Cervantes, Arsenie Boca, Tony Curtis…
https://www.ziarulmetropolis.ro/cervantes-arsenie-boca-si-tony-curtis-stiati-ca/

În urmă cu mai bine de un secol, pe 29 septembrie 1910, se năstea Arsenie Boca, teolog şi artist plastic (muralist) ortodox român, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români. Tot Într-o zi de 29 septembrie s-au născut Miguel de Cervantes, Caravaggio, Michelangelo Antonioni şi Anita Ekberg şi s-au stins din viaţă Iulia Hasdeu, Émile Zola, Gellu Naum si Tony Curtis.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2016

Supranumit şi „Ultimul sfânt al românilor”, „Sfântul Ardealului”, sau „Biciul lui Dumnezeu”, părintele Arsenie Boca a rămas celebru şi pentru numeroasele sale minuni realizate în timpul vieţii, dar şi după moartea sa.

Impresionante rămân şi minunile săvârşite de Arsenie Boca în închisoare, unde a fost întemniţat de secutitate. Se spune că acesta a reușit să „iasă” prin zidurile temniței, pentru a fi prezent la înmormântarea mamei sale. În acea zi, i s-au acordat trei ore libere de către conducerea penitenciarului, timp în care părintele a dispărut pur şi simplu, gardineii fiind nevoiţi să dea alarma.

La exact trei ore a revinit în închisoare și, chestionat fiind, a răspuns că a fost la înmormântarea mamei sale. Gardienii au sunat acolo și li s-a confirmat prezența sa la înmormântarea care avusese loc la Vața de Sus, la câteva sute de kilometri de locul unde părintele era închis.

Tot pe pe baza mărturiilor supraviețuitorilor temnițelor comuniste, aflăm că ușa celulei sale se deschidea în fiecare noapte, astfel că un gardian trebuiea să stea permanent în fața ei. Se spune că Arsenie Boca dispărea pur și simplu, întorcându-se spre dimineață. Rugat să le spună ceva despre Dumnezeu, ca să-i facă să creadă, părintele le-a spus că la al doilea rând de porţi ale închisorii, se află două femei.

Arsenie Boca a descris, cu lux de amănunte, ce avea fiecare în desagă. Cei doi gardieni au fugit şi au verificat. La întoarcere, au reclamat la conducerea închisorii că printre deţinuţi se află un părinte care “vede prin ziduri.”

Primul mare semn dumnezeisc s-a arătat insa chiar după prima arestare a sa. Într-o noapte, monahul a fost scos din celula unde se afla, în arestul Securității de la Hațeg, de doi milițieni brutali. Aceştia l-au luat de subsuori, pe sus, în timp ce îl insultau și îl batjocoreau. Părintele i-a iertat, dar mâna dreaptă a unuia și mâna stangă a celuilalt, adică exact cele care l-au atins, s-au uscat în scurt timp, iar milițienii au rămas infirmi pe viață

Tot într-o zi de 29 septembrie:

1955: Premiera mondială a operei Îngerul aprins, de Serghei Prokofiev are loc la Teatro La Fenice din Veneția.

1957: În Kyshtym, Uniunea Sovietică, explodează un tank cu substanță radioactivă. Numărul morților e necunoscut. 10 000 locuitori au trebuit evacuați.

1968: Premiera mondială a operei Ulisse, de Luigi Dallapiccola are loc la Opera din Berlin.

1993: Un cutremur de 6,2 în regiunea Latur/Killari, India, soldat cu 9.751 morți.

2004: Asteroidul Toutatis trece la o distantă de doar 1.549.719 km de Pământ.

S-au născut:

1518: Tintoretto, pictor italian (d. 1594)

1547: Miguel de Cervantes, scriitor spaniol (d. 1616)

1571: Caravaggio, artist italian (d. 1610)

Iulia Haşdeu (14 noiembrie 1869 — 29 septembrie 1888)

Iulia Haşdeu (14 noiembrie 1869 — 29 septembrie 1888)

1758: Horatio Nelson, amiral britanic (d. 1805)

1864: Miguel de Unamuno, filosof, scriitor spaniol (d. 1936)

1901: Enrico Fermi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel (d.1954)

1910: Arsenie Boca ieromonah, teolog și artist român (d. 1989)

1912: Michelangelo Antonioni, regizor italian (d. 2007)

1931: Anita Ekberg, actriţă suedeză

S-au stins din viaţă:

1888: Iulia Hasdeu, scriitoare română (n. 1869)

1902: Émile Zola, scriitor francez (n.1840)

1930: Ilia Repin, pictor rus (n. 1844)

1997: Roy Fox Lichtenstein, pictor american (n. 1923)

2001: Gellu Naum, scriitor român (n. 1915)

2010: Tony Curtis, actor american (n. 1925)

Foto: Cervantes, Arsenie Boca şi Tony Curtis – wikipedia, cinemagia

29
/08
/16

Într-o zi de 29 august se năştea Ingrid Bergman. De trei ori câştigătoare a premiului Oscar, actriţa suedeză a rămas în inimile cinefililor graţie prestaţiei memorabile din Casablanca, unde, alături de Humphrey Bogart, a format unul dintre cele mai iubite cupluri de îndrăgostiţi de pe marile ecrane. Ingrid Bergmans-a stins din viaţă la 29 august 1982, în ziua în care împlinea 67 de ani.

