Corul de copii Radio va concerta în cadrul spectacolului ,, În lumea lui Walt Disney”
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-de-copii-radio-va-concerta-in-cadrul-spectacolului-in-lumea-lui-walt-disney/

Sâmbătă, 30 martie (19.00), „copiii” de toate vârstele vor asculta melodiile îndrăgite interpretate de Corul de Copii în cadrul spectacolului ,, În lumea lui Walt Disney”.

Un articol de Andrada Văsii|27 martie 2013

Sâmbătă, 30 martie (19.00), „copiii” de toate vârstele vor asculta melodiile îndrăgite interpretate de Corul de Copii în cadrul spectacolului ,, În lumea lui Walt Disney”.

Evenimentul va avea loc cu participarea Cameliei Chiţibea – pian, Alexandru Anastasiu şi Ilinca Lorentz – percuţie, Virgil Oprina – chitară bas şi Emanuel Ion – bariton, iar aranjamentele vocale sunt semnate de Ioan Dobrinescu.

Copilăria înseamnă pentru noi toţi desene animate şi, între acestea, un loc special îl ocupă nemuritoarele poveşti care au fost aduse la viaţă de Walt Disney. Sub titlul „În lumea lui Walt Disney”, ultimul concert al lunii martie la Sala Radio va fi dedicat micilor spectatori: Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, vă invită la o călătorie în lumea magică a cântecelor provenite din filmele de animaţie create de celebrul desenator american.

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestreradio.ro sau orchestreradio.com.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Înfiinţat în 1945, Corul de copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Aici şi-au deschis calea carierei artistice Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii. În ultimii ani, sub îndrumarea dirijorului Voicu Popescu, asistat de pianista Camelia Chiţibea, ansamblul explorează noi forme de expresie artistică şi este implicat în numeroase proiecte internaţionale.

 

Credit foto: Ioan Dobrinescu

24
/01
/23

Luni, 30 ianuarie, de la ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea” din sediul de pe str. Matei Voievod, nr. 75-77, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători 73 ani de existență.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

11
/01
/23

The Strizzers sunt o trupă de rock alternativ din București, care își invită ascultătorii să exploreze alături de ei un nou concept – rockul urban.