Contraste, expoziţia lucrărilor de artă textilă, la Metropolis Center
https://www.ziarulmetropolis.ro/contraste-expozitia-lucrarior-de-arta-textila-la-metropolis-center/

Universitatea Naţională de Arte Bucureşti şi Metropolis Center organizează luni 6 iulie 2015, la ora 18:30, vernisajul expoziţei de artă vizuală „Contraste”, la sediul Metropolis Center din str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 6 iulie – octombrie 2015, între orele 10:00 – 18:00.

Un articol de Petre Ivan|2 iulie 2015

Expoziţia cuprinde lucrări de artă textilă realizate în ultimii doi ani (cazul absolvenţilor de la Master) și semestrul II (cazul studenţilor de la Licenţă).

Lucrările evidenţiază înclinaţia tinerei generaţii de artiști către experiment și instalaţie, fapt manifestat prin abordările neconvenţionale inedite ca tehnică artistică, concept ideatic și plastic.

,,Contraste” reprezintă în esenţă manifestarea creativităţii artistice în mediul textil, expresie a revirimentului conceptual dominant în arta contemporană naţională și universală.

Expun: Dana Dincă, Cristian Mengheși, Andreea Stăncălie, absolvenţi Master, promoţia 2015, specializarea Arte Textile Ambientale, Departamentul Arte Textile și Design Textil, Universitatea Naţională de Arte București; Liana Bădălău, Iulia Bălășoiu, Raluca Diaconu, Oana Doruș, Bianca Ilie, Adelina Mateescu și Daria Vlad, studenţi anul III Licenţă, Departamentul Arte Textile şi Design Textil, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.

Curator/ organizator: conferenţiar univ. dr. Daniela Frumușeanu.

Intrarea este gratuită.

Foto: Contraste, expoziţie de lucrări de artă textilă – unarte.org

 

22
/05
/14

Cunoscută fiind „vocaţia” pretimpurie, prin care Brauner acţiona ca artist suprarealist încă înainte de a şti că suprarealismul există – de vreme ce picturi expuse în 1924 la Bucureşti erau considerate a fi „introviziuni” –, poate părea surprinzător ca o imagine „integral suprarealistă”, cum „Passivité courtoise“ pare a fi, să se limiteze la a reconstitui iconografia şi, prin extensie, semnificaţia operei lui Duchamp, „La Mariée mise à nu par ses célibataires, même“.

14
/05
/14

În cadrul seriei de evenimente aniversare ARCUB 18 ani, în foaierul clădirii din Batiște 14 poate fi vizitată expoziția fotografică „Silent Places“, realizată de Oleg Mutu. Aceasta face parte dintr-un proiect format din trei produse culturale: un spectacol interdisciplinar (fără culise) care implică dans, muzică electronică și videografică; un film de dans; o expoziție foto semnată de Oleg Mutu (fotografiile sunt realizate analog și imprimate pe hârtie fotografică).

04
/04
/14

Galeriile Williams vă invită sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 19.30, la vernisajul expoziției de pictură al artistei Dana Ștefania Apostol. În deschidere vor performa Andreea Marin, membră a trupei The Speakers şi Christian Maryan Green, membru al trupei Violent Monkey.

18
/03
/14

Cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a pictorului Theodor Aman, fondatorul Şcolii de Belle Arte din Bucureşti, pe 20 martie 2014 va avea loc un ceremonial de depunere de coroane de flori la Cimitirul Bellu. Joi, 20 martie 2014, de la orea 12.00, cu ocazia zilei de naştere a pictorului Theodor Aman, fondatorul Şcolii de […]

10
/03
/14

Un tablou ce îl reprezintă pe Iisus ca "Salvator Mundi", binecuvântând cu mâna dreaptă şi cu un glob de cristal în cealaltă, cumpărat cu 45 de lire, a fost vândut în 2013 cu 75 de milioane de dolari, în timpul unei licitaţii secrete, după ce a fost autentificat ca aparţinând lui Leonardo da Vinci.

18
/02
/14

Joi, 20 februarie, de la ora 18.30, în Foaierul Sălii Media a TNB, va avea loc deschiderea Expoziţiei de gravură şi desen a lui Marcel Chirnoag (1930-2008) şi lansarea în premieră a cărţii „Universul unui mare artist: Marcel Chirnoagă”, de Monica Cerchez-Chirnoagă, recent apărută la Editura Semne.

06
/02
/14

Tablouri de Juan Gris, Pablo Picasso şi René Magritte au fost aprig disputate, la Londra, la o licitaţie organizată de Christie's, la care au fost doborâte mai multe recorduri, inclusiv cel pentru suma totală obţinută într-o singură seară de o casă de licitaţii - 212,7 milioane euro.

25
/01
/14

Ştefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza şi Victor Brauner se află în topul 10 al tranzacţiilor de pe piaţa de artă din România în 2013, a căror sumă totală se ridică la 1.237.000 de euro, cu 8% mai mult decât valoarea totală a topului 10 al tranzacţiilor din 2012.