Ciobanul care și-a pierdut oile: în duminica Floriilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/ciobanul-care-si-a-pierdut-oile-in-duminica-floriilor/

Grupul Trei parale se pregăteşte de lansarea unui nou proiect. Gândit în urmă cu mulţi ani, anunţat de vreo 3-4, muncit mai ales în ultimii doi, programul Ciobanul care şi-a pierdut oile este gata de a fi prezentat. Lansarea va avea loc în duminica de Florii, 13 aprilie 2014, de la ora 19.00, la Sala Arcub.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2014

Adunând experiența celor 10 ani de existență și a muncii la proiectul Bazar, o colecție importantă de instrumente și multă pasiune, formația dorește să renască sonoritățile deosebite și puternice ale lumii vechi țărănești.

Programul este o încercare de a regăsi muzicile pierdute ale Românei rurale prin doine, balade, cântece pastorale și melodii de joc. Membrii formației vor cânta la felurite fluiere, simple sau speciale: (caval, tilincă, fluier gemănat) la cimpoi, drâmbă, țiteră, cobză, contră, gordună, dobă.

Muzicieni: Florin Iordan (fluiere, caval, cimpoi, țiteră, cobză, contră), Daniel Pop (voce, fluiere, caval, drâmbă), Mihai Balabaș: vioară, Beatrice Iordan: voce, cobză, gordună și Dinu Petrescu: percuție.

Lansarea va avea loc în duminica de Florii, 13 aprilie 2014, de la ora 19.00, la Sala Arcub.

Biletele se găsesc la sediul ArCuB și pe bilete.arcub.ro

Ciobanul

Despre Trei parale

Trei parale grupează orășeni atrași de muzicile vechi specifice spațiului românesc. Grupul beneficiază de o documentare minuțioasă în domeniul culturii muzicale tradiționale, un rol important în acest sens avându-l Florin Iordan, etnomuzicolog în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român.

Foto cu Ciobanul care și-a pierdut oile şi Trei parale – wikipedia

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.