Concursul George Enescu – deschidere cu ropote de aplauze
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-enescu-deschidere-cu-ropote-de-aplauze/

Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Amir Tebenikhin au ridicat publicul în picioare la Concertul de Gală care a deschis ediţia 2014 a Concursului George Enescu.

Un articol de Liliana Matei|7 septembrie 2014

Celor doi artiști din România și Kazakhstan li s-au alăturat dirijorii laureați ai Concursului Jeunesses Musicales, din China și Bulgaria, într-un concert cu valoare de simbol la Ateneul Român, în cadrul căruia s-au interpretat și lucrări de George Enescu.

Cea de-a XIV-a ediția a Concursului Internațional George Enescu (6-27 septembrie, București) a debutat sâmbătă seară, de la ora 19.00, la Ateneul Român cu un Concert de Gală susținut de doi dintre laureații Concursului, astăzi muzicieni de marcă: violonistul Alexandru Tomescu (România), laureat al ediției 1999 și pianistul Amir Tebenikhin (Kazakhstan), laureat al ediției din 2009, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu. La pupitru s-au aflat luareații Concursului de dirijat Jeunesses Musicales: Li Haoran (China), Donka Miteva (Bulgaria) și Jiao Yang (China). Concertul a fost transmis live pe site-ul Festivalului și Concursului Enescu, www.festivalenescu.ro și pe TVR 2, TVRHD ,TVR Internațional și TVR+.

Concertul cu valoare de simbol a fost gândit special pentru a arăta tinerilor artiști oportunitățile pe care le oferă Concursul Enescu, parte a felului în care România contează pe piața internațională.
“Nu am fi fost astăzi aici dacă nu ar fi existat George Enescu”, a declarat pe scena Ateneului Român Alexandru Oprean, Secretar de Stat în Ministerul Culturii, reiterând sprijinul pe care Ministerul îl acordă Concursului și Festivalului George Enescu.

A dirijat Enescu la numai 28 de ani

Concertul de Gală a fost deschis de Orchestra Filarominicii George Enescu cu tânărul Li Haoran (China) la pupitru, câștigător al Premiului I la Concursul de dirijat Jeunesses Musicales, eveniment care beneficiază de susținerea Concursului Enescu. În vârstă de doar 28 de ani, Li Haoran a dirijat cu fermitate Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu spre încântarea publicului, care a aplaudat de trei ori și a strigat “Bravo!”.
Au urmat Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor op.64 de Felix Mendelssohn-Bartholdy – solist, Alexandru Tomescu, dirijoare Donka Miteva. “Superb!” se auzeau vocile celor din sală la finalul concertului. La aplauze, mai mulți oameni din public i-au oferit flori violonistului Alexandru Tomescu.

IMG_9094În a doua parte a serii de gală, pianistul Amir Tebenikhin, laureat al ediției din 2009 a Concursului Enescu a interpretat Concertul pentru pian și orchestră în la minor op.16 de Edvard Grieg.

“Concertul a fost minunat, la fel și Alexandru Tomescu și Amir Tebenikhin pe care mi-l amintesc și acum interpretând Concertul Nr.3 pentru pian și orchestră de Rahmaninov în cadrul Concursului Enescu în urmă câțiva ani. A fost o interpretare perfectă, deși lungimea și dificultatea acestui concert sunt cunoscute printre muzicieni și îl fac aproape imposibil de cântat. Cu toate acestea, Amir Tebenikhin a dat dovadă de o mare virtuozitate! Mă bucur că s-a întors la București. Dirijorii au fost, de asemenea, remarcabili! Felicitări!”, a scris o ascultătoare pe pagina de Facebook a Concursului și Festivalului Enescu.
Concertul de Gală a fost o premieră în istoria Concursului Enescu și un moment-simbol, reunind pentru prima dată pe o scenă românească muzicieni în devenire și artiști consacrați din mai multe părți ale lumii.

INFO

Timp de 21 de zile, între 6 septembrie și 27 septembrie 2014, cea de-a XIV-a ediție a Concursului Enescu reunește la București 240 de tineri artiști din 36 de țări de pe 5 continente și muzicieni consacrați în plan mondial. Trei televiziuni străine importante promovează evenimentul.

Organizat pentru prima dată separat de Festivalul Enescu, Concursul Internațional George Enescu 2014 contribuie la prestigiul României în lume și deschide drumul către cariere internaționale pentru artiști din Coreea de Sud, Rusia, Japonia, SUA, Germania, Franța, România, Venezuela, Mexic, Argentina și Australia.
Concursul are patru secțiuni: 81 de candidați sunt înscriși la Secțiunea de Pian, 71 la Vioară, 37 la Violoncel, în timp ce 45 de lucrări intră în competiție la Secțiunea de Compoziție.

Pe lângă premiile în valoare de peste 100.000 de euro, Concursul Enescu oferă în premieră și alte oportunități importante laureaților acestei ediții: Academia din Viena și Kronberg Academy susțin Concursul Enescu și oferă laureaților acestei ediții posibilitatea de a studia cu importanți muzicieni în cadrul unor masterclass-uri în Austria și Germania. Laureații vor avea și oportunitatea de a cânta în cadrul unui tuneu pe scenele celor mai importante filarmonici din România (Iași, Arad, Bacău, Craiova, Ploiești, Oradea, Satu Mare, Sibiu și Târgu Mureș).

Accesul publicului la etapele din Concurs a fost liber, tocmai pentru a permite crearea unei atmosfere specifice unei săli de concert. Locurile au fost epuizate rapid, pe baza unei înscrieri prealabile pe site. Cei care nu pot intra în sală au posibilitatea să urmărească concertele în transmisiunile live ale TVR (gala de deschidere și finalele) şi ale Radioului Public, precum și pe site-ul festivalului (gala, semifinalele, finalele).
De asemnea, începând cu data de 16 septembrie, concertele și recitalurile din Concurs vor putea fi urmărite și pe un ecran amplasat în fața Ateneului Român.

Foto: Cătălina Filip

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.