Concert de Gala „I love Ceaikovski”, la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-de-gala-i-love-ceaikovski-la-tnb/

Concertul de Gală „I LOVE CEAIKOVSKI”, organizat de Fundaţia Calea Victoriei şi dedicat celui mai mare compozitor rus, magicianul sunetelor şi creatorul unor lumi fantastice: Piotr Ilici Ceaikovski, va avea loc luni, 7 mai,  de la ora 19:00, la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Studio.

Un articol de Petre Ivan|17 aprilie 2018

Dirijorul Tiberiu Soare și Symphactory Orchestra, o remarcabilă orchestră independentă, îl vor avea ca invitat pe tânărul și talentatul pianist Mihai Diaconescu.

„Simt că voi trăi mult timp”, spunea Ceaikovski, și acest lucru s-a adeverit: muzica sa este interpretată în întreaga lume, piesele compuse de el se numără printre cele mai cunoscute lucrări din istoria muzicii clasice, adorate de publicul de toate vârstele.

Pentru călătoria noastră în universul muzical imaginat de Ceaikovski am ales trei destinații diferite, pline de expresivitate și surprize memorabile.

În prima parte vom fi învăluiți de Concertul pentru pian și orchestră nr. 1, unul dintre cele mai cunoscute concerte simfonice. La 130 de ani de la finalizarea acestei compoziții spectaculoase, concertul ne surprinde prin prospețimea și robustețea sa: o creație echilibrată, dar plină de contraste, prin alternanța momentelor suave, romantice cu cele maiestoase, în forță.

Al doilea popas va avea loc în lumea lui Shakespeare: Romeo și Julieta, adusă la viață prin muzica pasională, ca de film, scrisă într-o formă clasică, riguroasă, de sonată, dar îmbogățită de Ceaikovski cu o viziune personală asupra poveștii.

Ultima oprire în universul muzical creat de genialul compozitor rus ne dezvăluie suitele din Lacul Lebedelor, apoteoza baletului romantic, baletul cel mai des interpretat în lume. Suitele includ dansuri de caracter și reprezintă un periplu prin mai multe stiluri muzicale, mai multe tipuri de dansuri europene: dans napoletan, dans spaniol, mazurka, dans ungar, dans rus.

Seara se va încheia cu bucurie, aplauze, îmbrățișări, fotografii cu muzicieni și prieteni, plus autografe oferite cu suflet.

Concertul de Gală „I LOVE CEAIKOVSKI” este organizat cu sprijinul Casei de avocatură Bondoc și Asociații SCA, SLooP și Universitatea Națională de Muzică București.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, România Liberă, Forbes Life, Agerpres, 100delocuri.ro, Bookblog, Bookhub, Bucureștii Vechi și Noi, Kudika, 9AM, Ziarul Metropolis

Biletele la Concertul de Gală „I love Ceaikovski” se pot achiziționa numai prin rețeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărturești și Humanitas, benzinăriile OMV sau online.

Categorii de bilete:

Categoria I – 150 lei

Categoria II – 130 lei

Categoria III – 100 lei

Afișul este realizat de ilustratoarea Maria Surducan.

*

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 10 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 2000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.

Foto: I love Ceaikovski – facebook

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

22
/12
/15

Andre Rieu va susține un concert la București pe 11 iunie 2016, în Piața Constituției, biletele având preţuri între 160 şi 800 de lei. Artistul olandez a susținut șapte concerte la București anul acesta în acompaniamentul orchestrei sale, sub privirile a peste 85.000 de spectatori.

22
/12
/15

Grand Cinema & More răsplătește iubitorii de balet cu o experiență unică în luna ianuarie, la Moscova. Câștigătoarea promoției Bolshoi desfășurată în perioada 15 octombrie – 14 decembrie este Elena Carmen Rădulescu, din București, care va viziona spectacolul “Îmblânzirea Scorpiei” din 24 ianuarie 2016, direct pe scena celebrului teatru Bolshoi din Moscova. 

20
/12
/15

Surpriză in Concertul de Crăciun „Grigore Leșe la Sala Palatului“: maestrul Leșe, doctor in muzica, il va avea invitat in spectacol pe tanarul care a reusit sa starneasca cel mai mare val de emotie si sa fie considerat „fenomenul” anului in Romania – moldoveanul Andrei Ioniță.

19
/12
/15

15 februarie 2016 este data la care vor fi anunțați câștigătorii premiilor Grammy, probabil cele mai cunoscute și importante distincții din industria muzicală. Printre numeroase alte categorii, și cea dedicată muzicii clasice; printre nominalizări, mai multe discuri la care am avut acces și din România, difuzate și la Radio România Muzical.

18
/12
/15

Filarmonica „George Enescu” anunţă marţi, 22 şi miercuri, 23 decembrie două concerte extraordinare în care Orchestra simfonică şi Corul îl vor avea la pupitru pe maestrul francez de origine română Vladimir Cosma. După o absenţă de peste 50 de ani, în anul 2011 maestrul a revenit pentru prima oară în România şi a apărut tot pe scena Ateneului Român, într-un concert al Filarmonicii.

17
/12
/15

Papa Francisc a împlinit astăzi, 17 decembrie, vârsta de 79 de ani. În urmă cu aproape trei ani, Papa Francisc devenea al 226-lea Papa al Bisericii Catolice, primul Papa latino-american si primul preot iezuit in fruntea catolicismului.

17
/12
/15

Trupa rock australiană AC/DC a anunțat un nou turneu în Europa și America de Nord, eliminând astfel zvonurile privind o eventuală retragere a acestei formații pioniere de hard rock

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.