-->

Celebrul pianist Radu Lupu concertează, cu casa închisă, la Royal Festival Hall din Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/celebrul-pianist-radu-lupu-concerteaza-cu-casa-inchisa-la-royal-festival-hall-din-londra/

Duminică, 3 februarie, pianistul Radu Lupu, revine la Londra după o îndelungă absenţă. Elogiat pentru „magia lui pianistică” (The Guardian) şi recunoscut în întreaga lume drept unul dintre cei mai mari pianişti ai momentului, Radu Lupu va concerta la prestigiosul Royal Festival Hall alături de orchestra londoneză Philharmonia şi sub bagheta binecunoscutului dirijor Paavo Järvi, câştigător al Premiului Grammy.

Un articol de Liliana Matei|2 februarie 2019

În cadrul acestui concert, ce se va desfășura cu casa închisă, publicul meloman va putea asculta două lucrări celebre ale lui Ludwig van Beethoven – Uvertura „Coriolan” și Concertul pentru pian nr. 4 -, alături de Simfonia nr. 2 a lui Rahmaninov. Evenimentul este organizat de Philharmonia Orchestra în parteneriat cu ICR Londra și este inclus în programul cultural ce marchează Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene.

Cunoscutul dirijor și pianist Daniel Barenboim afirma despre întâlnirea sa cu pianistul român la Londra: „L-am întâlnit pe Radu în 1970 şi n-am mai pierdut niciodată legătura. Deja la acea epocă el cânta ca un compozitor şi dădea impresia că inventează notele. Această calitate rară, necesară pentru a elibera esenţialul muzicii, s-a dezvoltat cu timpul, el a conştientizat-o şi a atins un nivel extraordinar. Nu face niciun gest comun, citeşte fiecare partitură în maniera sa foarte originală, întotdeauna diferită şi întotdeauna justă. În aceasta constă întreaga sa personalitate”.

Radu Lupu s-a născut pe 30 noiembrie 1945, la Galaţi. Primele îndrumări le-a primit în copilărie de la Lia Busuioceanu. De la vârsta de 14 ani a lucrat cu Florica Musicescu şi Cella Delavrancea. În anul 1961 a fost trimis cu o bursă de studii la Moscova, unde a urmat mai întâi cursurile preconservatorului cu Galina Egliazarova, pe care le-a absolvit cu diplomă de onoare. În continuare, s-a format la Conservatorul Piotr Ilici Ceaikovski, cu vestitul Heinrich Neuhaus şi cu fiul acestuia, Stanislav Neuhaus, până în anul 1969. În acest interval, tânărul interpret s-a impus în mod spectaculos în rândul pianiştilor de elită. Astfel, a triumfat cu Premiul I la Concursul Internaţional „Van Cliburn“ din S.U.A., în anul 1966. În noiembrie 1969 debutează pe scena londoneză, înregistrând un mare succes. Cariera lui Radu Lupu continuă alături de cele mai prestigioase orchestre şi cei mai mari dirijori ai lumii: în 1972 el cântă în S.U.A., la New York, cu Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim şi cu Orchestra Simfonică din Chicago, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini. Urmează apoi un turneu de doi ani în America, cu Orchestra Filarmonica din New York. Ulterior intreprinde cu regularitate turnee în Europa şi Statele Unite, dar şi în Asia.

06
/10
/25

Un bărbat mereu elegant, cu aer de dandy și trăsături fine, un artist a cărui creație însumează mai puțin de 14 ore de muzică, dar ale cărui partituri par a fi ieșite de sub mâna unui bijutier rafinat: acesta a fost celebrul compozitor francez Maurice Ravel (1875 – 1937), de la a cărui naștere întreg mapamondul aniversează 150 de ani.

01
/10
/25

După succesul de la Festivalul „Enescu” – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber, în cadrul secțiunii „Piața Festivalului” – Big Band-ul Radio România dirijat de carismatica Simona Strungaru vă invită la Sala Radio la primul concert din noua stagiune.

25
/09
/25

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează sâmbătă, 27 septembrie, la Muzeul de Etnografie din capitala poloneză, un concert special în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Contemporană „Toamna Varșoviană” („Warsaw Autumn”), cea mai importantă și cunoscută manifestare de muzică nouă din Polonia, organizată anual de Uniunea Compozitorilor Polonezi.

06
/08
/25

Pe 19 august 2025, ziua în care se împlinesc 144 de ani de la nașterea lui George Enescu, Festivalul care-i poartă numele celebrează memoria compozitorului printr-un eveniment special, desfășurat în spațiul imersiv al MINA – Museum of Immersive New Art.

03
/07
/25

În luna iulie 2025, organiștii Eduard și Maria-Luisa Antal, vor susține o etapă de vară a unei noi ediții a Turneului Național „Orgile României”, un proiect de redescoperire a patrimoniului sonor al țării.

25
/06
/25

Începând cu 24 august, timp de 29 de zile, România devine cea mai mare scenă a muzicii universale. Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu deschide porțile unei călătorii sonore excepționale, cu tema „Aniversări / Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu.

15
/05
/25

Între 6 și 8 iunie, Clujul se “convertește” din nou la muzică: ediția 2025 Jazz in the Park aduce în Parcul Etnografic trei zile de concerte cu nume mari de pe patru continente, întâlniri cu creatori de tot felul, experiențe artistice diverse, o perpetuă stare de bine și, poate cel mai important, sentimentul de apartenență la o comunitate. L-am luat la întrebări pe Alin Vaida, omul care-a născocit acest festival în 2011. Ca să lămurim împreună cum a fost drumul până aici și cum se întrevede ce va urma.

05
/05
/25

Îndrăgitul festival „Jazz in Church” revine la Biserica Lutherană din București, pentru a zecea ediție, care se va desfășura în perioada 8-11 mai la Biserica Lutherană din Bucureşti.

13
/03
/25

Seria de concerte de la Sala Palatului va include, în ediția din acest a Festivalului Internațional George Enescu, două concerte susținute de Philharmonia Orchestra din Londra, sub bagheta renumitului dirijor finlandez Santtu-Matias Rouvali. Alături de reputata orchestră britanică vor evolua doi dintre cei mai activi muzicieni români pe plan internațional: violoncelistul Andrei Ioniță și pianista […]