Concertele Pink Martini la București vor avea loc în 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertele-pink-martini-la-bucuresti-vor-avea-loc-in-2022/

Concertele pe care trupa Pink Martini le va susţine în Bucureşti se vor amâna cu încă un an.

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2021

Având în vedere situația încă incertă cauzată de pandemie și faptul că siguranța publicului și a întregii echipe este prioritară, organizatorii anunță reprogramarea concertelor pentru primăvara anului 2022. Spectacolele inițiale de pe data de 30 martie 2020 și 31 martie 2020 nu au putut avea loc ca urmare a ordinului Guvernului din data de 8 martie 2020.

Astfel, cele două concerte ale îndrăgitei trupe Pink Martini sunt reprogramate din motive de siguranță pentru anul 2022, pe data de de 9 aprilie la Sala Palatului și pe data de 10 aprilie la Fratelli Studios din București.

„La aproape un an de la debutul pandemiei, sentimentele de nesiguranță și neputință sunt încă extrem de acute, în special în ceea ce privește evenimentele de mare anvergură. Siguranța fiecărui spectator și a fiecărui membru al echipei are cea mai mare prioritate pentru noi, ca întotdeauna.  Însă, privim cu optimism și încredere spre viitor și sperăm ca emoția generată de inconfundabilele voci Pink Martini să fie cu atât mai puternică și de neuitat cu cât este dificilă așteptarea”, afirmă promoterul Events.

Inspirându-se din muzica tuturor popoarelor și dorind să includă într-un repertoriu fără reproș toate genurile – de la pop, până la jazz și muzică clasică, Thomas Lauderdale a fondat Pink Martini în 1994. Inițial, pentru a oferi fundaluri muzicale mai frumoase și mult mai potrivite, prin varietatea lor, evenimentelor internaționale ce aveau ca scop strângerile de fonduri pentru cauze precum drepturile civile, locuințe accesibile, mediu, biblioteci, educație sau parcuri.

Douăzeci și cinci de ani mai târziu, cântând în 22 de limbi, Pink Martini sună la fel de bine, proaspăt și puternic, în turneele din întreaga lume, pe scene din săli de operă, săli de concerte, festivaluri de film, muzee și spectacole de modă. În 2014, Pink Martini a fost inclusă atât în binecunoscutul Hollywood Hall of Fame, cât și în Music Hall of Fame din Oregon, orașul în care a luat ființă.

În 2022, Pink Martini se va întoarce în România alături de superba solistă China Forbes, cooptată în orchestră în 1995 de Thomas Lauderdale, fostul său coleg de la Harvard, cu care va compune, mai târziu, multe dintre celebrele piese ale formației, inclusiv “Je ne veux pas travailler”.

Pink Martini și China Forbes vor susține două concerte în România – pe 9 aprilie 2022 la Sala Palatului (Strada Ion Câmpineanu 28, București) și pe 10 aprilie 2022 la Fratelli Studios (Strada Glodeni nr. 1-3, București)

Biletele care au fost deja achiziționate își vor păstra valabilitatea pentru noile date. Biletele se pot cumpăra de pe www.eventim.ro și de la casa de bilete a Sălii Palatului.

09
/05
/19

Astăzi și mâine (9 și 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie. 

07
/05
/19

Opera Națională București prezintă joi, 9 mai, începând cu ora 18:30 Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy. Pe scenă vor evolua soliștii Oana Andra, Simonida Luțescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiș, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. 

06
/05
/19

Teatrul Odeon a lansat în stagiunea 2001-2002 programul „Dans la Odeon”, program ce și-a propus să aducă în atenția publicului arta dansului profesionist din România și din străinătate, sub forma unor Gale Extraordinare. Ediția din acest an, a XVIII-a, va avea loc vineri, 17 mai, ora 19:00, în Sala Majestic a Teatrului Odeon.

25
/04
/19

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriță cu voce de aur – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitații celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

25
/04
/19

Tinerii muzicieni selectați în programul SoNoRo Interferențe 2019 încheie săptămâna de studiu si mentorat cu un concert la Portul Cultural Cetate, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00. Bursierii vor interpreta alături de profesorii lor capodopere de Sergei Rachmaninov, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Antonin Dvorak, Dmitri Șostakovici, Max Bruch, Gabriel Fauré si Felix Mendelssohn-Bartholdy.

22
/04
/19

Opera Națională București prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

20
/04
/19

Cea de-a VII-a ediție a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franța și anunță un program „À la française”!

19
/04
/19

În Joia Mare (25 aprilie – 19.00), în așteptarea sărbătorii Paștelui, Orchestra Națională Radio vă propune unul dintre cele mai cunoscute recviemuri  - dintre cele peste 2000 compuse vreodată! - Recviemul German semnat de Brahms, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, cu Brahms însuși ca dirijor.

18
/04
/19

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile la București.