Cinci noi muzee vor fi inaugurate la Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-noi-muzee-vor-fi-inaugurate-la-iasi/

Începând de joi, 22 iulie 2021, în clădirea din strada Vasile Alecsandri nr. 6, Iaşi, vor funcţiona 5 noi muzee: Muzeul Literaturii Române, Muzeul Poezie(i), Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Copilăriei în Comunism şi Muzeul Pogromului de la Iaşi. În ziua inaugurării, intrarea la toate muzeele componente va fi gratuită.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2021

Muzeul Literaturii Române valorifică numeroase documente și obiecte de patrimoniu, îmbinând formule consacrate de etalare a exponatelor cu unele inedite. Expoziția permanentă propune o incursiune în istoria literară românească, organizată în 14 săli de expoziție, aflate la etajul întâi al Casei Muzeelor.

Muzeul Poezie(i), primul muzeu din România dedicat ideii de poezie, cuprinde o expoziție conceptuală, într-un limbaj artistic original, cu spirit ludic. Creatorul întregului concept este Ion Barbu, unul dintre cei mai cunoscuți artiști vizuali din România.

Muzeul Teatrului Evreiesc în România – deschis la Iași, orașul în care s-a înființat, în 1876, primul teatru profesionist de limbă idiș din lume – reconstituie momentele importante ale teatrului evreiesc și valorifică moștenirea instituțiilor de cultură reprezentative pentru acesta în spațiul românesc. Amplasat la parterul Casei Muzeelor, acesta cuprinde o expoziție permanentă distribuită pe 11 săli.

Muzeul Copilăriei în Comunism cuprinde o expoziție permanentă împărțită în două secțiuni: o parte recreează atmosfera dintr-o sală de clasă specifică perioadei comuniste, iar cealaltă parte este dedicată atmosferei de acasă a copilului acelor vremuri, în care se regăsesc diverse obiecte familiare și familiale.

Muzeul Pogromului de la Iași, realizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în colaborare cu United States Holocaust Memorial Museum, a fost inaugurat cu ocazia comemorării a 80 de ani de la tragicele evenimente din 28-30 iunie 1941. În sălile de expoziție destinate Muzeului Pogromului de la Iași sunt expuse fotografii din timpul Pogromului, o hologramă, mărturii ale supraviețuitorilor, documente și artefacte.

În Casa Muzeelor funcționează și sediul administrativ al Muzeului Național al Literaturii Române Iași, săli de expoziții, ateliere, educație muzeală, o sală multifuncțională de conferințe, precum și un depozit de patrimoniu și biblioteca muzeului.

Proiectul „Casa Muzeelor”, care adaugă cinci muzee noi celor douăsprezece deja existente, vine să consolideze preocuparea Muzeului Național al Literaturii Române Iași pentru dezvoltarea permanentă a instituției, dar mai ales pentru a oferi vizitatorilor din Iași și de pretutindeni urme consistente și definitorii ale unei istorii care i-a creat orașului nostru renumele de capitală a culturii.

Sigur că realizarea tuturor acestor muzee are la bază un efort colectiv major, pentru care le sunt recunoscător tuturor colegilor mei. Și am marcat cuvântul „tuturor” întrucât, indiferent dacă au fost implicați direct, în echipele de implementare, sau și-au asumat alte sarcini tocmai pentru ca aceste echipe să poată funcționa, toți angajații MNLR Iași au contribuit la realizarea expozițiilor din noul sediu, a declarat Lucian Dan Teodorovici, managerul MNLR Iași.

Muzeele vor putea fi vizitate de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00.

Mai multe detalii despre noile muzee, fotografii și descrieri ale conceptelor expoziționale se află pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

18
/05
/17

Astăzi este Ziua internațională a muzeelor, prilej pentru a vă prezenta un top al celor mai frumoase muzee din lume, întocmit anul trecut de cunoscutul site TripAdvisor, și de pe care nu lipsesc muzee precum: Luvru, Prado, Van Gogh sau Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

09
/05
/17

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziția „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecționar”, una dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

03
/05
/17

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

20
/04
/17

Artistul multimedia Nikita Golubev a transformat mai multe autovehicule murdare din Moscova în adevărate opere de artă. Sub pseudonimul "ProBoyNick", Golubev a pictat, în ultimele două săptămâni, diverse desene pe mai multe mașini din capitala Rusiei și a distribuit online fotografiile cu operele create. Artistul rus realizează aceste desene folosindu-se de degete și pensule.

12
/04
/17

Cea mai mare expoziţie dedicată lui Ştefan Luchian din ultimii 50 de ani va fi organizată la Pavilionul Muzeal de la Art Safari, între 19 mai - 18 iunie, la Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45), şi va cuprinde opere ale artistului din peste 20 de instituţii muzeale, dar şi din cele mai importante colecţii private.

11
/04
/17

Premiul Pulitzer 2017 pentru "Fotoreportaj" (Feature Photography") a revenit publicației Chicago Tribune, care a publicat un portret al unui copil de 10 ani care a supraviețuit unui schimb de focuri în Chicago, și al mamei sale, care încearcă să reia cursul vieții după această dramă.