„Charleston”, filmul lui Andrei Crețulescu, în competiția de la Locarno
https://www.ziarulmetropolis.ro/charleston-filmul-lui-andrei-cretulescu-in-competitia-de-la-locarno/

„Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, a fost selecţionat în competiţia oficială „Concorso Internazionale” a Festivalului de Film de la Locarno. Ajuns la ediţia aniversară cu numărul 70, prestigiosul eveniment va avea loc în perioada 2-12 august 2017.

Un articol de Liliana Matei|12 iulie 2017

La câteva săptămâni după moartea soției sale, Ioana, și în seara în care împlinește 42 de ani, Alexandru are parte de un „cadou” cel puțin bizar: vizita mai tânărului Sebastian, care pretinde că a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni… mai mult sau mai puțin. „Charleston” este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi.

Din distribuția filmului fac parte Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguță, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Claudiu Dumitru, Letiția Vlădescu, Vlad Galer și Alina Berzunțeanu. Scenariul a fost scris de Andrei Creţulescu, imaginea poartă semnătura lui Barbu Bălășoiu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, scenografia de Mălina Ionescu, muzica originală a fost compusă de Massimiliano Nardulli, iar sound design-ul îi aparține lui Marius Leftărache. Soundtrack-ul filmului conține piese interpretate de Get Well Soon, Dengue Fever, Pretties for You, Harlequin_Jack, Noir Desir și Pipe’s Not Dead!.

„Charleston” este un film care nu se sfiește să ceară spectatorilor să se emoționeze, să râdă și să plângă, uneori în spațiul aceleiași secvențe. Este un film trist, dar nu disperat, este un film hazliu, dar nu vesel. Pentru a-l parafraza pe Leonard Cohen – este un film la care „să râzi și să plângi, să plângi și-apoi să râzi iară și iară”, spune regizorul Andrei Crețulescu.

Fost critic de film și fost producător creativ HBO România, în 2011 Andrei Crețulescu a înfiinţat compania de producţie Kinosseur. A regizat scurtmetrajele „Bad Penny” și „Kowalski”, acesta din urmă distins cu premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Zagreb, în 2014, şi cu Premiile de Regie şi de Interpretare (Andi Vasluianu) la Festivalul de Film European de la Lille, în 2015. „Ramona”, cel de-al treilea scurtmetraj al său, a câștigat în 2015 premiul Canal+ la Semaine de la Critique – Cannes, premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc la TIFF, Premiul II la Festivalul de Film de la Chicago și, în anul următor, premiul Gopo pentru Cel mai bun scurtmetraj al anului. „Charleston” a fost prezentat în târgurile de coproducție Connecting Cottbus 2013, New Cinema Network – Roma 2014, Crossroads – Salonic 2015 și Les Arcs Coproduction Village 2015, și a primit, în luna noiembrie a anului trecut, tot la Salonic, premiul Agora Work-in-Progress.

Charleston” este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu .Mille et Une. Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe. Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Agentul internațional de vânzări al filmului este compania franceză Versatile.

„Charleston” va fi distribuit în România și Republica Moldova de Kinosseur.

18
/12
/13

Marele premiu al ediției din acest an a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF i-a fost acordat regizorului american Ben Russell, pentru filmul “River Rites”. Premiul pentru cea mai bună regie a revenit regizorului portughez João Rui Guerra da Mata pentru “As the Flames Rose”.

18
/12
/13

TV & Film Academy by Ruxandra Ion, cea mai complexă şcoală de talente existent în România şi care îşi va deschide porţile pentru cursanţii ei pe 3 februarie 2014, aduce un omagiu regretatului maestru Gheorghe Dinica.

18
/12
/13

Este pentru prima dată când patru actori de Oscar joacă împreună pe marile ecrane, Robert De Niro, Michael Douglas, Kevin Kline și Morgan Freeman iau cu asalt cinematografele de vineri, 20 decembrie, când se vor pregăti pentru petrecerea vieții lor, în comedia Burlaci întârziaţi.

16
/12
/13

O scrisoare deschisă a peste 75 de cineaști, adresată Ministrului Culturii şi Directorului Centrului Național al Cinematografiei, atrage atenţia că producătorii de film vor pierde finanţările forurilor europene dacă nu vor fi respectate termenele stabilite.

15
/12
/13

Actorul Peter O`Toole a murit la o clinică din Londra, la vârsta de 81 de ani. Vedeta din „Lawrence al Arabiei“ învinsese cancerul la stomac în anii `70. El a anunţat anul trecut că se retrage.

15
/12
/13

Marcel Iures a fost invitat în emisiunea „Nocturne“, care va fi difuzată luni, 16 decembrie, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Actorul declară că „s-a născut la Teatrul Bulandra“ şi vorbeşte despre cum ne-a schimbat Revoluţia, despre exerciţiul înşelării maselor, despre cum am învăţat să spunem „nu“, despre libertate, dar şi despre ce înseamnă în România simplul gest de a îmbrăţişa un semen.

13
/12
/13

Lungmetrajele ,,12 Years a Slave", de Steve McQueen, şi ,,American Hustle", de David O. Russell, au primit cele mai multe nominalizări - şapte - la premiile Globul de Aur 2014.

13
/12
/13

CRONICĂ DE FILM Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes, „Inside Llewyn Davis“, noul (mare) film al fraţilor Coen, este cronica asumat nespectaculară a tentativelor unui cântăreţ de folk din New York-ul anilor ’60 de a se face remarcat. O comedie tandră şi subtilă.

12
/12
/13

Portughezul Manoel de Oliveira, supranumit „decanul de vârstă al cineaştilor“, a împlinit miercuri vârsta de 105 ani. Regizorul spune că şi-a păstrat intactă pasiunea pentru cinematografie şi caută finanţare pentru următorul său proiect.