Cine sunt vedetele Festivalului „George Enescu”, în 2017?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-sunt-vedetele-festivalului-george-enescu-in-2017/

Iată care sunt superstarurile muzicii pe care Festivalul „George Enescu” le aduce în acest an la Bucureşti, între 2 şi 24 septembrie!

Un articol de Liliana Matei|16 februarie 2017

Printre superstarurile internaționale care vor concerta în cadrul Festivalului Enescu din acest an îl regăsim pe pianistul de origine chineză Lang Lang, un adevărat star al muzicii clasice internaționale, care va susține în premieră un recital în cadrul evenimentului. Aflat pe lista revistei Time a celor mai influenți 100 de oameni din lume, în anul 2009, și distins cu un premiu Echo Klassik în 2013, acesta este cunoscut și pentru faptul că a cântat pentru Barack Obama.

Prezent pe unele dintre cele mai importante scene de operă ale lumii, tenorul Jonas Kaufmann (foto) va face, de asemenea, parte în premieră din programul ediției 2017.

O altă pianistă aflată în plină ascensiune internațională, tânăra și strălucitoarea Khatia Buniatishvili, o adevărată Marilyn Monroe a muzicii calsice:

I se alătură, tot în premieră printre artiștii invitați celebra trompetista Tine Thing Helseth.

De asemenea, cunoscuta compozitoare și instrumentistă de origine indiană Anoushka Shankar va fi prezentă pentru prima dată în ediția 2017 a festivalului.

Proiecții multimedia

Proiecțiile multimedia vor deschide dimensiuni noi în cadrul a trei concerte cu lucrări de o greutate simbolică: concertul de deschidere al ediției 2017 a Festivalului, cu opera Oedipe de George Enescu în versiune concertantă, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski și director multimedia fiind regizoarea Carmen Lidia Vidu, şi Damnațiunea lui Faust, avându-l ca director multimedia pe regizorul Petrikă Ionescu.

Compozitori contemporani și matematică

Ediția 2017 aduce ca noutate absolută și seria de concerte Muzica Secolului 21, în cadrul căreia va avea loc Forumul Internațional al Compozitorilor unde 30 dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii vor participa la discuții cu publicul larg.

Printre compozitorii care vor fi prezenți la București se numără și Rodion Shchedrin (soțul regretatei Maia Plisețkaia) și Elliot Goldenthal, care a câștigat premiul Oscar pentru coloana sonoră a filmului Frida, cu Salma Hayek.

De asemenea, un alt moment important, în premieră absolută în România, este Imaginary – o expoziție interactivă despre matematică și muzică, parte a proiectului București Creativ, din cadrul Festivalului Enescu 2017. În cadrul Imaginary, publicul va avea ocazia de a interacționa cu diferite opere de artă, cu sculpturi 3D, cu instalații special create de artiști și matematicieni, care vor ilustra felul în care matematica poate crea unele dintre cele mai frumoase forme de artă.

Foto: Gregor Hohenberg

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.