Cine sunt vedetele Festivalului „George Enescu”, în 2017?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-sunt-vedetele-festivalului-george-enescu-in-2017/

Iată care sunt superstarurile muzicii pe care Festivalul „George Enescu” le aduce în acest an la Bucureşti, între 2 şi 24 septembrie!

Un articol de Liliana Matei|16 februarie 2017

Printre superstarurile internaționale care vor concerta în cadrul Festivalului Enescu din acest an îl regăsim pe pianistul de origine chineză Lang Lang, un adevărat star al muzicii clasice internaționale, care va susține în premieră un recital în cadrul evenimentului. Aflat pe lista revistei Time a celor mai influenți 100 de oameni din lume, în anul 2009, și distins cu un premiu Echo Klassik în 2013, acesta este cunoscut și pentru faptul că a cântat pentru Barack Obama.

Prezent pe unele dintre cele mai importante scene de operă ale lumii, tenorul Jonas Kaufmann (foto) va face, de asemenea, parte în premieră din programul ediției 2017.

O altă pianistă aflată în plină ascensiune internațională, tânăra și strălucitoarea Khatia Buniatishvili, o adevărată Marilyn Monroe a muzicii calsice:

I se alătură, tot în premieră printre artiștii invitați celebra trompetista Tine Thing Helseth.

De asemenea, cunoscuta compozitoare și instrumentistă de origine indiană Anoushka Shankar va fi prezentă pentru prima dată în ediția 2017 a festivalului.

Proiecții multimedia

Proiecțiile multimedia vor deschide dimensiuni noi în cadrul a trei concerte cu lucrări de o greutate simbolică: concertul de deschidere al ediției 2017 a Festivalului, cu opera Oedipe de George Enescu în versiune concertantă, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski și director multimedia fiind regizoarea Carmen Lidia Vidu, şi Damnațiunea lui Faust, avându-l ca director multimedia pe regizorul Petrikă Ionescu.

Compozitori contemporani și matematică

Ediția 2017 aduce ca noutate absolută și seria de concerte Muzica Secolului 21, în cadrul căreia va avea loc Forumul Internațional al Compozitorilor unde 30 dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii vor participa la discuții cu publicul larg.

Printre compozitorii care vor fi prezenți la București se numără și Rodion Shchedrin (soțul regretatei Maia Plisețkaia) și Elliot Goldenthal, care a câștigat premiul Oscar pentru coloana sonoră a filmului Frida, cu Salma Hayek.

De asemenea, un alt moment important, în premieră absolută în România, este Imaginary – o expoziție interactivă despre matematică și muzică, parte a proiectului București Creativ, din cadrul Festivalului Enescu 2017. În cadrul Imaginary, publicul va avea ocazia de a interacționa cu diferite opere de artă, cu sculpturi 3D, cu instalații special create de artiști și matematicieni, care vor ilustra felul în care matematica poate crea unele dintre cele mai frumoase forme de artă.

Foto: Gregor Hohenberg

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.