Concert aniversar – Universitatea Naţională de Muzică ”dă tonul” de 150 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-aniversar-universitatea-nationala-de-muzica-da-tonul-de-150-de-ani/

În urmă cu 150 de ani, în octombrie, 1864, prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza, se înfiinţa Conservatorul de Muzică şi Declamatiune din Bucureşti. S-a numit, de-a lungul timpului, Academie Regală de Muzică şi Artă Dramatică, Conservator de Stat, Academie de Muzică şi Universitate Naţională, iar istoria sa a reflectat întru totul istoria vremurilor tulburi pe care le-a parcurs într-un deceniu şi jumătate.

Un articol de Petre Ivan|8 octombrie 2014

O constantă a existat însă pe toată durata existenţei sale: „Dăm tonul din 1864 şi iată că avem 150 de ani de continuitate în excelenţă”, spune Dan Dediu, Rectorul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Când studenţii unei instituții se numesc Dinu Lipatti, Ion Voicu sau Constantin Silvestri şi profesorii sunt Florica Musicescu, Constanţa Erbiceanu, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu sau Ionel Perlea, locul câştigat în constelaţia marii muzici este asigurat.

Concertul aniversar găzduit de Ateneul Român, filmul documentar „O istorie în imagini şi mărturii a Universităţii Naţionale de Muzică”, dar şi lansarea albumului semnat de Antigona Rădulescu, „Odiseea muzicală 1864-2014. O istorie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti” sunt doar câteva dintre evenimentele prin care se marchează un deceniu şi jumătate de excelenţă în muzică.

Duminică 12 octombrie – „Orele Muzicii în Grădina Cişmigiu”

Pe tot parcursul zilei de 12 octombrie, din oră în oră, aleile parcului vor deveni scenă pentru studenții și profesorii Universității de Muzică. Alexandru Matei și clasa sa de percuție vor infuza spațiul cu sonoritățile muzicii balineze, într-un recital de gamelan. Violoncelistul Marin Cazacu va oferi un inedit recital alături de elevii săi, reuniți în Ansamblului Violoncellisimo. Clasa de jazz a profesorului Mircea Tiberian va face improvizații pe teme ale cântecelor tradiționale românești.

Parcul Cişmigiu - Orele Muzicii în Grădina Cişmigiu

Parcul Cişmigiu – Orele Muzicii în Grădina Cişmigiu

Vineri, 17 octombrie 2014

Ziua va debuta cu o ședință festivă și premiera filmului „O istorie în imagini și mărturii a Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti”. La ora 17.30 va avea loc lansarea de carte a profesorului Octavian Lazăr Cosma, volumul cu numărul patru al Istoriei Universității Naționale. Apoi, de la ora 18.30, o seară de operă oferită de studenţi ai Facultăţii de interpretare muzicală – Gianni Schicchi – operă într-un act de Giacomo Puccini, în regia Andei Tăbăcaru-Hogea și sub conducerea artistică a lui Alexandru Petrovici.

Sâmbătă, 18 octombrie 2014

De la ora 18.00,

la Ateneul Român, două lansări de carte, în care documente inedite vor vedea pentru prima dată lumina tiparului, mărturii ale celor care au influenţat de-a lungul timpului istoria muzicii româneşti, confesiuni ale marilor maeştri pedagogi dar şi iluştrilor studenţi.

La ora 19.00,

în sala mare a Ateneului Român va începe un concert aniversar, cu participarea extraordinară a muzicienilor Ruxandra Donose (mezzo-soprană), Valentin Gheorghiu (pian), Marin Cazacu (violoncel), Gabriel Croitoru (vioară), Viniciu Moroianu (pian), Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Alexandru Matei (percuție), Sergiu Tuhuțiu (pian) și ansamblul Violoncellisimo. În program lucrări de: Heitor Villa-Lobos, Astor Piazzolla, Nikolai Rimski-Korsakov, Jules Massenet, Valentin Gheorghiu, Mihail Jora, George Enescu, Iannis Xenakis.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Filarmonicii G. Enescu.

Foto: Concert aniversar , Universitatea Naţională de Muzică –  unmb.ro

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.

23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

17
/10
/14

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie - 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema "Bridges".

17
/10
/14

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA - maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

13
/10
/14

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

13
/10
/14

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.