Copiii sunt invitați să-l descopere pe marele pictor român Nicolae Tonitza, la Art Safari Kids
https://www.ziarulmetropolis.ro/copiii-sunt-invitati-sa-l-descopere-pe-marele-pictor-roman-nicolae-tonitza-la-art-safari-kids/

Art Safari Kids, programul educaţional al Pavilionului de Artă București — Art Safari, invită şi anul acesta copiii să se bucure de artă şi să-i descopere pe marii pictori români.

Un articol de Liliana Matei|10 septembrie 2019

Timp de 10 zile, în perioada 27 septembrie – 6 octombrie, copiii cu vârste între 3 și 12 ani vor avea șansa să admire creația lui Nicolae Tonitza, atât în cadrul Pavilionului Muzeal dedicat marelui pictor, pe un traseu redesenat pe înțelesul lor, cât și în cadrul atelierelor de creație. Art Safari are loc la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

Programul educațional Art Safari Kids, își propune să îi încurajeze pe cei mici să aprecieze arta și să interacționeze cât mai des cu aceasta, învățându-i lucruri noi despre forme, culori, texturi, natură și marii artiști români.

Toți copiii sunt mici artiști, iar prin artă învață să vadă și să înțeleagă altfel lumea și armoniile naturii. Timp de 10 zile, îi invităm să lase tabletele deoparte și să se dedice artei, la Art Safari Kids, eveniment susținut de Primăria Municipiului București, prin Expo Arte. Vor găsi aici o lume cu povești despre marii pictori, o lume în care ei sunt artiști și creează înconjurați de tablouri și culori, un loc de joacă altfel, în care explicăm arta pe înțelesul lor. Art Safari Kids este un proiect fără de care nu ne mai imaginăm Art Safari București – an de an, creștem tinere generații iubitoare de artă. Anul trecut, peste 3000 de copii ne-au trecut pragul, iar anul acesta, credem că Tonitza și ochii rotunzi și negri din picturile sale vor atrage toate privirile celor mici”, a declarat Ioana Ciocan, Director General al Pavilionului de Artă București – Art Safari.

Ateliere de creație pentru trei grupe de vârstă

Art Safari Kids cuprinde ateliere zilnice de creație pentru toată familia, ateliere de pictură pe pânză, sculptură, ilustrație în pasteluri creatate și bandă desenată, adaptate în funcție de grupa de vârstă a copiilor.

Pe lângă atelierele de creație, copiii vor avea parte de tururi ghidate gratuite pe un traseu redesenat pentru ei, unde toți ochii vor fi pe Tonitza. Art Safari București pune în scenă cea mai mare expoziție dedicată marelui pictor roman Nicolae Tonitza din ultimii 50 de ani – Pavilionul Muzeal „Nicolae Tonitza și geniul copilăriei”, curatoriat de Zoltán Soós.

Firul roșu al expoziției va fi chiar universul copilăriei, ilustrat magistral de marele artist român. În acest sens, vor fi expuse pe lângă lucrări de pictură, sculptură și grafică și obiecte vestimentare ale copiilor din mediul rural și urban, jucării, obiecte de uz școlar, toate din perioada interbelică.

Biletele la Art Safari Kids pot fi achiziționate pe Artsafari.ro.

Pavilionul de Artă București – Art Safari se desfăoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și CNR UNESCO este un eveniment cultural unic ca structură, concept și amploare din România. Art Safari 2019 este format din patru Pavilioane expoziționale distincte, două programe educaționale – Art Safari Kids & Art Talks, o librărie și o cafenea. Art Safari a înregistrat 125.000 de vizitatori în primele cinci ediții.

Foto: Diana Oros / Art Safari

 

11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.

04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]

01
/03
/13

Bucureşti, 27 februarie 2013, CREATIVE ARTS (www.creativearts.ro) organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de personalizat colanţi.  Cu ajutorul trainerilor Creative Arts veţi da un suflu nou ciorapilor şi colanţilor dumneavoastră printr-un atelier. Urban Legs reprezintă cel de-al şaptelea atelier din platforma […]

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]