CRONICĂ de CARTE. AG Weinberger – Singular: lamentari, observatii, studii, poezii si alte texte
https://www.ziarulmetropolis.ro/cronica-de-carte-ag-weinberger-singular-lamentari-observatii-studii-poezii-si-alte-texte/

Cartea lui AG Weinberger, intitulata Singular: lamentari, observatii, studii, poezii si alte texte, si publicata de editura Libris Editorial din Brasov in 2017, ar fi putut foarte bine sa se intituleze “Singular in senzualitatea experientei lumii”, o idee la care ma voi intoarce pe parcursul scurtului meu eseu.

Un articol de Tudor Balinisteanu|2 iulie 2017

La inceput, insa, se cuvine sa precizez ca volumul lui Weinberger cuprinde trei sectiuni principale: prima estededicata reflectiilor cu caracter filozofic-social,a doua poeziilor, si a treia studiilor de muzicologie. Ma voi limita la cateva scurte observatii referitoare la primele doua parti, nefiind specialist in muzicologie, desi am parcurs si partea a treia cu mult interes si sunt convins ca cei care studiaza acel domeniu vor gasi acolo multe informatii utile si instructive.

Prima sectiune a cartii ofera un manifest activist in favoarea considerarii artei (in cazul de fata, a artei musicale a blues-ului) ca forma de transformare pozitiva a identitatii sociale. Pentru Weinberger, optiunea trairii prin arta ofera posibilitatea evaluarii individualitatii militante impotriva unui sistem social-politic corupt, care promoveaza mediocritatea si impostura, si care ne cere tuturor sa ne traim viata ca si cum am fi forme fara substanta.

Cu alte cuvinte, dupa cum accentueaza Weinberger in meditatiile sale, Romania de azi ne cere sa ne gasim identitatea intr-o imagine afisata, ca si cum am fi noi insine comercializabili, niste produse in serie ale unui sistem capitalist bolnav, invechit si primitiv, chiar anacronic, ratacind prin cotloanele intortochiate ale unei realitati de multe ori provizorie, in care nu ne putem ancora individualitatea, nemaivorbind de a-i permite sa se dezvolte sanatos si plenar.

Prin contrast, Weinberger ne indeamna sa devenim, si citez prin parafraza, “locuitori demni ai propriului nostru corp, si ganditori pentru care exista mereu intrebarea indoielii prin lupa convingerilor traite.” (11) Intrebarea care se pune implicit este: cum am putea sa folosim arta pentru a intrupa o astfel de lume demna si deschisa devenirii autentice, fie ca vorbim de trupul nostru cel de toate zilele, supus necesitatii ce deriva din natura noastra animala instinctuala, fie ca vorbim de “trupul” material al societatii, adica institutiile sale sau grupurile de opinie, inclusiv cele din mass-media?

Raspunsul sugerat de Weinberger in cartea sa provine din experienta de artist al blues-ului, si poate fi formulat ca un desiderat al intruparii individuale si sociale prin “textura si scoarta muzicii.” (11) Repet citatul: “textura si scoarta muzicii”. Cum ar fi sa ne traim dimensiunea intrupata a existentei ca si cum noi insine am fi un obiect de arta pe care noi insine il cream si il dezvoltam de-a lungul vietii? Cum ar fi sa ne imaginam ca textura si scoarta propriului trup este alcatuita de vibratia muzicii?

O astfel de experienta este mai usor de trait decat pare: pasionatii de muzica blues o traiesc in momentul abandonarii sinelui in ritm, cand iti lasi fiinta (adica modul de a fi in lume – din sintagma “a fi”, cuvantul “fiinta”) sa se acorde somatic si emotional cu sentimentul redat muzical. Unde duce o astfel de traire?Sa continuam jocul de cuvinte: din “a fi” am derivat “fiinta”, dar putem deriva si “fire”. Poate fi textura si scoarta propriului trup, cand e modelata de textura si scoarta muzicii, traita ca un mod al “firii”, adica, nu in ultimul rand, al “firescului”? Iata un alt cuvant derivat din “a fi”… A fi, fiinta, in fire, firesc.

