Concert nou pe Overground Showroom: Alexandru Andrieș live la sala Auditorium. Premiera pe 1 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-nou-pe-overground-showroom-alexandru-andries-live-la-sala-auditorium-premiera-pe-1-mai/

Pe 1 mai, de la ora 20.00, pe Overground Showroom are loc premiera video online a concertului susţinut de Alexandru Andrieş în noiembrie 2016 la Muzeul Naţional de Artă al României, în sala Auditorium. Concertul va fi disponibil la rezoluţie full HD.

Un articol de Petre Ivan|30 aprilie 2020

Tradiționalul concert de Moș Nicolae din 2016 a avut loc puțin mai devreme și s-a bucurat de prezența unor invitați speciali: Radu Bânzaru la voce, Dan Georgescu la bass, Maria Ioana Mîntulescu la voce, Marcel Moldovan la tobe, Sorin Romanescu la chitară și Cristian Soleanu la saxofon. Playlistul conține atât piese extrase de pe albumul lansat în acel an „Disc domestic”, cât și cântece bine-cunoscute din repertoriul lui Alexandru Andrieș: „Cea mai frumoasă zi” sau „Am o problemă”.

Fiecare concert al lui Andrieș este o călătorie în urma căreia mai descoperi o părticică din tine, din lume, din Univers. Partea bună este că Dom Profesor nu-ți „livrează” realitatea brutal, dimpotrivă, îți deschide ochii cu zâmbetul pe buze.” (recenzie a concertului publicată pe blogul lui Andrei Partoș)

Concertul va avea premiera online vineri, 1 mai, la ora 20.00 pe Overground Showroom, cea mai nouă bibliotecă online de concerte. Doritorii își pot achiziționa bilete pentru premieră de pe www.iabilet.ro la prețul de 29 de lei.

După cumpărarea biletelor, aceștia vor primi la scurt timp un email cu credențialele de login în platforma Overground Showroom, unde vor avea acces la concert din momentul premierei timp de o lună. Concertul va fi de asemenea disponibil pentru toți abonații Overground Showroom ce au optat pentru un plan tarifar recurent (lunar, anual etc.)

Despre Overground Showroom 

OVERGROUND SHOWROOM este o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video (cum ar fi Netflix). Catalogul conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele sunt disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.

www.showroom.overground.ro

24
/01
/23

Luni, 30 ianuarie, de la ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea” din sediul de pe str. Matei Voievod, nr. 75-77, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători 73 ani de existență.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

11
/01
/23

The Strizzers sunt o trupă de rock alternativ din București, care își invită ascultătorii să exploreze alături de ei un nou concept – rockul urban.