COMPLET NOU. COMPLET ALB
https://www.ziarulmetropolis.ro/complet-nou-complet-alb/

Asociaţia ARTES, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor, filiala Iaşi, având sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, anunţă o dublă premieră: pentru prima oară la noi în ţară este pus în scenă un spectacol cu un scenariu după José Saramago.

Un articol de Liliana Matei|26 ianuarie 2017

În plus, pentru ca universul ficțiunii din romanul „Eseu despre orbire” să ajungă cât mai bine la public, artiștii din proiectul COMPLET ALB au decis ca spectacolul să fie o experiență singulară, bazată pe senzorialitate.

Povestea unor oameni care orbesc pe neașteptate este redată publicului nu doar prin văz, prin imagine, ci și prin sunet, miros, atingere, spectatorii putând experimenta ei înșiși, legați la ochi, întâmplările inițiatice ale personajelor orbite de lumină. COMPLET ALB spune istoria unor oameni, ca noi toţi, care aleargă de colo-colo, preocupaţi, stresaţi, presaţi de iluzii; oameni care vieţuiesc, întinşi între amintiri şi proiecţia himerei de mâine. Ei bine, acestor oameni li se oferă darul orbirii, altfel spus, libertatea de a fi (cu) ei înşişi. Au şansa de a trăi în sfârşit, nu de a supravieţui, de a fi în prezent, responsabili 100%, perfect conştienţi. Iar ei… veţi vedea. Este o poveste spusă altfel decât în teatrul obişnuit, o poveste cu foi albe, dar nu complet!, pe care fiecare e invitat să-nceapă să-şi scrie prezentul, cu lumina vederii interioare.

Afis presaProiectul COMPLET ALB este beneficiar al fondurilor nerambursabile oferite de Primăria Municipiului Iași și a primit această finanțare grație singularității sale pe plan național. Premiera va fi precedată de o conferință despre „(Ne)vedere și libertate”, susținută de conf. univ. dr. Ana-Maria Nistor de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, iar după spectacol vor avea loc discuții cu publicul.

În cadrul proiectului, care se desfășoară până în 28 februarie a.c., vor avea loc mai multe reprezentații, una dintre acestea fiind la Penitenciarul Iași, tocmai pentru a sublinia, o dată în plus, că adevărata libertate, chiar în constrângere, este o opțiune personală.

Premiera națională oficială a spectacolului „Complet alb” va avea loc în zilele de 27 și 28 ianuarie 2017, ora 19.00, la Iași, în Sala Mare a Consiliului Local (Palatul Roznovanu, imobil de importanță istorică pentru orașul Iași, care astăzi găzduiește sediul administrativ al municipalității).

COMPLET ALB

scenariu de Ana-Maria Nistor după José Saramago

concept și regie: Octavian Jighirgiu

distribuția: Andreea Darie, Alexandru Dobynciuc, Andreea Enciu, Ancuța Gutui, Ovidiu Ivan, Theodor Ivan, Cătălin Ștefan Mândru, Daniel Onoae

Muzică și sound design: Ana Teodora Popa, Teodor Maxim

Regie tehnică: Alexandru Amargheoalei

Concept video: Andrei Cozlac

Asistență video: Marian-Mina Mihai

Identitate vizuală: Rică Asanache

Fotografie: Vladimir Negru

Proiect finanțat de Primăria Municipiului Iași prin Programul Anual de Finanțare Nerambursabilă, destinat proiectelor culturale propuse de organizațiile nonguvernamentale din Municipiul Iași.

17
/05
/24

„Furtuna“, spectacolul lui Robert Wilson de la Teatrul Național „Ivan Vazov“ din Sofia, jucat în sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova, a deschis aseară un festival de elită care se încăpățânează să uimească, să educe, să unească oamenii, de 30 de ani încoace.

16
/05
/24

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care se va desfășura la Cluj-Napoca, între 14 și 24 iunie.

15
/05
/24

Peste 300 de spectacole de teatru de talie mondială, concerte, parade, ateliere, lansări de carte, instalații, călătorii VR vor împânzi întreg orașul Craiova și împrejurimile, în spații convenționale, dar și în cele mai inedite și neașteptate locuri.

14
/05
/24

Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din UNATC „I.L. Caragiale” prezintă vineri, 17 mai, ora 19.00, în Sala Cinema din UNATC, și duminică, 19 mai, ora 20, la cinema Elvire Popesco din București două programe noi de scurtmetraje proaspăt digitizate și remasteriza-te din arhiva universității.

10
/05
/24

Observator cultural – revista care, de 24 de ani, reflectă în paginile sale cele mai importante evenimente literare, artistice, sociale și politice, reprezentând un reper pe scena culturală românească – a ajuns la a XVIII-a ediție a Galei pe care o organizează anual la Teatrul Odeon, în demersul său de a oferi vizibilitate și recunoaștere literaturii române contemporane.

09
/05
/24

Cu ocazia Centenarului Giacomo Puccini, de la a cărui trecere în eternitate se omagiază 100 de ani, Institutul Italian de Cultură, alături de Artexim, organizează la Ateneul Român luni, 13 mai 2024, ora 19:00, Gala Puccini.

08
/05
/24

Echipa Asociației „Albert și zâmbete” este încântată să anunțe „Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment unic și inovator dedicat conectării, cunoașterii și inspirației, din credința în șansa copiilor cu nevoi speciale.