Cioran, Errol Flynn & Offenbach – 20 iunie în cultură
https://www.ziarulmetropolis.ro/cioran-errol-flynn-offenbach-stiati-ca/

Într-o zi de 20 iunie se stingea din viaţă, la Paris, Emil Cioran, unul dintre cei mai importanţi gânditori ai secolului al XX-lea. Afectat de Alzheimer, filosoful uitase cine este în ultimele zile ale vieţii sale şi reîncepuse să vorbească în limba română, după mai bine de 50 de ani. Tot pe 20 iunie murea istoricul, scriitorul şi politicianul român Mihail Kogălniceanu si se năşteau compozitorul Jacques Offenbach, actorii Errol Flynn şi Nicole Kidman, regizorul Radu Gabrea sau cântăreţul Lionel Richie.

Un articol de Petre Ivan|20 iunie 2017

“Într-o zi… Cioran a dispărut”, povesteşte Gabriel Liiceanu. “Infirmierele l-au căutat vreme de mai multe ore, descoperindu-l, în cele din urmă, în dulapul din camera lui.

Le-a mărturisit că e sfârşit de oboseală pentru că se plimbase ore întregi, printr-o noapte desăvârşită, într-un oraş necunoscut. L-am văzut ultima oară, la spital, în vara lui 1994. Între timp, uitase mersul şi se afla într-un scaun cu rotile”.

Emil Cioran a început apoi să vorbească, dintr- o dată, în limba română. Specialiştii afirmă că revenirea la limba maternă ține de fenomenul uitării, definitoriu pentru demența senilă de tip Alzheimer. Că boala, încetul cu încetul, îți confiscă amintirile în ordinea lor inversă şi că, la final, rămâi cu limba maternă şi cu imaginile primilor ani de viață.

Tot pe 20 iunie:

1954: S-a inaugurat podul cu tablier metalic peste Dunăre la Giurgiu, numit Podul Prieteniei, pe atunci cel mai mare pod combinat (de cale ferată și rutier) din Europa, construit în doi ani și jumătate, în colaborare cu alte țări vecine.

1955: Are loc cea mai îndelungată eclipsă totală de soare a secolului: 7 minute și 8 secunde, observată în Filipine.

1959: A avut loc premiera bucureșteană a operei „Falstaff”, de G. Verdi, avându-l în rolul titular pe Petre Ștefănescu-Goangă.

1963: Reprezentanți ai SUA și URSS au semnat un acord de instalare a „liniei fierbinți” – telefonice – între Washington și Moscova.\

1992: Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe Române a hotărât canonizarea ca sfinți a voievodului Constantin Brâncoveanu și a copiilor lui , precum si a „binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, prăznuit la 2 iulie.

2001: Au fost deschise oficial lucrările la autostrada București – Constanța.

S-au născut:

1819: Jacques Offenbach, compozitor francez de origine germană considerat întemeietorul operetei clasice franceze (d. 1880)

1909: Errol Flynn, actor american ( d. 1959)

1913: Aurel Baranga, dramaturg și publicist român (d. 1979)

Nicole Kidman

Nicole Kidman

1937: Radu Gabrea, regizor și scenarist român, stabilit în Germania (1974)

1941: Stephen Frears, regizor britanic

1942: Brian Wilson, muzician („The Beach Boys”)

1950: Lionel Richie, cântăreț american

1967: Nicole Kidman, actriță australiană

S-au stins din viaţă:

1870: Jules de Goncourt, scriitor francez (n. 1830)

1891: Mihail Kogălniceanu, istoric, scriitor, publicist și politician român (n. 1817)

1947: Bugsy Siegel, gangster american (n. 1906)

1995: Emil Cioran, eseist și filosof român (n. 1911)

emil cioran

Foto cu Cioran, Errol Flynn şiOffenbach – wikipedia, cinemagia

 

 

11
/05
/17

După ce ajunge cel mai renumit artist al curentului suprarealist, Salvador Dali (11 mai 1904 - 23 ianuarie 1989) se vede vehement criticat de André Breton, pe motiv că spaniolul nu are o poziţie clară faţă de Hitler şi că nu se alatură mişcării de stânga a avangardiştilor. Exclus din sânul mişcării care l-a consacrat, Dali exclamă înfuriat: "Suprarealismul sunt eu!".

10
/05
/17

„Şansa este numele dat de nebuni destinului.” - Fred Astaire. Într-o zi de 10 mai (1899) se năștea, în Omaha, SUA, dansatorul, actorul şi coregraful Frederick Austerlitz (Fred Astaire), cel care avea să fie considerat cel mai mare dansator al tuturor timpurilor.

08
/05
/17

Într-o zi de 8 mai se nășteau Cristian Vasile, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi ai perioadei interbelice, Fernandel, Roberto Rossellini, Thomas Pynchon și prozatorul Gheorghe Crăciun și se stingeau din viață Gustave Flaubert și Paul Gauguin.

06
/05
/17

Într-o zi de 6 mai se stingea din viaţă filosoful și scriitorul Lucian Blaga. În 1956, la iniţiativa unor mari personalităţi din Italia, Franţa şi din diaspora română, Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel în Literatură, pe care nu l-a putut obţine, în principal, din cauza opoziţiei Academiei Române din acele vremuri.

