-->

Cristian Mungiu câștigă Palm D’Or cu un film despre familie
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mungiu-castiga-palm-dor-cu-un-film-despre-familie/

Pentru filmul „Fjord”, Cristian Mungiu a câştigat cel de-al doilea trofeu Palm D’Or la Festivalul de la Cannes, o performanţă extraordinară în istoria filmului românesc.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2026

Aplaudat la întoarcerea în țară, după extraordinara performanță de la Cannes, Cristian Mungiu a vorbit despre faptul că zona culturală are nevoie de apreciere și susținere reale în România și și-a exprimat speranța că filmul „nu va fi confiscat ca propagandă nici de tabăra ultraconservatoare, nici de cea ultraliberală”.

„E un fel de latură profund umană atinsă de acest conflict ireparabil pe care îl vedem în societatea de astăzi, între ultraconservatori și ultraliberali, dacă vreți. Pledoaria mea este să încercăm un fel de cale de mijloc. Tipul acesta de fundamentalism, că e la stânga sau la dreapta implică același fel de osificare mentală și cu incapacitatea de a te identifica cu celălalt”, a declarat regizorul. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Cristian Mungiu avertizează: „Filmul acesta să nu fie confiscat ca propagandă nici de tabăra ultraconservatoare, nici de cea ultraliberală!”, a declarat regizorul.

Cunoscut la nivel internațional în 2007, când a câștigat primul său Palme d’Or cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, considerat unul dintre cele mai puternice filme europene ale ultimelor decenii, Cristian Mungiu a trăit un moment extrem de emoționat pe scenă, atunci când i s-a înmânat trofeul, iar prezentatoarea, Tilda Swinton, una dintre marile actrițe ale lumii, i-a sărutat mâna, într-un gest care a făcut înconjurul planetei. De-a lungul carierei, a mai regizat producții precum „Occident”, „R.M.N.”, „Amintiri din Epoca de Aur”, „După dealuri” sau „Bacalaureat”, filme selectate și premiate la importante festivaluri internaționale.

De această dată, Cristian Mungiu alege să vorbească despre un caz extrem de mediatizat în urmă cu câțiva ani, și anume cel al familiei Bodnariu. Lungmetrajul spune povestea acestei familii româno-norvegiene, ai cărei copii au fost luați de serviciul de protecție a copilului din Norvegia, părinții fiind acuzați pentru educația prea strictă aplicată copiilor și pentru folosirea violenței fizice.

Cazul Bodnariu a fost la acel moment subiect de dispută la nivel internațional, iar filmul lui Cristian Mungiu, fără să dea verdicte, invită la reflecție despre valori, familie și intervenția statului în viața privată. În urmă cu zece ani, în 2015,  copiii lui Marius Bodnariu (cetățean român) și Ruth Bodnariu (cetățean norvegian) au fost preluați în custodia statului norvegian, după ce directoarea școlii din satul Vevring unde învățau cele două fete mai mari ale familiei Bodnariu, a sesizat telefonic serviciul norvegian pentru protecția copilului, motivele exacte ale sesizării nefiind făcute publice. Drama inspirată din fapte reale, îi are în rolurile principale pe actorii hollywoodieni Sebastian Stan și Renate Reinsve și urmează să aibă premiera în România cel mai probabil în toamnă.

Legat de subiectul sensibil pe care filmul îl abordează, Cristian Mungiu a declarat că speră că publicul din România va face un efort să înțeleagă că există păreri diferite și că această divizare socială nu este una benefică: „Atitudinea asta în care crezi că doar tu deții adevărul și că toți ceilalți trebuie să se conformeze nu duce nicăieri altundeva decât la un conflict violent”.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Teatrul Metropolis are două nominalizări importante la Gala Premiilor UNITER din acest an: Cătălina Mihai, la categoria 𝐂𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐚̆ 𝐚𝐜𝐭𝐫𝐢𝐭̧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐫𝐨𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥 pentru rolul 𝐽𝑎𝑛𝑖𝑠 și Ştefan Iancu la categoria 𝐂𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧 𝐚𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐫𝐨𝐥 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐧𝐝𝐚𝐫, pentru rolul 𝐴𝑟𝑡𝑖, din spectacolul „𝐂𝐥𝐮𝐛 𝟐𝟕” de Cătălina Mihai, regia Alex Bogdan, scenografia Clara Ştefana.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

25
/02
/26

Republica Moldova participă pentru prima dată oficial, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ministerului Afacerilor Externe, la Expoziția Internațională de Artă – La Biennale di Venezia cu proiectul În a mia și a doua noapte, realizat de artistul Pavel Brăila (Republica Moldova) și curatoriat de Adelina Luft (România).

25
/02
/26

Vernisajul va avea loc joi, 26 februarie, de la ora 18:00, la sediul galeriei din Piața Amzei 13, București. Expoziția poate fi vizitată până pe 4 aprilie 2026, de miercuri până vineri între orele 16:00 – 20:00, iar sâmbătă între 14:00 – 20:00.

25
/02
/26

KineDok – rețeaua europeană care aduce documentare creative în spații alternative – continuă în următoarele săptămâni, cu proiecții în toată țara. În București ne reîntâlnim cu două filme despre provocările pe care le navighează adolescenții, la Seneca Anticafe și Centrul Ceh.

19
/02
/26

Ziua Națională Constantin Brâncuși este sărbătorită anual pe 19 februarie, marcând nașterea sculptorului, cu 150 de ani în urmă, la Hobița. Anul 2026 a fost declarat Anul Constantin Brâncuși și este marcat de Institutul Cultural Român și reprezentanțele sale din străinătate printr-o serie extinsă de expoziții, conferințe, evenimente multimedia, concerte, spectacole de teatru și intervenții artistice.

19
/02
/26

Marți, 24 februarie, vor fi prezenți la București pentru o serie de acțiuni Mariann Le-winsky și Karl Wratschko, doi dintre cei mai mari specialiști în cinema mut și timpu-riu, curatori, cineaști și experți în arhive audiovizuale. Evenimentul este organizat de UNATC „I. L. Caragiale” din București și Institutul Italian de Cultură din București.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

17
/02
/26

Vineri, 20 februarie 2026 (de la 19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala Radio lucrarea ce a deschis toamna trecută Festivalul Internațional „George Enescu”: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră semnat de Aram Haciaturian – în interpretarea solistică a unei invitate extraordinare: violonista Alexandra Conunova.

17
/02
/26

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la Stockholm, pe 19 și 20 februarie 2026, la două evenimente de lansare a volumului Theodoros, publicat în limba suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, de prestigioasa editură Albert Bonniers Förlag. Volumul în limba suedeză a apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Translation and Publication Support Programme (TPS).

13
/02
/26

În Anul Constantin Brâncuși (instituit prin lege ca an aniversar, la 150 de ani de la nașterea artistului), Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Artmark lansează proiectul cultural „Tu ești Brâncuși!”: o intervenție artistică ce recreează celebra „Poartă a Sărutului” la intrarea în curtea Palatului Cesianu-Racoviță.

13
/02
/26

Din 2002, Campania Națională „Artiștii pentru Artiști” a devenit un simbol al solidarității în comunitatea teatrală românească, un apel la unitatea de breaslă, marcând luna martie ca un moment al legăturii umane autentice între cei care dau viață teatrului. Artistul Dragoș Buhagiar a transformat în mod emblematic această idee prin imaginea mâinilor împletite, simbol al protecției și sprijinului reciproc.