Cristian Mandeal revine la Sala Radio cu Brahms şi Wagner
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mandeal-revine-la-sala-radio-cu-brahms-si-wagner/

Vineri, 6 decembrie (de la ora 19.00) Moş Nicolae soseşte şi la Sala Radio pentru a aduce un dar artistic melomanilor bucureşteni – un concert dirijat de Cristian Mandeal.

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2013

Vineri, 6 decembrie, de la ora 19.00, Moş Nicolae soseşte şi la Sala Radio pentru a aduce un dar artistic melomanilor bucureşteni – un concert dirijat de Cristian Mandeal.

Şi cum un cadou de sărbători nu poate fi decât unul special, veţi descoperi în cutia muzicală pe care o veţi deschide o poveste cu doi compozitori germani care au născut legende – Brahms şi Wagner – în interpretarea Orchestrei Naționale Radio.

Surpriza va fi sporită de prezenţa dirijorului Cristian Mandeal la pupitru şi de participarea pianistei Oxana Corjos, artistă distinsă cu mai multe premii şi care a susţinut de curând un concert la Academia Santa Cecilia din Roma.

Şi pentru că întâmplările speciale se înlănţuie mereu într-o poveste, lucrările pe care le veţi asculta pe 6 decembrie la Sala Radio desenează inedite legături între mari nume ale lumii muzicale.

În prima parte a serii vă veţi bucura de Concertul nr. 1 în re minor pentru pian şi orchestră semnat de Brahms, supranumit adesea – datorită rigorii formelor operelor sale – un clasic în epoca romantică. Concertul său este unul controversat, tocmai din acest motiv stârnind mereu interesul publicului: premiera absolută a avut loc la Hanovra – iar ca solist la pian a fost compozitorul însuşi – pentru ca după un succes răsunător aici, 5 zile mai târziu, la Leipzig, opera să fie primită exprem de refractar!

Cristian Mandeal si Oxana Corjos

Pianista Oxana Corjos va cânta sub bagheta lui Cristian Mandeal

Se spune că accentele tragice din concertul său sunt o traducere a emoţiilor resimţite de Brahms în urma încercării de sinucidere a bunului său prieten, compozitorul Robert Schumann.

În a doua parte a serii, cu prilejul bicentenarului Richard Wagner – 200 de ani de la naşterea genialului compozitor – veţi asculta mai multe fragmente din celebrele sale opere: Uvertura operei Tannhäuser, Kharfreitagszauber din Parsifal, Marşul funebru la moartea lui Siegfried din Amurgul zeilor şi Cavalcada Walkiriilor din Walkiria.

Şi aici legăturile din lumea muzicii sunt speciale, pentru că prima interpretare a uverturii din Tannhäuser  în concert, desfăşurată tot la Leipzig, a fost dirijată de un alt mare compozitor german, Felix Mendelssohn.

Foto credit: Virgil Oprina, foto cu Cristian Mandeal

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.