Costinela Ungureanu: „Actorul lucrează cu sentimentele”
https://www.ziarulmetropolis.ro/costinela-ungureanu-asa-cum-pictorul-este-artist-al-culorilor-si-muzicianul-artist-al-armoniei-sunetelor-actorul-lucreaza-cu-sentimentele/

INTERVIU Costinela Ungureanu este nominalizată la Premiile UNITER 2021, la categoria „Cea mai bună actriţă în rol secundar”, pentru rolul Alexandra din spectacolul „Inimă şi alte preparate din carne”, regizat de Radu Afrim.

Un articol de Georgiana Ene|25 martie 2022

Vorbește-ne, te rog, despre rolul Ellida din spectacolul „Femeia mării”, montat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova de Andryi Zholdak. Este un rol despre feminitate? Îl consideri provocator, inovator în vreun fel? Este așa cum ți l-ai dorit? Ai găsit în el tot ceea ce ți-ai imaginat? A lipsit ceva?

Ellida este rolul la care am lucrat cel mai mult și mai intens până acum. Este cea mai amplă și mai complicată partitură pe care o joc. Este un rol provocator, așa cum a fost întreg procesul de creație alături de Andryi Zholdak. Acest regizor, prin „Ellida lui”, mi-a oferit șansa de a mă exprima atât de complex și pe atâtea planuri, încât am ajuns să privesc acest rol ca pe un dar. Cu siguranță nu îi lipsește nimic și este exact cum și l-a dorit Andryi Zholdak.

L-ai perceput ca pe o oportunitate pentru cariera ta?

„Secretul este să fructifici oportunitatea, iar eu am fructificat-o…” Așa suna o replică pe care o spun în „Gândește-te la Africa”, spectacol din repertoriul Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova. George Banu afirma că Andryi Zholdak este regizor de actrițe iar rolul principal feminin în spectacolul lui este, cu adevărat, o oportunitate. Mai ales că întâlnirea cu el m-a schimbat mult, m-a maturizat, m-a întărit. Cred mai mult în ce fac pe scena și asta se reflecta în toate rolurile mele.

Cum te-ai pregătit pentru el? Pentru că nu este un rol deloc ușor…

De când am aflat că fac parte din distribuția acestui spectacol, știam că vă veni o perioada grea și obositoare. Nu am făcut nimic special, m-am implicat sută la sută la repetiții, iar acasă încercam să mă deconectez de tot ce se întâmplă la teatru.

Cum a fost experiența de joc alături de Nicolae Vicol?

Deși suntem actori în același teatru și chiar am jucat în doua spectacole împreună, nu am interacționat prea mult. Abia acum la „Femeia mării” l-am cunoscut mai bine și am descoperit ce coleg minunat și ce partener de scenă generos este.

Cum crezi că va fi viitorul tău, având în vedere experiențele recente? Mă refer aici la spectacolele semnate de Radu Afrim și Andryi Zholdak.

Nu știu cum va fi, dar sper să fie unul frumos. Nu mă gândesc prea mult la viitor în sensul ăsta. Prefer să mă bucur de momentul prezentului și să le iau pe toate așa cum vin. Știu doar că îmi doresc să cresc, să prind curaj, să am mult mai multă încredere în mine și să îmi iubesc rolurile, așa cum Ellida iubește marea.

Cât de mult documentezi rolurile pe care urmează să le interpretezi? Este dificil acest lucru?

De cele mai multe ori totul se naște în timpul repetițiilor, la scenă și se întâmplă să nu fie nevoie de nimic altceva în afara improvizațiilor. Dar când e necesar vizionez filme, citesc cărți despre boli sau de psihologie…

De unde îți iei forța, unde găsești puterea interioară de a-ți construi un rol, în general, acesta ultimul, în special?

Înainte să-mi aleg meseria aceasta, știam doar că vreau să fac ceva de care să-mi fie drag. Atât de drag, încât să mă trezesc dimineața și să merg fericită la lucru. Aici sunt toate resursele mele și forța și anduranța, în faptul că iubesc ceea ce fac. Bineînțeles, că atunci când construim un spectacol se întâmplă să trecem prin momente tensionate. La „Femeia mării” au fost repetiții foarte grele și de multe ori am simțit că nu mai pot, că este prea mult consum fizic și psihic. Și în aceste momente dificile mă gândesc la fiica mea, la Gloria, care îmi da o forță inimaginabila în fața oricărui obstacol.

Ce fel de copil ai fost? Intorvertit, extrovertit, timid, vorbăreț? Cum te-a ajutat acest lucru în drumul pe care l-ai ales?

Mama spune că am fost un copil bun și ascultător. Eu îmi amintesc că eram năzdrăvană, ambițioasă și încăpățânată. Îmi plăcea mult să merg la sat la bunicii paterni, iar vacanțele mi le petreceam acolo, împreună cu frații mei. Am fost o „Heidi – fata munților”, mergeam la câmp cu bunicul și călăream. Calul bunicilor a fost cel mai bun prieten al meu. Compania lui și cea a bunicului îmi erau cele mai dragi, iar la sfârșitul verii despărțirea de ei se lăsa cu plansete. Am fost un copil liber. Am fost crescută în armonie alături de frații mei. Părinții mi-au fost alături mereu și m-au încurajat să îmi urmez visele. Este foarte important ca cei apropiați să creadă în tine și să îți lase ție puterea de decizie.

