Cel mai tânăr autor debutează la Polirom cu volumul Tata, eu glumesc serios!
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-tanar-autor-debuteaza-la-polirom-cu-volumul-tata-eu-glumesc-serios/

Cel mai tînăr autor debutează la Polirom cu volumul Tata, eu glumesc serios! Volumul, ilustrat de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu, cu o postfaţă semnată de Pavel Şuşară, a apărut în urma unui dialog savuros tată-fiu (Robert Şerban – Tudor Şerban), care s-a întins pe o perioadă de patru ani şi pare că nu s-a încheiat încă. 

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2018

„Tudor nu este aici un copil care spune «lucruri trăsnite», ci un medium, un revelator al vîrstei de aur, iar inspiraţia lui Robert Şerban de a-i urmări aventura intrării în istorie şi a luării ei în posesie este ea însăşi un act de creaţie.” (Pavel Șușară)

Tata, eu glumesc serios! este în librării. E cartea pe care am aşteptat-o cu cea mai mare nerăbdare şi emoţie, fiindcă e a lui Tudor. Eu doar am adunat între coperte o parte din ceea ce am numit tudorisme. Vă mulţumim pentru curiozitate şi tragem

nădejde că Tata, eu glumesc serios! o să vă cadă cu tronc  Să citiţi şi să vă bucuraţi, prieteni !” (Robert Şerban)

Să-l cunoaştem pe Tudor Şerban

Tudor s-a născut fix la jumătatea primăverii anului 2011. Întrebat ce anotimp preferă, va răspunde că pe nicicare. Și asta fiindcă – explică el –, dacă ar alege unul, ar jigni altul, și nu vrea să facă așa ceva. E un copil vesel, deși merge la școală. Sau poate tocmai de aia? Îi plac pauzele, dar nu se dă înapoi să spună tabla înmulțirii, fiindcă o știe pe sărite și îl amuză cînd nu-i crezut că e doar a-ntîia. Nu fiindcă nu s-ar da chiar el, uneori, mai în etate decît este, dar de ce să n-o facă alții? Are o soră simpatică, puțin mai mare, Crina, cu care se înțelege de minune atunci cînd nu se ciondănesc. A, nimic grav, polemici  intergeneraționiste, din care ies, mai devreme ori mai tîrziu, împăcați. Și zîmbitori.

Despre volum

„Un singur cuvînt îţi vine să spui la capătul acestui volum care, pe de-o parte, semnalează un debut şi, pe de alta, confirmă o vocaţie: ADORABIL! Debutul e al unui copil de 7 ani care îşi lasă trecut numele pe copertă, Tudor Şerban, iar cel care se dovedeşte încă o dată nu doar un excelent poet, ci şi un adevărat om de presă atunci cînd înregistrează atent şi sensibil puzderia de vorbe din jurul lui e Robert Şerban. Aşadar, în tandem, un fiu şi un tată. Amîndoi îşi pun întrebări, amîndoi îşi dau răspunsuri, iar din jocul lor plin de tandreţe, farmec şi umor se naşte nu doar o lecţie discretă pentru toţi părinţii obosiţi, ci şi una de neaşteptată poezie.” (Adriana Babeţi)

„Un puşti care își trăiește copilăria din plin și, culmea, are și timp de joacă, ceea ce este din ce în ce mai rar printre copii. Și atunci are vreme de isme: Tudorisme! Ai grijă, e periculos, foarte periculos! S-ar putea să te dezvolți frumos, să ai o personalitate bine conturată, ba chiar să ai păreri proprii și, cine știe, să-ți mai impui și punctul de vedere. Of! Am speranţa ca jocul meu actoricesc, atunci cînd mă voi pune în mintea ta, să se ridice la nivelul tău! Pentru toate celelalte există taică-tu, Robert. Dovada: această carte!” (Pavel Bartoş)

Robert Şerban, scriitor şi jurnalist, absolvent al Facultăţii de Construcţii şi al Facultăţii de Arte şi Design, ambele din Timişoara (unde trăieşte). Autor şi coautor a 18 cărţi de beletristică, majoritatea de poezie. E preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara şi realizatorul emisiunii de televiziune Piper pe limbă. Fiindcă meseria de jurnalist l-a învățat să asculte și pentru că are atenție distributivă, ca orice șofer practicant, Robert Șerban a prins din viteza cu care i-a crescut puștiul perlele rostite de el pe te miri unde și cînd. Le-a înșirat, ca să nu se piardă, le-a botezat tudorisme și nu s-a îndurat să le-nchidă în vreun seif, folder ori pușculiță, ci le-a rostogolit cu bucurie, pe-o mînă cu ăla mic, pînă aici. Mai departe începe joaca lor cu cei care, precum Robert, iubesc copiii și cititul.

Foto: Tata, eu glumesc serios – polirom

07
/12
/14

Numit de Petre Țuțea „ultimul senior al României”, Corneliu Coposu (1914 - 1995) a fost unul dintre cei mai importanți lideri politici ai perioadei postrevoluționare. „În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa, apariția sau dispariția mea sunt secundare”, declara Seniorul PNȚCD, în anii '90.

06
/12
/14

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recent noul album Phoenix, „Vino, Țepeș!“, precum și volumele I (reeditare) şi II din istoria Phoenix, publicate de editura Integral și așteptate de multă vreme de fani și de public.

06
/12
/14

Astăzi, Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) propune o seară dedicată literaturii SF & F, la care participă doi dintre cei mai importanți autori britanici contemporani (Paul McAuley și Richard Morgan), alături de doi dintre maeștrii SF-ului românesc (Sebastian A. Corn și Michael Haulică).

03
/12
/14

Joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) va fi gazda unei întâlniri cu Excelenţa Sa, Domnul Keiji Yamamoto, ambasadorul al Japoniei în România, Angela Hondru cunoscut traducător şi niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Japoneze "Angela Hondru" din cadrul Universităţii Româno-Americane prilejuită de recenta apariţie a volumului de povestiri Fiica negustorului de sake în colecţia "Raftul Denisei" la Editura Humanitas Fiction.

03
/12
/14

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Editura Nemira prezintă joi, 4 decembrie, de la ora 11:00, lansarea cărții „Basmania” prin intermediul autorului cărţii, Valentin Nicolau şi a actorilor invitaţi Leo – Nora Băcanu și Mircea Corcoveanu, ce vor citi această minunată poveste.

02
/12
/14

Pe 3 decembrie 2014 se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea. Ziarul Metropolis vă prezintă 23 de citate ale filosofului şi eseistului, publicate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas.