Astăzi, Fidel Castro ar fi împlinit vârsta de 92 de ani. Ziaristul american Jon Alpert a regizat unul dintre cele mai puternice documentare despre Cuba – „Cuba and the Cameraman”. Omul a documentat patruzeci şi cinci de ani (!) din istoria cubanezilor. De la entuziasmul din anii 1970 până la funeraliile lui Fidel, din 2016, într-o ţară ruinată.
Un articol de Andrei Crăciun|13 august 2018
Povestea este fabuloasă, iar acesta nu este un adjectiv aruncat la întâmplare.
Astăzi, la Havana, poporul cubanez îl sărbătorește pe Fidel, deși Fidel nu mai trăiește de doi ani.
Toți oamenii din Cuba știu aceste sărbători. Toți oamenii din Cuba au fost marcați de Fidel.
Am fost cândva acolo, am văzut cu ochii mei.
Fidel Castro a fost un dictator. Bineînțeles că a fost.
Fidel Castro a fost un criminal, un dictator sângeros, comunist din convingere, dar mai mult din oportunism (ce partener mai bun decât Uniunea Sovietică în lupta cubanezilor cu Statele Unite ale Americii?).
Fidel Castro a persecutat disidenții, și-a înfometat poporul, nedând înapoi în războiul irațional cu un adversar mult mai puternic (America a dictat împotriva cubanezilor o blocadă economică timp de jumătate de secol).
Fidel Castro a fost însă și un lider adulat, care a cucerit puterea cu arma în mână, în lupte de gherilă, un erou al clasei proletare. Un comunist cultivat, inteligent, chiar sclipitor, un orator grozav, capabil să vândă iluzii decenii la rând prin discursuri de zeci de ore. Carismatic, a sedus generații de artiști – de la Hemingway la Marquez.
Fidel Castro a fost un revoluționar romantic latino-american, unul dintre ultimii din istorie (ca să înțelegem dimensiunea romantismului revoluționar latino-american se impune o lectură din Alejo Carpentier – recomand Recursul la metodă).
Moștenirea lui Fidel e complicată – a lăsat Cuba ruinată economic, dar, cumva, neînvinsă.
Și, uite, Cuba continuă să fascineze.
Jon Alpert era – în anii 1970 – un tânăr care credea într-o lume mai dreaptă. Idealurile sale erau înalte, dar New Yorkul i le spulbera zi de zi, era o epocă dură în America.
La doi pași, în insula cubanezilor se vorbea despre un sistem de educație gratuit, despre un sistem de sănătate gratuit, despre pace, dreptate și egalitate între oameni. Cum să nu te duci să vezi?
Jon Alpert a făcut ce face un ziarist: și-a luat camera și a mers la Havana să adulmece revoluția.
Cameramanul a filmat atunci o Cubă astăzi cu desăvârșire dispărută, o Cubă din care nu lipsea nimic în afară de libertate. Galantarele erau pline, nu se stătea la cozi, nu se mânca pe cartelă. Comunismul nu intrase în descompunere. Cuba era subvenționată de Uniunea Sovietică.
Sigur, cubanezii care iubeau libertatea au fost alungați din insula lor, care se îndrepta spre 1984-ul lui Orwell.
Jon Alpert ajunge în apropierea lui Fidel Castro și devine unul dintre ziariștii preferați ai cubanezului – au legat o prietenie care a durat. Alpert l-a vizitat pe Fidel și când acesta a împlinit nouăzeci de ani, în anul morții îndrăgitului dictator (păstrați paradoxul, pentru că el redă fidel realitatea!).
Ați spune că, în asemenea condiții, opera lui Alpert este infestată de subiectivism și, poate, de aceea, nulă. Că îi este favorabilă lui Fidel. Că spune doar jumătate din poveste. Ați putea spune asta, dar ați greși.
Alpert este într-adevăr subiectiv, dar pentru că iubește Cuba. A făcut un documentar nu din dragoste de Fidel, ci din dragoste de Cuba.
E vizibil că iubește insula aceasta (e și greu să nu iubești Cuba, după ce ai pășit acolo). Documentarul său este încărcat de această dragoste, dar el nu o iubește irațional. E o dragoste lucidă – aceea la care ziariștii sunt obligați.
Alpert arată toate fețele lumii pe care Castro a creat-o și a lăsat-o în urmă. Omul ăsta a făcut un documentar întins pe patruzeci și cinci de ani, dați-vă seama! Iar cubanezii! Cubanezii care apar în filmul lui Alpert sunt pur și simplu inubliabili. Îi veți purta în inimă și în minte ani de zile – ce personaje, ce personaje!
De la Sarea pământului, care spunea povestea fotografului Sebastiao Salgado, nu am văzut un documentar mai puternic.
Cuba and the Cameraman este, în definitiv, o capodoperă a efortului de a înțelege.
Nu acesta este articolul 1 din Constituția oricărui ziarist?
Jon Alpert a înțeles.
Fidel Castro a fost însă și un lider adulat, care a cucerit puterea cu arma în mână, în lupte de gherilă, un erou al clasei proletare. Un comunist cultivat, inteligent, chiar sclipitor, un orator grozav, capabil să vândă iluzii decenii la rând prin discursuri de zeci de ore. Carismatic, a sedus generații de artiști – de la Hemingway la Marquez.
Foto: Imagini din filmul „Cuba and the Cameraman” (regia: Jon Alpert)/Netflix