Concert Extraordinar „Nihil Sine Deo”
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-extraordinar-nihil-sine-deo/

Joi, 7 mai 2015, de la ora 20.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Corul Regal, format din tineri muzicieni, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, va susţine un concert de gală intitulat „Nihil Sine Deo”, un omagiu adus celei mai longevive Zile Naţionale din istoria României.

Un articol de Petre Ivan|26 aprilie 2015

Evenimentul va avea loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României. Tânărul ansamblu, deşi înfiinţat de puţin timp, aflat în cel de-al treilea an de existenţă, a reuşit să se facă remarcat în peisajul muzical românesc.

Corul Regal are ca scop principal promovarea muzicii culte româneşti, atât prin abordarea creaţiei compozitorilor consacraţi, cât şi prin prezentarea în primă audiţie a lucrărilor muzicale contemporane.

De asemenea, acesta susţine şi repertorii variate ce cuprind lucrări din întreaga istorie a muzicii universale. În plus, ansamblul doreşte să promoveze arta corală în rândul publicului românesc, și urmăreşte creșterea vizibilității artei corale românești la nivel european și mondial.

Începând din anul 2015, pupitrul dirijoral al Corului Regal a fost preluat de către Eduard Dinu, un tânăr dirijor aflat în plină ascensiune, care în scurta perioadă de timp de la preluarea acestuia, a reuşit să imprime un nou suflu ansamblului prin reîmprospătarea structurii colectivului şi îmbogăţirea repertoriului abordat.

Corul Regal

Corul Regal

Concertul Extraordinar „Nihil Sine Deo” reprezintă o dublă premieră, fiind prima apariţie a ansamblului sub conducerea dirijorului Eduard Dinu şi prima evoluţie a Corului Regal pe scena Sălii „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Tinerii muzicieni vor purta publicul într-o călătorie muzicală, traversând diferite epoci şi genuri ale istoriei muzicii corale, din Renaştere până în epoca modernă, de la sonorităţile arhaice ale muzicii bizantine la efervescenţa armoniilor muzicii de jazz.

Parteneri – Asociaţia Studenţească a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Asociaţia Naţională Corală din România, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Casa Regală a României, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Radio România Muzical, Liternet.ro.

Intrarea este liberă.

Foto: Concert Extraordinar „Nihil Sine Deo” , Coriul regal – facebook

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".

26
/01
/15

Cântăreţul grec Demis Roussos a murit la vârsta de 68 de ani, învins de cancerul la stomac, pancreas și ficat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un spital din Atena, a declarat pentru publicaţia Le Figaro fiica artistului, Emily.

26
/01
/15

Seria „Operă în concert” continuă la Sala Radio, după titluri rare ca Ora spaniolă de Ravel sau Ariadna la Naxos de Richard Strauss. „NORMA”, celebra creaţie a lui Bellini, devenită atât de cunoscută mai ales graţie ariei "Casta diva" şi datorită interpretării magistrale a Mariei Callas, va prinde viaţă vineri, 30 ianuarie (19.00), la Sala Radio, într-o distribuţie de excepţie, sub bagheta lui TIBERIU SOARE, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

21
/01
/15

Două capodopere ale muzicii clasice, adevărate "hit-uri" ale repertoriului, vor fi ascultate în concertul prezentat miercuri, 28 ianuarie (19.00) de Orchestra de Cameră Radio. Seara muzicală de la Sala Radio va debuta cu celebra suită Anotimpurile, compusă în 1720 de Vivaldi, devenit atât de apreciată şi de cunoscută abia în secolul XX.

19
/01
/15

Violonista poloneză Patrycja Piekutowska, invitată specială în concertul de deschidere al stagiunii curente a Orchestrei Naţionale Radio, va cânta în evenimentul programat vineri, 23 ianuarie (19.00), la Sala Radio.

19
/01
/15

Nu sunt o adeptă a clasamentelor, mai ales de tipul „cel mai bun la nivel mondial este…”. În sport merge, dar în muzică: gândiţi-vă, dacă ar fi să alegem care este cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor, pe cine am alege – pe Bach, pe Beethoven, pe Mozart?

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

15
/01
/15

Abonamentele pentru ediția 2015 a Festivalului Enescu (30 august – 20 septembrie, București), care au fost puse în vânzare joi dimineața, la ora 10.00, prin rețeaua Eventim s-au epuizat în 10 secunde – pentru concertele de la Ateneul Român, respectiv 10 minute – pentru concertele de la Sala Palatului.

15
/01
/15

Grupul american Fleetwood Mac ocupă primul loc în topul artiştilor cu cele mai scumpe bilete la concertele pe care le-a susţinut în 2014, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes.

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.