Cristian Tudor Popescu: „M-am întors la literatură
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-tudor-popescu-m-am-intors-la-literatura/

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care şi-a lansat duminică, la Târgul Gaudeamus, cel mai recent volum al său, ,,Filmar”, dar şi a treia ediţie a cărţii ,,Copiii fiarei”, a declarat că s-a întors la literatură.

Un articol de Andrada Văsii|24 noiembrie 2013

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care şi-a lansat duminică, la Târgul Gaudeamus, cel mai recent volum al său, „Filmar”, dar şi a treia ediţie a cărţii „Copiii fiarei”, a declarat că s-a întors la literatură.

Cristian Tudor Popescu a spus, la evenimentul organizat de Polirom la standul Dacia din cadrul Târgului Gaudeamus, că nu şi-a dorit această lansare de carte, întrucât rezistă din ce în ce mai greu în spaţii cu lume multă. „Asta îmi dă o stare de anxietate şi mă stresează. Psihiatrii ar numi aşa ceva agorafobie”, a spus jurnalistul.

El a precizat că editura Polirom a fost cea care a vrut ca această lansare să aibă loc la Târgul Gaudeamus. „Constat că bine a făcut, pentru că dumneavoastră, cei care aţi venit acum aici, sunteţi, îmi dau seama, publicul meu ultim şi, de fapt, singurul care contează”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul a mai menţionat că, în urmă cu 20 de ani, când scria cartea „Copiii fiarei”, nu mai dorea să fie „un scriitor pentru cei puţini şi foarte educaţi”. „Consideram că, având în vedere ce se întâmpla pe stradă, în ţară şi în lume după ’89, trebuia să scriu pentru mase”, a spus el.

Popescu a adăugat că a fost nevoit să lupte cu idei pe care i le băgase în cap regimul comunist, amintind trei dintre acestea: scriitorul este dator să scrie pentru mase, scriitorul este dator să schimbe lumea şi, în calitate de jurnalist, trebuie să încerce să schimbe oamenii, să-şi schimbe colegii.

„Toate aceste trei idei s-au dovedit egoiste şi comunistoide, am înţeles însă asta după 20 de ani. Atunci credeam ca asta trebuie să fac şi am făcut-o”, a completat el.

Cristian Tudor Popescu: fără texte politice

Cristian Tudor Popescu a mai precizat că volumul „Filmar” reprezintă rezultatul unei alte atitudini faţă de actul scrisului. Potrivit acestuia, volumul nu mai conţine niciun text politic. „Aceasta carte conţine proză. M-am întors la literatură”, a spus jurnalistul.

În carte este vorba despre filmele pe care le fac regizorii şi despre filmele pe care le face viaţa, a mai spus el. „Dacă ştii să te uiţi la ea, în anumite momente, viaţa produce filme”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.

La lansare, jurnalistul a citit, pentru zecile de oameni veniţi să asiste la eveniment, două texte, din volumele „Copiii fiarei”, respectiv „Filmar”.

Citiţi şi: Editura Polirom aduce 1.000 de titluri la Gaudeamus

Potrivit editurii Polirom, „Filmar” reuneşte texte ce abordează subiecte legate de cinematografie, fără să ocolească însă analizele unor evenimente recente. Cunoscut cinefil, autorul trasează paralele între producţiile cinematografice şi viaţa reală, între personaje de film şi persoane publice, dar prezintă şi filme mai vechi sau mai noi, actori, regizori, festivaluri şi premiile oferite în cadrul acestora.

În plus, trece în revistă preferinţele criticilor de film şi ale publicului, fie el format din elevi de liceu sau din persoane care au trăit direct experienţa comunismului. Cristian Tudor Popescu vine cu argumente solide care să îi susţină ipotezele, nu se fereşte să pună degetul pe rană atunci când e cazul şi nici nu evită laudele pentru producţiile şi persoanele pe care le consideră meritorii.

