noul sezon al pieţei de artă. Cu o rată de adjudecare de 92,41%, la care […]

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]

26
/09
/12

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat „amintiri” despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, „Joseph Anton. Memorii”. Volumul „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba […]

26
/09
/12

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul „Inocenţa musulmanilor”, care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor. „O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (…), din cauza tulburărilor provocate […]

26
/09
/12

La 26 septembrie 1898 s-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937). 1791    – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824). 1874    – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn) 1888    – S-a născut poetul […]

26
/09
/12

Turneul ‘”Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii, informează un comunicat al Radio România. „Iniţial, în mintea mea, Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua […]

25
/09
/12

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

25
/09
/12

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

25
/09
/12

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

25
/09
/12

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]