Ai fost surprinsă că Raluca Păun a acceptat un rol așa de mic? Și ce părere ai că a fost creat special pentru ea?

Deloc nu am fost surprinsă! Raluca iubește meseria asta necondiționat. Este una dintre cele mai talentate și devotate actrițe pe cale le știu. Și asta se vede în fiecare rol pe care-l face. Nici nu are importanță câte vorbe are, pentru că de multe ori este suficient doar să intre în scena și ia aplauze. Așa este ea!

În ce stadiu ești cu următorul proiect?

Momentan nu lucrez la nimic nou. Mă bucur să joc spectacolul acesta și altele. După un consum atât de mare ca cel pe care l-am avut la construirea acestui rol, am nevoie de un moment de respiro, să îmi refac simțurile, să-mi relaxez mintea și corpul. Îmi doresc să petrec mai mult timp cu fetiță mea care mi-a simțit lipsa în aceste două luni în care am stat mai mult la teatru decât acasă.

Momentul în care te-ai decis sa devii actriță a fost cel mai profund moment din viața ta (sau unul dintre cele mai profunde)? Cui l-ai împărtășit și cum a fost primită vestea?

Îmi amintesc perfect ziua în care m-am hotărât să urmez cursurile facultății de teatru: eram în clasa a IX-a, la Liceul de Arte. Studiam muzica, iar profesorii de specialtate ne întrebau deseori ce vrem să facem mai departe. Într-un fel simțeam că locul meu nu era acolo. Calitățile mele vocale nu puteau atinge performanțele unei soliste de operă și nici profesoară de muzică nu mă vedeam. Nu știam ce voi face, asta până într-o zi când două doamne care au trecut pe lângă mine pe stradă au spus în discuția lor cuvântul „actorie”. „De ce nu m-am gândit până acum?” mi-am zis. Deși mergeam des la teatru și îi admiram pe actorii Naționalului nostru, niciodată nu mă gândisem să mă fac actriță. Din acea zi m-am apucat să citesc teatru, să mă documentez și să mă pregătesc pentru admitere. Le-am spus părinților mei ce gânduri am iar ei, ca de fiecare dată, m-au susținut și m-au încurajat.

Care sunt limitele tale?

Înainte de „Femeia mării” și de întâlnirea cu Andryi Zholdac, aveam cu totul alte limite. Acum simt că orizonturile mi s-au lărgit.

Crezi că e necesar să pui o parte din tine în fiecare rol pe care îl interpretezi?

Nici nu se poate altfel. Așa cum pictorul este artist al culorilor și muzicianul artist al armoniei sunetelor, actorul lucrează cu sentimentele – nu le poți arăta dacă nu le simți și nu le înțelegi.

Cum te-ai descrie?

Sunt un om sincer și corect, o mamă devotată și răbdătoare, o persoana destul de introvertită, nu prea sociabilă. Sunt o actriță serioasă și muncitoare și o parteneră de încredere. Sunt emotivă și chiar roșesc uneori. Am multe frici dar și un curaj teribil.

Având experianța pe care o ai acum, în ce an din viața ta ți-ar plăcea să te întorci?

De obicei nu filozofez pe tema vieții și a destinului, dar chiar cred că lucrurile au mersul lor. Iar dacă azi mă simt împăcată și mulțumită cu tot ce sunt și cu tot ce am, înseamnă că nu aș schimba nimic din trecutul meu. Bineînțeles, mi-ar fi plăcut să citesc mai mult, să călătoresc mai des, să îi răspund mamei mai frumos uneori, dar pe astea toți le avem.

Înainte de „Femeia mării” și de întâlnirea cu Andryi Zholdac, aveam cu totul alte limite. Acum simt că orizonturile mi s-au lărgit.

Costinela Ungureanu este actriță a Teatrului Național „Marin Sorescu” din 2016 și este absolventă a Departamentului de Arte (studii de licență și master), din cadrul Universității din Craiova. În stagiunea curentă poate fi văzută în cea mai recentă premieră: „Femeia mării” (r. Andryi Zholdac) și în spectacolele: „câine cu om. câine fără om”, „Inimă și alte preparate din carne” și „Dacă am gândi cu voce tare” (r. Radu Afrim), „TOC TOC” (r. Alexandru Boureanu și Raluca Păun), „Playground” (r. Raul Coldea), „1,2,3…Bébé” (r. Alexandru Boureanu și Raluca Păun), „Năpasta” (r. Kincses Elemér), „Gaițele” (r. Alexandru Boureanu), „Retroelectro” (r. Bogdan Georgescu), „Bătrânul și eutanasierul” (r. Vlad Drăgulescu), „Athens by Night / Nopți ateniene” (r. Charles Chemin). A mai avut colaborări cu Teatrul „Jean Bart” din Tulcea și Opera Română din Craiova.

Foto: Albert Dobrin



01
/04
/13

INTERVIU x 3. Vitalie Bichir, Istvan Teglaş şi Valentina Popa hrănesc publicul printr-un fel de teatru în care emoţia este ingredientul principal. Actorii gătesc chiar pe scenă, iar la final îi servesc pe spectatori cu preparatele lor

20
/03
/13

În numărul de primăvară, Esquire România a adunat într-un dosar lecţii de viaţă de la oameni din „Categoria grea“. Printre ei, regizorul Alexander Hausvater, actorul Sean Penn, scriitorii Salman Rushdie şi Jonathan Coe. Iată ce putem învăţa de la aceste personalităţi