Cristian Budu deschide Festivalul Clara Haskil, ediția a II-a, de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-budu-deschide-festivalul-clara-haskil-editia-a-ii-a-de-la-sibiu/

În seara asta, la Sibiu, debutează cea de a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Clasică Clara Haskil. Ca urmare a colaborării strânse cu Fundaţia Clara Haskil din Elveţia, cel care va deschide ediţia din acest an a Festivalului de la Sibiu este muzicianul brazilian de origine română Cristian Budu, cel mai recent câştigător al prestigiosului Concurs Internaţional Clara Haskil de le Vevey, Elveţia.

Un articol de Liliana Matei|26 octombrie 2015

Programul serii de mâine debutează la ora 19.30, cel care va face deschiderea oficială fiind jurnalistul Marius Constantinescu, unul dintre cei mai apropiați realizatori români de televiziune de zona muzicii clasice.

Lucrări de Claude Debussy, Franz Liszt, Heitor Villa-Lobos , precum și apogeul literaturii pianiste pentru pian solo, cele 24 de Preludii ale lui Frédéric Chopin, acestea sunt propunerile organizatorilor pentru prima seară: „Ne bucurăm că, în programul serii pe care o va susține la Sibiu, Cristian Budu a ales să includă și cele 24 de Preludii ale lui Frédéric Chopin, o lucrare emblematică pentru literatura pianistică dedicată pianului solo, o provocare pentru orice muzician și o mare bucurie pentru melomani!” (pianista Alina Azario, directorul artistic al Festivalului)

Tânărul brazilian de origine română Cristian Budu a fost recompensat, încă de la o vârstă fragedă, cu premii la mai multe concursuri naționale prestigioase. În septembrie 2013, a câștigat prestigiosul Concurs Internațional Clara Haskil din Elveția. Printre laureații edițiilor precedente se numără pianiști ca Richard Goode, Christoph Eschenbach, Till Fellner, Martin Helmchen și Evgeny Koroliov. Pe lângă Premiul Clara Haskil, a primit și Premiul Children’s Corner si Premiul Publicului.

Cristian Budu a cântat deja ca solist cu Orchestra Suisse Romande, Orchestra Simfonică din Brazilia, Orchestra Filarmonicii din Minas Gerais. În Statele Unite ale Americii, a avut apariții solo în Iordania Hall, la Festivalul de Muzică Rockport, a participat la cursuri de măiestrie la Universitatea Massachusetts și a dat recitaluri solo și de muzică de cameră în Boston, New York, precum și în alte state. Recent, a cântat cu Orchestra Radio-Sinfonieorchester Stuttgart și la Fränkische Musiktage Alezenau.

Angajamente viitoare includ, printre altele, un concert cu Luzerner Sinfonieorchester, un recital la Basel, un concert duo cu Esther Hoppe in Zug și, de asemenea, o invitatie în cadrul Festivalului Zermatt.

În timp ce studia în Brazilia, l-a întâlnit pe artistul brazilian Antonio Nobrega, care l-a introdus în universul bogat al tradițiilor populare. Cristian a devenit elevul său la „Institutul Brincante” din Sao Paulo, unde a studiat numeroase stiluri de dansuri braziliene, pentru o perioadă de mai bine de 4 ani. Această perioadă a avut o influență puternică în dezvoltarea lui ca artist, imprimând o trasătură unică personalității sale artistice.

Cristian Budu a absolvit Universitatea din Sao Paulo, unde l-a avut ca profesor pe pianistul Eduardo Monteiro. În Statele Unite ale Americii, a absolvit un Master în interpretare pianistică cu Wha’Kyung Byun, fiindu-i acordată o bursă specială de la Conservatorul New England din Boston.

Primul său CD cu Preludiile de Chopin și Bagatelele lui Beethoven va fi lansat în februarie 2016 la casa elvețiană de discuri Claves Records.

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.

23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

17
/10
/14

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie - 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema "Bridges".

17
/10
/14

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA - maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

13
/10
/14

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

13
/10
/14

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.