Concurs de caricaturi împotriva Statului Islamic
https://www.ziarulmetropolis.ro/concurs-de-caricaturi-impotriva-statului-islamic/

Iranul a lansat o competiţie de caricaturi care să ironizeze gruparea militară Stat Islamic şi atrocităţile comise de aceasta, la care a invitat participanţi din întreaga lume.

Un articol de Petre Ivan|27 mai 2015

Organizatorii au declarat că au selectat lucrări care vor fi prezentate la patru centre culturale din Teheran, iar câştigătorul va fi anunţat la 31 mai. Potrivit agenţiei de stat IRNA, artiştii au fost sfătuiţi de Casa Caricaturii să se concentreze pe „crimele comise de Statul Islamic”.

Mohammad Habibi, secretarul executiv al concursului, a declarat că au fost selectate 280 de lucrări din totalul de 800 trimise, inclusiv din 40 de ţări precum Brazilia, Australia şi Indonezia.

Habibi a declarat pentru Tehran Times că la concurs au participat şi unii caricaturişti străini, care au fost însă obligaţi să călătorească sub pseudonim Concursdin cauza îngrijorărilor privind securitatea.

În zilele noastre, toată lumea ştie despre parazitul care se numeşte SI şi ce crime au comis ei împotriva umanităţii, artei şi culturii. Artiştii au datoria să ajute publicul să conştientizeze informaţiile despre acest grup participând la astfel de evenimente- Mohammad Habibi, secretarul executiv al concursului

Un concurent, artistul grafic Massoud Shoajaei Tabatabaii, a declarat pentru Press TV că acest concurs a fost organizat „pentru a dezvălui adevărata natură a Daesh” (numele persan al SI). „Daesh încearcă să se asocieze cu islamul dar în esenţă nu are nicio idee despre islam”, a afirmat el.

Finanţată de Guvernul din Teheran, Casa Caricaturii a organizat o competiţie pe tema negării Holocaustului după caricaturizarea Profetului Mahomed în revista franceză Charlie Hebdo la începutul anului.

Foto: Concurs de caricaturi împotriva Statului Islamic – facebook

01
/10
/13

Alchemia şi Iiana invită publicul la Targul de Ie Românească, în perioada 3-6 octombrie 2013. După succesul din luna iunie, organizatorii revin în cadrul celui de-al doilea târg cu cea mai mare și valoroasă selecție de ii românești tradiționale, dar și cu multe alte piese originale. Vor fi expuse în total peste 700 de piese noi […]

27
/09
/13

Cel mai important eveniment dedicat dansului contemporan și performance-ului din Romania – Explore dance festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival va începe sâmbată, la WASP – Working Art Space and Production. Primul week-end al festivalului eXplore dance festival îi este dedicat lui Colette Sadler (Marea Britanie, Germania). Artista va prezenta în cadrul […]

16
/09
/13

Anim’est păstrează un loc important pentru workshop-urile de animație. Toți iubitorii de animație (adulți sau copii), interesați să afle mai multe detalii despre pașii și tehnicile ce stau la baza realizării unui film de animație au la dispoziție 2 ateliere.