Cartea lui Weinberger pare sa sustina o astfel de definitie a muzicii blues, pe care o repet pentru a va indemna sa-i studiati mental valentele:  A trai prin muzica blues inseamna a fi, fiinta, in fire, firesc.

La ce bun o astfel de traire, ar putea intreba unii? Un raspuns, oferit de scrierile lui Weinberger, ar fi: pentru ca ne scoate din nefirescul vietii traite in sanul societatii mercantile guvernata ideologic; pentru ca ne fereste de a ne da consimtamantul pentru o ideologie sau alta; pentru ca ne permite sa ne traim sinele singular. Ce castigam prin asta? In nici un caz singuratate. Subliniez: pentru Weinberger singular nu inseamna singuratate.Inseamna, printre altele, recastigarea dimensiunii istorice a trairii de sine.

Referindu-se la orasul sau natal, Oradea, Weinberger scrie: “Orasul meu a fost rapit de parvenitii rataciti prin labirintul lor existential fara dimensiuni istorice.” (12) Arta muzicii blues ne fereste de o astfel de ratacire, precum si de pericolul parvenirii, pentru ca ne apropie de trairea autentica a sinelui prin acordarea vibratiilor sale cu cele ale muzicii. Prin aceasta acordare, rezonam nu numai cu adancimile din noi insine, ci si cu trairea emotionala (si emotionanta) a marilor artisti de blues care, exprimandu-se, ne ajuta sa ne exprimammuzical-poetic. In acest sens mai larg trebuie sa intelegem ancorarea in istorie despre care scrie Weinberger, si anume ca o conectare la tot ce este mai bun si mai frumos in muzica blues, ale carei teme au fost traite si slefuite de-a lungul timpului prin interpretari de exceptie.

Putem astfel transcende catre o realitate interioara pe care satisfactia imediata a banului usor castigat nu o poate aduce sau cumpara. Traindu-ne aceasta autenticitate interioara, suntem contemporani cu noi insine, fiind in acelasi timp ancorati in istorie, adica ne plasam in fluxul devenirii prin arta. In cuvintele autorului: “daca esti contemporan cu tine insuti si esti deschis la tot ce te inconjoara, atunci nu ai de ce sa-ti fie frica. In acest caz nu ai voie si nu ai nevoie sa umbli aplecat si servil prin lume […] iti vei descoperi dimensiunea istorica de care inaintasii tai nu au avut curajul sa se foloseasca.” (26)

Trairea autentica pe care o incurajeaza Weinberger mai inseamna si asumarea responsabilitatii pentru optiunea de a trai fara compromisuri. Citez: “Alegerea intotdeauna iti apartine…numai tie…dar atentie! Doar tu esti raspunzator pentru deznodamantul alegerii asumate…nimeni altcineva.” (26) Iata o noua valenta a modului de a fi singular: asumarea reponsabilitatii fata de ceeace ai ales sa fii, si fata de felul in care ai ales sa-ti traiesti “fiinta”.  Din nou, asta nu inseamna a trai in singuratate, cum ni se intampla uneori, sau deseori, in Romania. Weinberger marturiseste ca au fost momente in care s-a simtit “fara noima si accidental”, “al nimanui”, bombardat din toate directiile de “limbajul de lemn […] fanfaronar” al pseudo-politicienilor sau pseudo-artistilor, de fapt al tuturor acelora carora le-am putea atribui prefixul “pseudo-“.