Cristian Tudor Popescu

Coperta volumului „Copiii fiarei“

„Dacă în legătură cu o moralitate a artei se poate discuta, de la Villon până la marchizul de Sade şi Céline, o artă a moralităţii nu văd cum ar putea exista. Nu e nimic artistic în a fi moral. A nu fi făţarnic, a nu fi oportunist, a nu minţi, a nu trăda, a-ţi asuma greşelile şi a plăti pentru ele nu presupune talent. Moralitatea nu e nici măcar o profesie.“

Acesta continua: „Moralitatea e un organ, ca inima sau ficatul, îl ai sau nu îl ai, cu deosebirea că poţi trăi şi fără el. Ea îţi aparţine în totalitate – eşti moral în primul rând faţă de tine însuţi -, nu e menită aprecierii celorlalţi, ca arta. Sau, astăzi, în România, moralitatea poate fi definită ca o boală psihică”, notează Mediafax.

Volumul „Filmar”, publicat la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Publicistică”, va fi disponibil şi în format digital.

Foto credit: Polirom, Wikipedia foto Cristian Tudor Popescu

23
/08
/15

Am douăzeci de ani și învăț istoria politică a diferite țări din Europa la Universitatea din București. Am de scris o lucrare de semestru. Trebuie să aleg un stat pe care să îl studiez. Fără absolut niciun motiv, aleg Suedia. Nu am nicio șansă să ajung vreodată în Suedia, cu atât mai mult cu cât nici nu îmi doresc așa ceva.

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.

18
/08
/15

Mi-am făcut de multă vreme un obicei din a le scrie lungi scrisori personajelor de care mă îndrăgostesc. Probabil că nu e un obicei foarte sănătos, există chiar posibilitatea ca un astfel de simptom să anunțe o boală psihică minoră sau mai degrabă nu. Cu siguranță, psihologii sau poate chiar psihiatrii știu mai multe. Nu mă interesează. Nu contează.

18
/08
/15

Târgul GAUDEAMUS Litoral care a însoţit turiştii în vacanţa de la malul mării s-­a încheiat. Aproape 9000 de vizitatori veniţi din toate colţurile ţării au răspuns invitaţiei lansate de Radio România, la o cură estivală de lectură.

15
/08
/15

Editura Polirom a lansat în această săptămână cel de-al doilea volum al recentei colecţii „Studii Româneşti”: Purificarea naţiunii. Dislocări forţate de populaţie şi epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944 de Vladimir Solonari, în traducerea lui Cătălin Drăcşineanu, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

13
/08
/15

Într-o zi de 13 august s-a născut Alfred Hitchcock, considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti din istorie. Șase dintre filme sale au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca (1941), Suspicion (1942), Lifeboat (1945), Spellbound (1946), Rear Window (1955) și Psycho (1961).

12
/08
/15

Într-o zi de 12 august (1913) se năştea Clody Bertola, una dintre marile doamne ale teatrului românesc. Actriţă şi femeie, Clody Bertola şi-a construit o viaţă şi o carieră exemplară rămânând în memoria iubitorilor de teatru prin spectacolele: „Cea din urmă”, „Sfânta Ioana”, „Cum vă place”, „Elisabeta I”, „Opera de trei parale”, „Pescăruşul” sau „Un tramvai numit dorinţă”

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

09
/08
/15

Editura Polirom lansează în această săptămînă pe piaţa de carte o nouă colecţie, „Studii Româneşti/Romanian Studies/Études Roumaines/Rumänische Studien”, un proiect ce se adresează specialiştilor, dar şi publicului larg interesat de istoria şi cultura română.

07
/08
/15

"Viaţa şi dragostea în Belle Epoque" este subiectul unei seri pariziene care va avea loc miercuri, 12 august la librăria Humanitas de la Cişmigiu plecând de la excepţionalul roman semnat de Michelle Gable, "Un apartament la Paris".

05
/08
/15

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici a fost selectat printre semifinaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, Polonia, ediţia 2015, cu romanul Matei Brunul. Din 66 de romane înscrise în competiţie, juriul a selectat 14 titluri, printre care şi romanul lui Teodorovici, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai noii generaţii.