Concert HOSPICE Casa Sperantei – muzică și fapte bune pe scena Ateneului
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-hospice-casa-sperantei-muzica-si-fapte-bune-pe-scena-ateneului/

Pe 3 noiembrie, HOSPICE Casa Speranţei vă propune o seară de muzică şi fapte bune în beneficiul copiilor şi al adulţilor care înfruntă un diagnostic incurabil Trei grupuri vocale extraordinare şi artişti care susţin cauza îngrijirii paliative vor urca pe scena Ateneului Român pentru a oferi Timp pentru Viaţă pacienţilor îngrijiţi de HOSPICE Casa Speranţei.

Un articol de Petre Ivan|26 octombrie 2018

Anatoly, Blue Noise și Brio Sonores vor susține un spectacol a capella ce va traversa stiluri surprinzătoare: pop-operă, jazz, pop-rock, pop, jazz și contemporan. Cele trei grupuri sunt cunoscute și îndrăgite pentru vocile fenomenale și stilul non-conformist pe care îl abordează. De asemenea, Doru Todoruț și Liviu Teodorescu, invitații speciali, vor susține două momente-surpriză alături de pacienți HOSPICE.

“Timp pentru Viață este mai mult decât un concert, este o poveste despre bucurie, fapte bune și muzică de calitate, spusă în atmosferă special pe scena Ateneului Român, Mulțumim artiștilor și prietenilor care ni s-au alăturat în demersul nostru de a face fiecare clipă să conteze, pentru că fiecare bilet cumpărat înseamnă bucurie și sprijin pentru pacienții noștri”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv al HOSPICE Casa Speranței.HOSPICE

Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul HOSPICE sau de pe Eventim.ro. Toate fondurile obținute din vânzarea de bilete sunt dedicate asigurării de servicii gratuite copiilor și adulților care înfruntă o boală incurabilă.

Mai mult, dacă adaugi în coșul de cumpărături „Un bilet pentru un pacient”, poți oferi unui copil sau adult de la HOSPICE șansa de a fi în sală la acest concert. Pentru un pacient care înfruntă un diagnostic greu, o seară memorabilă la Ateneul Român poate înseamna cea mai mare bucurie în perioada grea prin care trece. Cumpărând un bilet în plus, vei oferi mai mult decât un cadou: îi vei oferi unui pacient o seară de terapie prin muzică și îi vei reda speranța că se poate bucura de fiecare clipă.

Despre HOSPICE Casa Speranței

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 26 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 22.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

Poți sprijini pacienții HOSPICE și cauza îngrijirii paliative cu o donație ( https://www.hospice.ro/doneaza/ ). Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro. Ne găsiți pe Facebook și pe Instagram , iar pe Youtube puteți afla povestea HOSPICE și istoria îngrijirii paliative în România.

Foto: HOSPICE – facebook

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.

23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

17
/10
/14

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie - 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema "Bridges".

17
/10
/14

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA - maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

13
/10
/14

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

13
/10
/14

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.