Cristian Mungiu a refuzat nominalizarea la Premiile Gopo
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mungiu-a-refuzat-nominalizarea-la-premiile-gopo/

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni şi melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) şi Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim şi Silviu Purcărete – concurează şi pentru statueta care răsplăteşte Cea […]

Un articol de Andrada Văsii|26 februarie 2013

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea mai bună regie.

 

61 de filme româneşti lansate în cinematografe sau în festivaluri în 2012 au intrat în cursa pentru nominalizările celei de-a șaptea ediții a Premiilor Gopo care va avea loc pe 25 martie, la Opera Națională din București. Gala va fi transmisă în direct şi în exclusivitate la TV de ProCinema și va putea fi urmărită live şi online, pe www.premiilegopo.ro, www.voyo.ro, dar şi pe cea mai mare mediafaţadă din România, Cocor Media Channel.

La solicitarea regizorului Cristian Mungiu, organizatorii și juriul au decis să nu ia în considerare pelicula După dealuri pentru nominalizările din acest an. De asemenea, considerând că nu are suficiente opțiuni, juriul a hotărât să nu acorde nici o nominalizare la categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal.

Mihaela Sîrbu (Toată lumea din familia noastră), Tamara Buciuceanu-Botez (Toată lumea din familia noastră), recompensată cu Premiul Gopo pentru întreaga activitate în 2012, Alina Berzunțeanu (Despre oameni și melci) și Ozana Oancea (Visul lui Adalbert) sunt nominalizate la Premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar.

Statueta Gopo acordată Celui mai bun actor într-un rol principal i-ar putea reveni unuia dintre cei trei protagoniști: Șerban Pavlu (Toată lumea din familia noastră), Adrian Titieni (Și caii sunt verzi pe pereți), câștigător la Gopo în 2012 la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar și Gabriel Spahiu (Visul lui Adalbert). În cursa pentru câștigarea statuetei acordate Celui mai bun actor într-un rol secundar se află Tudor Smoleanu (Și caii sunt verzi pe pereți), Gabriel Spahiu (Toată lumea din familia noastră), Sorin Leoveanu (Undeva la Palilula), laureat a două premii Uniter pentru interpretare și Doru Ana (Visul lui Adalbert).

La această ediție, Undeva la Palilula, debutul regizorului de teatru Silviu Purcărete în cinema, a strâns 11nominalizări, Toată lumea din familia noastră și Visul lui Adalbert – câte 9 fiecare, Despre oameni și melci a adunat 8 nominalizări, Și caii sunt verzi pe pereți (r. Dan Chișu)7, iar Tatăl Fantomă, primul lungmetraj al lui Lucian Georgescu, a fost votat la 6 categorii.

Dintre cele 13 documentare care au intrat în atenția juriului de nominalizări, vor fi supuse votului celor peste 400 de profesioniști din industrie filmele 8 martie (r. Alexandru Belc), Gone Wild (r. Dan Curean), Turn Off the Lights (r. Ivana Mladenovic) și Un gând, un vis, Doyle… și-un pix (r. Bogdan Ilie-Micu) și Aici… adică acolo (r. Laura Căpățână Juller).

La categoria Cel mai bun film european au fost luate în calcul 48 de producții europene. Criticii de film din juriul de nominalizări au votat pentru patru titluri distribuite în cinematografele din România anul trecut: Tinker, Tailor, Soldier, Spy/ Un spion care știa prea multe (r. Tomas Alfredson), Le gamin au vélo/ Băiatul cu bicicleta (r. Jean-Pierre și Luc Dardenne), Holy Motors (r. Leox Carax) și Le Havre (r. Aki Kaurismaki).

Premiul pentru cel mai mare succes la public în anul precedent merge în 2013 către două filme: comediaDespre oameni și melci (r. Tudor Giurgiu), care a avut cei mai mulți spectatori – 63.778, și producția MediaPro Pictures Minte-mă frumos (r. Iura Luncașu), care a obținut cele mai mari încasări – 956.036 lei.

Lista completa a nominalizărilor este disponibilă pe site-ul Pro Cinema

Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din regizorul Marian Crișan, actrița Ana Ularu, producătoarea Velvet Moraru, directorul de imagine Alexandru Sterian, scenografa Viorica Petrovici și criticii de film Cristian Tudor Popescu, Cristi Luca, Alin Ludu DumbravăCristi Mărculescu Anca Grădinariu.

Respectând paragraful 1 din Articolul 3 al Regulamentul Oficial al Premiilor Gopo, jurații au desemnat câte cinci nominalizați pentru fiecare categorie, cu excepția acelor categorii la care aceștia și-au exercitat dreptul de a desemna patru sau trei profesioniști / filme, fie din cauza unui număr prea mic de opțiuni, fie pe baza criteriilor de performanță pe care jurații au decis în mod unanim să le respecte.

