Constantin Chiriac, Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-premiul-ministrului-afacerilor-externe-al-japoniei/

Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei pentru 2015 a fost acordat domnului Constantin Chiriac pentru contribuţia adusă la dezvoltarea relaţiilor culturale dintre Japonia şi România.

Un articol de Petre Ivan|12 septembrie 2015

În luna august, Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei a anunțat câștigătorii din acest an ai premiilor Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei, persoane și organizaţii care și-au adus o contribuţie importantă la promovarea relaţiilor de prietenie dintre Japonia şi alte ţări.

Au fost premiate 116 personalități şi 39 de organizaţii din întreaga lume, România figurând de două ori pe lista câștigătorilor datorită premiului acordat domnului Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și director general al Teatrului Național ”Radu Stanca” și respectiv premiului acordat Colegiului Național ”Ion Creangă” din București.

Premiul Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei pentru 2015 a fost acordat domnului Constantin Chiriac pentru contribuția adusă la dezvoltarea relațiilor culturale dintre Japonia și România.

În calitate de președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai importante festivaluri de acest gen din Europa, Constantin Chiriac a participat activ la promovarea artelor spectacolului în România, companiile teatrale japoneze fiind nelipsite de la fiecare ediție FITS.

De altfel, începând cu 1995 și până astăzi, nu mai puțin de 73 de trupe de teatru din Japonia au venit la Sibiu.

De asemenea, Teatrul Național „Radu Stanca” pe care îl conduce, a susținut mai multe turnee în Japonia, urmând ca viitorul turneu  să aibă loc la Tokyo și Matsumoto în luna octombrie 2015, cu spectacolele „Călătoriile lui Gulliver” și „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete.

Din anul 2007, în perioada premergătoare și pe durata Festivalului, a fost demarat un program de primire a voluntarilor japonezi, iar din anul 2012, pornind de la legăturile stabilite între voluntarii japonezi și locuitorii Sibiului, a fost încheiat un Acord de Prietenie între Sibiu și orașul Takayama din prefectura Gifu, nivelul schimburilor japonezo-române extinzându-se astfel dincolo de granițele FITS.

Ceremonia de înmânare a Premiilor Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei va avea loc la București, miercuri, 16 septembrie, de la ora 16.00, la reședința E.S. dl Keiji Yamamoto, Ambasadorul Japoniei în România.

Foto: Constantin Chiriac – Alexandru Dolea

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.