Cele trei dive cu Ruxandra Donose, Adina Nitescu, Teodora Gheorghiu vin la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-trei-dive-cu-ruxandra-donose-adina-nitescu-teodora-gheorghiu-vin-la-sala-radio/

Concertul special „Cele trei dive” le prezintă pe mezzosoprana Ruxandra Donose şi pe sopranele Adina Niţescu şi Teodora Gheorghiu la Sala Radio din Bucureşti, pe 21 decembrie.  Artistele vor fi acompaniate de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta unuia dintre cei mai apreciaţi tineri dirijori români, Tiberiu Soare. Arii, duete şi uverturi din celebre opere semnate de […]

Un articol de Andrada Văsii|13 decembrie 2012

Concertul special „Cele trei dive” le prezintă pe mezzosoprana Ruxandra Donose şi pe sopranele Adina Niţescu şi Teodora Gheorghiu la Sala Radio din Bucureşti, pe 21 decembrie.  Artistele vor fi acompaniate de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta unuia dintre cei mai apreciaţi tineri dirijori români, Tiberiu Soare.

Arii, duete şi uverturi din celebre opere semnate de G. Rossini, G. Verdi, C. Saint-Saëns, V. Bellini, G. Donizetti, G. Puccini şi R. Wagner vor răsuna în Sala Radio din Capitală, dar şi pe frecvenţele on air din întreaga ţară ale posturilor Radio România Cultural şi Radio România Muzical şi online.

Cu un nume deja consacrat pe marile scene ale lumii, Ruxandra Donose are o carieră impresionantă, parcursul său artistic cuprinzând concerte şi spectacole de operă pe scenele unor importante edificii ale vieţii muzicale dintre care amintim: Opera din Los Angeles, Deutsche Oper Berlin, Opera din Cincinnati, Wiener Konzerthaus, Carnegie Hall, Bayerische Rundfunk din München, Konzerthaus Berlin, Royal Opera House „Covent Garden”, Metropolitan Opera, Staatsoper din Viena, Opera Naţională Finlandeză, Teatrul „La Fenice” din Veneţia, Opera din San Francisco, Opera din Dallas, Filarmonica din Berlin. A fost solistă a operelor din Basel (1991 – 1992) şi Viena (1992 – 1998), iar dintre dirijorii cu care a avut prilejul să colaboreze pot fi amintiţi: Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Christoph von Dohnanyi, Vladimir Fedoseyev, Marek Janowski, Mariss Jansons, Fabio Luisi, Zubin Mehta, Kent Nagano, Seiji Ozawa, Donald Runnicles, Placido Domingo, Bertrand de Billy, Lorin Maazel, Vladimir Jurowski, Alberto Zedda.

Soprana Teodora Gheorghiu a participat la numeroase cursuri de măiestrie şi a fost distinsă cu premii în competiţii, printre care se numără Concursul „Regina Elisabeta” de la Bruxelles, Concursul „Julian Gayarre” – Pamplona şi Concursul „George Enescu” – Bucureşti. În anul 2003, ea a debutat în rolul Reginei Nopţii („Flautul fermecat” – W. A. Mozart) la Opera Naţională Bucureşti, fiind invitată apoi să evolueze pe importante scene din Europa, precum Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, Teatrul din Lucerna, Opera Naţională Lorenă din Nancy, Grand-Théâtre din Geneva, Opera din Lausanne şi Théâtre des Champs-Elysées din Paris, unde a interpretat rolurile Rosina („Bărbierul din Sevilla” – G. Rossini), Musetta („Boema” – G. Puccini) precum şi rolul titular al operei „Zaide” de W. A. Mozart. În anul 2004, a debutat pe scena Operei de Stat din Viena, iar între 2007 – 2010 a fost membră a acestei instituţii abordând rolurile: Adela („Liliacul” – J. Strauss fiul), Regina Nopţii („Flautul fermecat” – W. A. Mozart), Nanetta („Falstaff” – G. Verdi), Fiakermilli („Arabella” – R. Strauss), Adina („Elixirul dragostei” – G. Donizetti), Elvira („Italianca în Alger” – G. Rossini), Sophie („Werther” – J. Massenet) şi Eudoxie („La Juive” – Fr. Halévy).

Adina Niţescu a fost apreciată de public, dar şi de critica internaţională pentru interpretarea sa emoţionantă a unor celebre roluri lirice de operă italiană: partiturile principale din „Manon Lescaut”, „Madama Butterfly”, „Tosca” (G. Puccini), Margherita din „Mefitsofele” (A. Boito) şi Maddalena din „Andrea Chenier” (A. Giordano). În stagiunea 2008 – 2009, soprana a interpretat rolul Cio-Cio-San în „Madama Butterfly”, pe scena Operei de Stat din Dresda şi pe cea a Operei din Colorado. În stagiunea precedentă, a dat viaţă aceluiaşi rol la Staatsoper din Berlin şi la teatrul liric din Karlsruhe şi a interpretat rolul titular din „Manon Lescaut” la Palermo şi în Catania. În anii anteriori a fost invitată să cânte pe scena celebrului teatru liric Deutsche Oper – Berlin în „Manon Lescaut” şi a revenit la Cio-Cio-San din „Madama Butterfly” la Nederlandse Opera (Amsterdam). A încântat, de asemenea, publicul din săli celebre ca Opera din Dallas, Teatro San Carlo (Napoli), Teatrul Bolşoi (Moscova), Staatsoper din Viena, Opera Naţională din Paris, Scala din Milano.

 

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.

17
/08
/17

Zilnic, până în data de 2 septembrie, organizatorii Galei HOP 2017 vă invită să-i cunoaşteţi pe concurenții din acest an, urmărindu-le clipurile de prezentare, fişa profesională şi galeria foto realizată de Adi Bulboacă.

17
/08
/17

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, împreună cu Academia de Teatru şi Film „Athanor” din Passau – Germania prezintă proiectul pilot „Întâlniri Teatrale la Sulina”, care se va desfășura în perioada 31 august – 4 septembrie 2017.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.