-->

Concert de gală la Ravello Festival, dirijat de Daniel Jinga în încheierea semestrului românesc al Anului Cultural România – Italia 2026
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-de-gala-la-ravello-festival-dirijat-de-daniel-jinga-in-incheierea-semestrului-romanesc-al-anului-cultural-romania-italia-2026/

Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijată de Daniel Jinga, a susţinut duminică, 12 iulie 2026, un concert pe scena în aer liber de la Villa Rufolo, în cadrul celei de-a 74-a ediţii a Festivalului Internaţional de la Ravello. Evenimentul a marcat încheierea semestrului românesc al Anului Cultural România – Italia 2026 şi a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Ambasadei României în Italia.

Un articol de Liliana Matei|13 iulie 2026

Publicul a umplut gradenele amfiteatrului de deasupra Mării Tireniene, concertul a început la lăsarea serii, în timp ce soarele apunea dincolo de crestele munților, iar cicadele au acompaniat orchestra pe tot parcursul programului.

Solistul serii, violonistul Alexandru Tomescu, a interpretat Concertul nr. 2 pentru vioară în si minor, „La Campanella” de Niccolò Paganini, la vioara Stradivarius Elder-Voicu. Programul a mai cuprins Rapsodia Română nr. 2 de George Enescu și Suita „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski.

”Un vis să asculți Enescu uitându-te cum marea, muntele și cerul încep să se confunde la ceas de seară”, spunea o spectatoare din România la ieșirea de la spectacol.

Înaintea concertului, dirijorul Daniel Jinga, manager general al Operei Naționale București, a primit pe scena de la Villa Rufolo Medalia Camerei Deputaților a Republicii Italiene, distincție acordată orchestrei Operei Naționale București. Medalia i-a fost înmânată de Federico Mollicone, președintele Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților din Italia, în aplauzele publicului, ca semn de recunoaștere pentru contribuția orchestrei pe care o conduce la dezvoltarea relațiilor bilaterale în cadrul Anului Cultural România – Italia.

Concertul din 12 iulie 2026 de la Festivalul de la Ravello încheie primul semestru al Anului Cultural România – Italia, deschis pe 1 decembrie 2025, printr-un concert de gală la Teatro dell’Opera di Roma, susținut tot de Orchestra Operei Naționale din București și care a continuat cu peste 50 de evenimente desfășurate pe întreg teritoriul italian.

Programul a fost conceput și promovat de Ambasada României în Italia, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ministerului Afacerilor Externe, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Nicușor Dan, și al Președintelui Republicii Italiene, E.S. Sergio Mattarella.

Despre miza acestui parcurs cultural bilateral a vorbit Ministrul Culturii, András István Demeter: ”Aceste evenimente care, de-a lungul acestui an, au fost și vor fi  organizate în cele două țări, spre deliciul publicului, ne fac să ne cunoaștem și mai bine. Legătura dintre cele două culturi este una indisolubilă și este foarte veche. Legătura dintre oameni este foarte importantă. Cred că aceste ocazii de schimburi culturale sunt tot atâtea oportunități pentru ca, în completarea întâlnirilor seculare dintre cele două culturi, să aibă loc și întâlnirea oamenilor, a artiștilor între ei, a artiștilor cu consumatorii, a spectatorului cu artistul creator, indiferent din ce domeniu, și, în general, a omului cu persoana.” (András István Demeter)

Într-un context marcat de nevoia de comunicare și de apropiere culturală între țări, dirijorul Daniel Jinga, manager general al Operei Naționale București, a subliniat semnificația prezenței orchestrei românești pe una dintre scenele muzicale de referință ale Europei: „Mesajul pe care îl transmitem odată cu acest concert este mesajul unei Românii adaptate din punct de vedere cultural și muzical. O Românie normală, competentă, competitivă. O Românie cu o bună tradiție muzicală, cu o bună școală muzicală la toate nivelurile și care, iată, își găsește locul pe o scenă importantă a lumii, alături de mari muzicieni. Cred că, în acest context, pe lângă mulțumirile pe care trebuie să le adresăm Ministerului Culturii și muzicienilor din România, mulțumiri speciale trebuie adresate doamnei ambasadoare Gabriela Dancău, care a făcut o treabă minunată în Italia. E ceva unic tot ce s-a întâmplat, e o mare reușită acest sezon cultural româno-italian și este o reușită palpabilă, pe care o vom aprecia cu atât mai mult odată ce timpul se va așterne peste această experiență a noastră și va deveni doar o amintire plăcută.” (Daniel Jinga)

Importanța pe termen lung a acestui an cultural a fost subliniată și de Ambasadoarea României în Italia, E.S. Gabriela Dancău: ”Acest concert are o puternică valoare simbolică pentru mine. El încheie un parcurs extraordinar în care Ambasada României în Italia a organizat peste 50 de evenimente culturale în cele mai emblematice locuri ale Italiei, aducând în primplan patrimoniul, artiștii și creativitatea românească. Privesc cu multă mândrie acest drum parcurs împreună. Este o mare satisfacție să văd că prin cultură am reușit să apropiem oameni, instituții și comunități și să consolidăm prietenia dintre țările noastre.” (Gabriela Dancău)

Se încheie 6 luni de evenimente în Italia, urmează 6 luni de evenimente în România. Violonistul Alexandru Tomescu a vorbit despre experiența sa în ceea ce privește valoarea incontestabilă a acestor schimburi culturale: ”Niccolò Paganini este unul dintre compozitorii mei preferați de când eram adolescent. Și atunci când am câștigat Concursul „Niccolò Paganini”, la Genova, în 1995, chiar am cântat pe vioara lui Paganini. De asemenea, chiar aici, la Ravello, am cântat, în urmă cu mai mulți ani, am fost invitat să cânt integrala Capriciilor lui Paganini, tot în festival. Cele 24 de Capricii. Așadar, am revenit cu mare bucurie aici și mă bucur mult pentru această invitație.” (Alexandru Tomescu)

Festivalul de la Ravello, ajuns în 2026 la cea de-a 74-a ediție, reunește anual orchestre, soliști și dirijori invitați din marile centre culturale europene, pe scena în aer liber de la Villa Rufolo, între cer și mare.

07
/03
/23

Cea de-a patra ediție a Festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.

21
/02
/23

Marți, 28 februarie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu.

21
/02
/23

În perioada 26 februarie - 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.