20
/08
/16

Într-o zi de 20 august se năştea istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga (1920) şi se stingeau din viaţă îndrăgitul cântăreţ Joe Dassin (1980) şi Dimitrie Bolintineanu, "unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a produs poporul român" (N. Iorga) şi "poate cel mai genial" (O. Densușianu)...

19
/08
/16

Într-o zi de 19 august (1881) se năştea George Enescu, cel de-al optulea copil al familei Costache şi Maria Enescu. Viitorul muzician de geniu rămâne în scurt timp singura odraslă a familiei, toţi ceilalţi şapte copii veniţi pe lume înaintea sa stingându-se din viaţă la vârste fragede.

18
/08
/16

Într-o zi de 18 august (1952) se năştea actorul şi dansatorul american Patrick Swayze, devenit celebru după rolurile din "Dirty Dancing" (1987) - film pentru care a scris și compus cântecul She's Like the Wind -, "Ghost" (1990) sau "Point Break" (1991).

12
/08
/16

Într-o zi de 12 august (1913) se năştea una dintre marile doamne ale teatrului românesc. Despre Clody Bertola Emil Cioran spunea: “Fata asta e ca o cruce pe care să o porţi pe piept”, iar Liviu Ciulei: “Cea mai mare actriţă cu care am avut fericirea să lucrez vreodată”.

11
/08
/16

Într-o zi de 11 august se stingea din viaţă Ion Barbu (Dan Barbilian), unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici. Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecat într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest “pariu”, Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie.

08
/08
/16

Într-o zi de 8 august (1983) se stingea din viaţă Emanoil Petruț, unul dintre cei mai apreciaţi actori români. Tot astăzi, 8 august, regizorul de teatru Tompa Gábor împlineşte 59 de ani, iar actorul american Dustin Hoffman, 79...

05
/08
/16

Într-o zi de 5 august (1922) se năştea Marin Preda. Tot astăzi îşi sărbătoresc aniversarea: actriţa Rodica Popescu Bitănescu, pianistul Dan Grigore şi cântăreaţa Ada Milea. De asemenea, într-o zi de 5 august se stingeau din viaţă: Florian Pittiş, Coca Andronescu, Marilyn Monroe şi Richard Burton…

04
/08
/16

Într-o zi de 4 august se năsteau trompetistul și cântărețul Louis Armstrong (1901), unul dintre cei mai mai influenţi artişti din istoria jazz-ului, şi scriitorul norvegian Knut Hamsun (1859), laureat al Premiului Nobel. Tot într-o zi de 4 august se stingea din viaţă scriitorul danez Hans Christian Andersen (1875) , cel care a încântat generații întregi de copii cu povești precum "Crăiasa Zăpezii", "Hainele cele noi ale împăratului", "Fetița cu chibrituri", "Rățușca cea urâtă", "Mica sirenă" și multe altele,

18
/07
/16

Într-o zi de 18 iulie s-a stins din viaţă regina Maria, a doua regină a României, soția regelui Ferdinand I al României şi mama regelui Carol al II-lea. A fost supranumită de popor “Mama Regină”, “Mama răniţilor” sau “Regina soldat”, datorită acţiunilor sale din perioada Primului Razboi Mondial.

08
/07
/16

Într-o zi de 8 iulie se năşteau poetul, dramaturgul și prozatorul francez Jean de La Fontaine, cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale, actriţa americană Anjelica Huston şi scriitorul român Şerban Foarţă.

27
/06
/16

Isabelle Adjani, sex simbol al anilor 80, împlineşte astăzi 61 de ani. Adjani s-a născut într-un cartier de imigranți de la marginea Parisului. La 17 ani a fost acceptată la prestigioasa instituţie teatrală Comedia Franceză cu care semneaza un contract pe 20 de ani. Tot qstăzi îşi serbează ziua de naştere şi actorul american Tobey Maguire (41 de ani), pentru cinefilii mai tineri, interpretul personajului Spider-Man / Omul-păianjen...

19
/04
/16

În urmă cu aproape 90 de ani, într-o zi de 19 aprilie (1927), din cauza „obscenității” spectacolului intitulat „Sex”, Mae West, viitorul sex-simbol al Hollywood -ului, este condamnată la 10 zile de închisoare „pentru coruperea morală a tinerilor”… Zece ani mai târziu, Paramount Pictures îi va oferi un contract, succesul înregistrat de actriţă salvând astfel compania de la faliment.

01
/04
/16

Într-o zi de 1 aprilie se stingea din viaţă actorul Mihai Mereuţă. Tot într-o zi de 1 aprilie se înfiinţa Opera Română din București, dar şi Societatea Literară Română, care va deveni ulterior Societatea Academică Română, iar apoi Academia Română.

21
/03
/16

Intr-o zi de 21 martie se năşteau Gabriel Spahiu, Dorina Chiriac şi Stefan Ciubotărașu.  La vârsta de 12 ani (1922), Ştefan Ciubotărașu sosea la Bucureşti "cu un tren mărfar", pentru a învăţa meseria de pantofar. În timpul liber făcea mici comisioane primind în schimb bilete la teatru. Devine fascinat de spectacolul "O scrisoare pierdută" şi de piesa lui Victor Eftimiu "Înşirăte, mărgărite".