02
/05
/17

Într-o zi de 2 mai (1519) deceda pictorul, sculptorul, arhitecul, muzicianul, inventatorul, anatomistul, geologul, cartograful, botanistul și scriitorul Leonardo da Vinci, considerat cel mai mare inginer al tuturor timpurilor şi cel mai important geniu din istoria omenirii.

13
/04
/17

„Eu sunt o actriţă nesigură, dar în nesiguranţa asta există o siguranţă, acesta e paradoxul" - Rodica Mandcahe. Una dintre cele mai apreciate şi talentate actriţe ale scenei autohtone împlineşte 74 de ani.

11
/04
/17

Într-o zi de 11 aprilie se stingea din viaţă Ion Minulescu, autorul memorabilelor "Romanţe pentru mai târziu". În acea zi, într-un Bucureşti ruinat de bombardamentele aliaţilor, poetul de 63 de ani aniversa 30 de ani de căsnicie cu poeta Claudia Millian. Tot într-o zi de 11 aprilie era prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kirițescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal şi avea loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

06
/04
/17

Regele Naiului, Gheorghe Zamfir, unul dintre cei mai de seamă muzicieni români, împlinește astăzi 76 de ani. Tot ]ntr-o zi de 6 aprilie se năștea pictorul şi arhitectul italian Rafael Sanzio reprezentant de seamă al Renaşterii italiene și înceta din viaţă scriitorul de literatură ştiinţifico-fantastică Isaac Asimov.

04
/04
/17

Într-o zi de 4 aprilie se năştea Andrei Tarkovsky, unul dintre cei mai importanţi cineaști din istoria filmului. Tarkovsky a realizat doar 7 filme în cei 27 de ani ai carierei sale. Tot într-o zi de 4 aprilie se nășteau actorii Ștefan Tapalagă și Heath Ledger, se realiza primul film românesc de desen animat „Păcală în Lună” și era asasinat Martin Luther King Jr., laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1964, cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populației de culoare.

31
/03
/17

În urmă cu 84 de ani, pe data de 31 martie 1933, venea pe lume, la Ploieşti, poetul, scriitorul şi eseistul român Nichita Stănescu, ales post-mortem membru al Academiei Române. A fost unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, limbă pe care el însuşi o denumea: Dumnezeiesc de frumoasă. Tot într-o zi de 31 martie se nășteau filosoful René Descartes, compozitor Franz Joseph Haydn și scriitorii Nikolai Vasilievici Gogol si John Fowles.

30
/03
/17

“Aș spune fără ezitare, că, dacă există un talent, el se cheamă Vasilica Tastaman. Nu avea niciun fel de studiu, dar ce studiu îi mai trebuia? Ea pe scenă trăia, nu spunea nimic altceva. Era o bijuterie, cum să vă spun? Eu n-am ce sa vă povestesc despre Vasilica, ea însăși este o poveste. O mare minune pe care am întâlnit-o în viața mea". - Radu Beligan. Într-o zi de 30 martie ne părăseau actrița Vasilica Tastaman şi Părintele Nicolae Steinhardt.

28
/03
/17

Într-o zi de 28 martie se nășteau Mario Vargas Llosa şi Maxim Gorki şi se stingeau din viaţă Eugen Ionescu, Grigoraș Dinicu, Gheorghe Tomozei, Ștefan Radof, Virginia Woolf, Serghei Rahmaninov, Marc Chagall, Billy Wilder şi Peter Ustinov.

27
/03
/17

Într-o zi de 27 martie era înfiinţat, la Moscova, ’’Balşoi Teatr’’, Societatea Academică Română devenea, prin decret regal, "Academia Română", se năștea regizorul american Quentin Tarantino și se stingea din viață George Pruteanu, cunoscut pentru emisiunea TV “Doar o vorbă să-ţi mai spun” şi pentru ”Legea Pruteanu” (folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice).

24
/03
/17

Într-o zi de 24 martie înceta din viaţă scriitorul francez Jules Verne, creatorul romanului de anticipaţie modern și se nășteau Harry Houdini (Erich Weiss),celebrul iluzionist american și Steve McQueen, actorul american supranumit "King of Cool".

20
/03
/17

Într-o zi de 20 martie se năşteau poetul George Topîrceanu, autorul volumului Balade vesele şi triste și pictorul Theodor Aman, întemeietorul primelor şcoli româneşti de arte frumoase. Tot într-o zi de 20 martie se stingea din viaţă fizicianul Isaac Newton, iar Albert Einstein, unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă din istoria omenirii, publica teoria relativităţii.

09
/03
/17

Într-o zi de 9 martie  (2006) înceta din viaţă îndrăgita cântăreață Laura Stoica, în urma unui grav accident rutier.  Artista participase la un recital la Urziceni, cu ocazia zilei de 8 Martie şi se întorcea la Bucureşti, la bordul unui automobil condus de logodnicul său  Înainte de localitatea Sineşti, un alt autovehicul a intrat pe contrasens lovindu-i în plin pe aceștia. 

07
/03
/17

Într-o zi de 7 martie se stingeau din viaţă Stanley Kubrick, unul dintre cei mai inovativi, vizionari și influenți regizori de film, Aristotel, faimosul filosof al Greciei Antice. Tot într-o zi de 7 martie se năştea compozitorul francez Maurice Ravel.