După anunţul nominalizărilor, peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor vota pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, fie în plic sigilat, prin poştă, fie online, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat încă din 2011 un parteneriat extrem de important.

În acest an, organizatorii au decis să renunțe la sprijinul financiar acordat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) la ultima sesiune de finanțare pentru acțiuni și manifestări cinematografice. În contextul unei cinematografii tot mai sărace, lipsită de orice strategie sau viziune de dezvoltare în viitor, organizatorii consideră că Premiile Gopo, un eveniment dedicat valorilor filmului românesc, nu trebuie să se mai asocieze cu CNC, instituție care trebuie reformată din temelii pentru a asigura o altfel de prezență și vizibilitate a filmului românesc pe  plan local și internațional.

Gala Premiilor Gopo este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc(APFR), cu sprijinul Ministerului CulturiiOperei Naționale din București și al Babel Communications.

 

 

 

10
/11
/17

Până în martie, anul trecut, nimeni nu putea înțelege această nedreptate a Hollywoodului: Ennio Morricone, cel mai influent și prolific compozitor de muzica de film, omul care a revoluționat muzica de film, a creat coloana sonoră a peste 500 de filme şi a compus peste 100 de melodii devenite clasice, să nu primească niciodată prestigioasa statuetă Oscar pentru o coloană sonoră.

09
/11
/17

Cel de-al doilea sezon al unuia dintre cele mai titrate seriale ale toamnei, „Un Comportament Adecvat/ Good Behavior”, se lansează în România pe 20 noiembrie, de la ora 22.00. Cu această ocazie postul de televiziune TNT va declara Ziua Națională a Comportamentului Adecvat.

09
/11
/17

"Ayrton Senna, comedia muzicală" a avut premiera pentru presă, marţi seară, la Teatrul Riachuelo, din Rio de Janeiro, iar realizatorii speră ca prin acest spectacol să păstreze vie în memoria brazilienilor legenda pilotului triplu campion mondial de Formula 1.

08
/11
/17

"Îmi pare rău să o spun, dar nu mai există diferenţe, nu mai este respect. Nu am nimic împotriva persoanelor gay, dar, noi, bărbaţii, suntem făcuţi pentru a iubi femeile" - Alain Delon. Unul dintre simbolurile cinematografiei franceze împlinește, astăzi, 82 de ani!

06
/11
/17

THE VR CINEMA, primul cinema de realitate virtuală din România, din cadrul Veranda Mall, găzduiește în premieră secțiunea Experiențe în Realitatea Virtuală, din cadrul Festivalul Filmului Francez. Ajuns la cea de-a 21-a ediție, Festivalul este organizat de Institutul Francez din București.

06
/11
/17

Lungmetrajul ''Borg McEnroe'', al realizatorului danez Janus Metz Pedersen, a obținut duminică la Festivalul de Film de la Roma Premiul Publicului - BNL cea mai importantă distincție a acestui festival cinematografic. În cadrul evenimentului, regizorul american David Lynch a primit premiul pentru întreaga carieră.

05
/11
/17

Festivalul Internațional de Film pentru publicul tânăr a anunțat că Ambasador al acestei ediții este Mirela Retegan, cunoscuta creatoare a fenomenului „Zurli”, o prietenă a tuturor copiilor, dar și a părinților, care de mai bine de zece ani împletește educația cu voia bună în numeroase spectacole și evenimente dedicate celor mici (și nu numai).

05
/11
/17

Ia-ţi viza de cinefil de la singurul festival de film de călătorie din România, HipTrip Travel Film Festival, care va avea loc anul acesta în perioada 23-26 noiembrie la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București. Peste 15 filme din toate colțurile lumii, în premieră în România, vor fi prezentate publicului iubitor de călătorii și cinema.

03
/11
/17

CRONICĂ DE FILM Al doilea sezon al seriei originale românești „Umbre” va începe la 12 noiembrie pe HBO. Ziarul Metropolis vă spune, fără spoilere, cum este primul episod și ce propune scenaristul și regizorul Bogdan Mirică.

03
/11
/17

Protagonist al multor povești și animații, legendarul personaj Bigfoot este pus în faţa unei noi provocări, aceea de a învăța să fie tată și a ține pasul cu simpaticul și curiosul să fiu, Adam. O animație distribuită de Vertical Entertainment, „Bigfoot Junior” are premiera pe marile ecrane din țară din 3 noiembrie, în varianta dublată în limba română.