Cristina Anghelescu și Daniel Goiți, recital romantic la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristina-anghelescu-si-daniel-goiti-recital-romantic-la-sala-radio/

Violonista Cristina Anghelescu şi pianistul Daniel Goiţi propun un recital romantic la Sala Radio, miercuri, 5 aprilie 2017, ora 19.00. Pe afişul recitalului se vor afla Sonata nr. 1 în la minor, op. 105 şi piesa Fantasiestücke, op. 73, de R. Schumann, Romanţa, op. 28 de G. Fauré şi Sonata nr. 3 în do minor, op. 45, de E. Grieg.

Un articol de Petre Ivan|4 aprilie 2017

Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Ştefan Gheorghiu, şi în prezent este solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio România.

Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovski Hall din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium din Madrid, Smetana Hall, Praga; St. John’s Smith Square, Londra; Finlandia Hall, Helsinki. A efectuat numeroase turnee în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord și în Africa de Sud.

Pianistul Daniel Goiți, absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, şi-a desăvârşit formarea artistică în cadrul Academiei de Arte din Berlin, a fost invitatul unor importante festivaluri şi a realizat concerte şi recitaluri în Grecia, Austria, Republica Moldova, Franţa, Ungaria, Germania, Marea Britanie şi SUA.

A concertat în România alături de cele mai importante orchestre şi a susţinut recitaluri în ţară şi peste hotare. A fost distins cu premii la numeroase competiţii naţionale, a obţinut Premiul I al Concursului George Enescu, Premiul I la Concursul Internaţional Arthur Schanbel din Berlin), iar în prezent este invitat să jurizeze în cadrul unor importante concursuri muzicale.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.  Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Foto: Cristina Anghelescu – wikipedia

21
/02
/23

Marți, 28 februarie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu.

21
/02
/23

În perioada 26 februarie - 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.

16
/02
/23

Joi, 23 februarie 2023 (de la 19.00) sunteți invitați la Sala Radio la un concert-eveniment ce ne va purta în America începutului de sec. XX, prin cunoscute hit-uri ce compun un repertoriu popularizat, de-a lungul deceniilor, de mari artiști precum Frank Sinatra, Dean Martin, Ella Fitzgerald, Nat King Cole, Billie Holiday, Tony Bennett, Michael Bublé ș.a.

13
/02
/23

Cea de-a treia săptămână a lunii februarie aduce în fața publicului spectator al Operei Naționale București titluri de referință de operă „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, „La Bohème” de Giacomo Puccini, de balet „Baiadera” de Ludwig Minkus, spectacolul de operă pentru copii „Motanul Încălțat” de Cornel Trăilescu și recitalul de foaier „Din vise dragi, poeme…”.

10
/02
/23

Luna Maar este o vocalistă, compozitoare și chitaristă din România, născută în Deva. S-a mutat în București, unde a absolvit Universitatea Națională de Muzică.