Constantin Chiriac, recital extraordinar la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-recital-extraordinar-la-londra/

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2014

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

Actorul Constantin Chiriac reconstituie un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, explorând legătura creatoare şi prietenia unică dintre cei doi scriitori români, într-un recital intitulat „Domnule şi frate Eminescule!”.

Spectacolul afirmă dimensiunea culturală a poeziei populare, văzută ca matrice pentru sufletul popular românesc.

Constantin Chiriac

Mihai Eminescu şi Ion Creangă, într-un dialog interpretat de Constantin Chiriac

Cel de-al doilea recital este alcătuit ca o sinteză spirituală din poemele unor autori precum Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Aron Cotruş, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Gyr, Rainer Maria Rilke sau William Shakespeare.

Intitulat „Metanie ţie, Părinte!”, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire, ce îşi propune să aducă în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul.

Recitalul va fi urmat de proiecţia filmului „Undeva la Palilula“, în regia lui Silviu Purcărete, precum şi de o sesiune Q&A în cadrul căreia publicul va putea adresa întrebări.

Constantin Chiriac va vorbi despre îndelungata asociere cu renumitul Silviu Purcărete şi despre experienţa sa legată de rolul pe care l-a interpretat în această peliculă, o operă de teatru-legendă, ce marchează debutul în film al regizorului român.

Constantin Chiriac, în „Undeva la Palilula“ de Silviu Purcărete

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu din anul 2000 şi fondatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa.

A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă.

Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Foto: Constantin Chiriac – TNRS şi wikipedia

17
/09
/12

n. 29 ianuarie 1962, București A studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, actualul UNATC și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu.

17
/09
/12

n. 06.08.1972, Câmpina Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, promoţia 1998, clasa profesor Grigore Gonţa

17
/09
/12

n. 21 august 1953 În 1978 a absolvit IATC I.L.Caragiale Bucuresti, la clasa Marin Moraru, Adriana Popovici. În acelasi an obtine Premiul pentru debut la Festivalul de teatru de la Piatra Neamt.

17
/09
/12

28.06.1956, Săcele Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 1986, clasa profesor universitar Ion Cojar

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg