cineGHICITOARE
https://www.ziarulmetropolis.ro/cineghicitoare-3/

Imaginea este dintr-un film de referinţă al anului 2006, ultima creaţie a unui mare regizor american

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2018

Despre acest film, regretatul critic Alex Leo Șerban spunea:

„Filmul invită comparaţii cu E la nave va al lui Fellini şi All That Jazz al lui Fosse, dar – dincolo de sertarul cinefil în care poate fi aşezat – este o operă clar testamentară: Altman ştia că era ultimul său film, aşa că l-a vrut mai mult o oglindă întoarsă spre lume decît spre el însuşi. Bătrînul copil teribil, care se jucase de-atîtea ori „de-a Hollywoodul” punînd mustăţi Giocondelor venerate de producători (de la genuri la trenduri şi de la star-system la box-office), îşi permitea o tiflă finală ce trimitea finanţiştii veroşi direct în Iad, împărţindu-şi totodată inima (el, veşnicul mizantrop) la toţi cei care se bucură şi ne bucură făcînd show; filmul său e o scrisoare de adio trimisă celor a căror inimă bate în ritmul Artei, bătînd mai tare atunci cînd Arta e în pericol…

Căci, dacă lumea e o scenă, scena însăşi a devenit scîndura unei corăbii pe care unii (personajul lui Tommy Lee Jones, în film) încearcă s-o lege la chei; showul pe care-l dă mica familie a teatrului Fitzgerald în faţa unui public nevăzut (şi care-i are ca protagonişti pe Meryl Streep, Lily Tomlin, Lindsay Lohan, Woody Harrelson, John C. Reilly etc.) este ultimul: teatrul urmează să se închidă. O femeie frumoasă şi misterioasă într-un impermeabil alb (Virginia Madsen) trece de la unul la altul, făcînd parcă inventarul final. Cei de pe scenă cîntă, spun cuplete şi glume, sînt mereu profi. Melancolia nu e pe scenă, e în culise.

Altman nu apare, dar ni-l închipuim plecînd în aceleaşi culise, scoţîndu-şi pălăria cu boruri largi şi punînd-o pe capul (bustului) lui Scott Fitzgerald, rebelul elegant. Şi lăsînd cortina ridicată – pentru că showul (în care toţi sîntem actori) se joacă în continuare…” – Alex Leo Șerban, în Adevărul literar şi artistic, mai 2009

–––––––––––––––

(citind invers, vei afla răspunsul corect: „noinapmoc emoh eiriarp A„)

Foto: cineGHICITOARE – facebook

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.