Cu siguranta, cu totii am trecut prin astfel de momente. A recunoaste aceasta fata de noi insine si fata de cei din jur nu inseamna a admite ca suntem slabi si neputinciosi. Daca am face-o, atunci am fi intr-adevar singuri. Mai curand ar insemna aceste marturii un apel la solidaritate intre cei care isi asuma sa traiasca singular. Asadar, singulari, dar nu singuri. Mai degraba sunt singuri, si neputinciosi in fata firii, cei care se lasa cuceriti de o lume “tabloidizabila”, devenita “superficiala, meschina, consumatorista, cabotina, demagoaga, egoista si neincrezatoare” alergand “dupa marea DISTRACTIE uitind sa-si imbogateasca continutul.” (38)

A trai singular inseamna pentru Weinberger a trai, metaforic vorbind, in felul in care ne imaginam ca ar trai un copac: “copacul este o forma a Adevarului. Tot ce se intampla intr-un copac, tot ce se petrece in jurul lui, tot ce aspira, tot ce emana sau daruieste, toate astea sunt o forma a Adevarului.” (78) In aceste cuvinte gasim deja o incercare de transfigurare estetica a realitatii naturale. A trai cu adevarat inseamna a trai senzual, dar intr-o senzualitate a artei si nu a satisfactiei facile, cu asumarea responsabilitatii pentru aceasta optiune.

Am spus la inceput ca volumul scris de Weinberger ar putea foarte bine purta titlul “Singular in senzualitatea experientei lumii”. Senzualitatea experientei lumii (sau a experientei de “a fi” in lume) este surprinsa si in versurile luiWeinberger. In poezia “Bolta voi fi si maine” citim: “simteam dalta/ cum rupe din mine/ faliile memoriei calcaroase/ plingind…” (102)

Aceste versuri pot fi citite ca o descriere a procesului de creatie prin musica blues: dalta este pana de chitara care, metaforic vorbind, rupe din trupul artistului acorduri ce vin din faliile memoriei, dupa cum le rupe din trupul chitarei cand cele doua trupuri, al chitarei si al omului, s-au contopit intr-unul singur, vibrand, sau mai bine zis, pentru a folosi cuvantul autorului, “plingind”, pe aceeasi lungime de unda. Sintagma din limba engleza, “cry the blues”, surprinde starea descrisa aici.

In poezia “Firul proclamat”, putem descifra o descriere a trairii senzuale directe ca experienta care precede creatia muzicala. Gustand amarul dragostei fizice neimplinitoare, poate ceea ce in engleza se numeste “a one night stand”, “Noaptea prin canalul gurii/ iti incearca cruzimea…/ Tavaleste-te…/ Amarul intestinal/ iti umple cuvintele de/ continut” (110).

Ne putem imagina cum acest amar trait visceral este sursa trairii pe care am putea-o numi, apeland din nou la o sintagma din limba engleza, starea de “bitter blue”, si care interpretata muzical se manifesta ca un tavalug de acorduri in improvizatia de blues.

Si in alte poezii intalnim formulari care redau senzualitatea trairii: in “Burghezul din Camelot” gasim “carnoase mirosuri” (112); in “Viu curgind”, poem al carui titlu propune un joc de cuvinte interesant, iubirea, de data aceasta implinita, e “amarui” ca “gustul de cires,/ zambindu-mi din crengi/ cite-un/ gutui…” (116); in “Durerein zadar” compozitia prin aliteratie confera muzicalitate lecturii, un ritm care poate prefigura ritmul unei piese de blues; s.a.m.d. Nu ne mai ramane decat sa ascultam piesele muzicale ale lui Weinberger pentru a ne trai, si noi, senzualitatea, singular, in acorduri de blues.

Foto: AG Weinberger – Singular: lamentari, observatii, studii, poezii si alte texte  – facebook

07
/01
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu va fi invitatul Institutului Cultural Român și al Teatrului Dramatic Regal din Stockholm la un eveniment organizat pe 24 ianuarie, în parteneriat cu editura Albert Bonnier. Întâlnirea are ca punct de plecare publicarea în limba suedeză a volumului ''Levantul'', în 2015, în traducerea lui Inger Johansson.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.