Croitoreasa de la Dachau, de Mary Chamberlain. Un roman despre inocenţa primei iubiri
https://www.ziarulmetropolis.ro/croitoreasa-de-la-dachau-de-mary-chamberlain-un-roman-despre-inocenta-primei-iubiri/

Eroina romanului Croitoreasa de la Dachau este o frumoasă londoneză, Ada Vaughan, care nutreşte ambiţia de a deveni modistă, cu un atelier care să-i poarte numele. Şi visul ei nu este, poate, prea greu de îndeplinit, fiindcă talentul nu-i lipseşte.

Un articol de Petre Ivan|20 august 2015

Se întâmplă însă că la 19 ani, câţi are în 1939, Ada întâlneşte un bărbat fermecător, pe Stanislaus von Lieben. Când află că Stanislaus e conte, visurilor sale li se adaugă strălucirea unei lumi în care, săracă, Ada nu păşise încă.

Îndrăgostită de acest bărbat şarmant, fata îi acceptă invitaţia de a pleca împreună la Paris.

Călătoria romantică sfîrşeşte însă în promiscuitate şi haos: izbucneşte războiul, Stanislaus dă la iveală lucruri pe care, în naivitatea ei, Ada nu le putuse bănui, iar în drumul său prin viaţă va cunoaşte singurătatea femeii părăsite, asumarea regulilor traiului într-o mănăstire fără a fi călugăriţă şi apoi prizonieratul german.

Va supravieţui războiului graţie talentului ce nu îi poate fi luat.

Croitoreasa de la Dachau are în fundal un thriller minunat povestit. Nu poţi să nu te îndrăgosteşti de un personaj ca Ada Vaughan: real până în cele mai mici detalii, imperfect, fermecător. – Saskia Sarginson

Roman emoţionant despre inocenţa primei iubiri, despre război şi puterea de a-i supravieţui, Croitoreasa de la Dachau, de Mary Chamberlain, a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză şi note de Bogdan Coşa.

Volumul este disponibil şi în ediţie digitală.

Contextul marcat de cel de-al Doilea Război Mondial e uimitor de bine schiţat. După lectura romanului rămâne însă imaginea impresionantă a Adei Vaughan, cu voinţa, pasiunea şi slăbiciunile ei. – Cecilia Ekbäck

Despre  Mary Chamberlain

Mary Chamberlain s-a născut la Londra şi a studiat relaţii şi politici internaţionale la University of Edinburgh şi London School of Economics. A debutat în 1975, iar de atunci a publicat numeroase cărţi cu tematică istorică, biografii, studii de feminism.

Este, de asemenea, profesor emerit de istorie a caraibilor la Oxford Brookes University. A locuit şi a lucrat în Marea Britanie şi în Insulele Caraibe, a absolvit cunoscutul curs de creative writing de la Royal Holloway, University of London, iar în prezent trăieşte în capitala Marii Britanii alături de actualul soţ, Stein Ringen, sociolog norvegian.

Croitoreasa de la Dachau este ultima ei carte publicată.

Foto: Croitoreasa de la Dachau, Mary Chamberlain – Polirom

10
/06
/14

Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă și Librăria Cărturești (de la Muzeul Țăranului Român) vă invită la o conferință cu tema ECHILIBRU, suținută de criticul literar Dan C. Mihăilescu, pe 12 iunie, de la ora 19:00. Intrarea este liberă.

09
/06
/14

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN organizează marţi, 10 iunie, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul "Recviem pentru Muzeu", în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.

03
/06
/14

"Anii romantici", de Gabriela Adameşteanu, "Ce-am făcut când am tăcut", de Andreea Esca, "Un scriitor, doi scriitori", de Alex. Ştefănescu, şi "Fiul cel bun", de Pascal Bruckner, se numără printre volumele cu cele mai mari vânzări la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

29
/05
/14

La Bookfest, se lansează duminică, 1 iunie, începând cu orele 15.30, la standul Editurii Humanitas, volumul „Baricadele”, scris de colegul nostru Andrei Crăciun. Vor vorbi, la lansare, publicistul Radu Paraschivescu și actorul Florin Piersic Jr. “Baricadele” adună o mică parte din publicistica autorului din ultimii opt ani.

29
/05
/14

Alex. Ștefănescu publică, la Editura Allfa, din cadrul grupului editorial All, două cărți, care vor fi prezentate publicului la Bookfest. Prima, „Texte care n-au folosit la nimic”, strânge, sub cupola deznădejdii, publicistica risipită a criticului din ultimele două decenii și jumătate. Cealaltă, despre care va fi vorba aici, „Un scriitor, doi scriitori”, se bucură și de caricaturile maestrului Bogdan Petry.

27
/05
/14

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, Editurile Polirom şi Cartea Românească vor participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%). Vizitatorii tîrgului vor putea găsi cele mai recente apariţii (aproximativ 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a tîrgului), dar şi peste 100 de titluri la preţul unic de 9,99 lei.

20
/05
/14

În această seară, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui evenimentul de lansare a romanului „Portocala Mecanica” de Anthony Burgess. La lansare vor participa Marius Chivu, Simona Kessler, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu.

13
/05
/14

Aproximativ 200 de edituri vor fi prezente la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, pregătindu-se să aducă publicului cititor, între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo din Bucureşti, peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.