Cu Biblia la școală: „(M)ucenicul”, un film provocator, despre religie și educație
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-biblia-la-scoala-mucenicul-un-film-provocator-despre-religie-si-educatie/

Cum ar trebui să li se predea religia copiilor şi adolescenţilor? Cât de necesară este educaţia sexuală în şcoli? Și ce efecte poate avea implicarea Bisericii în cele mai adânci straturi ale societăţii? Sunt câteva dintre temele – extrem de actuale şi în România – puse în discuţie de filmul „(M)ucenicul”/ „The Student”, în regia lui Kirill Serebrennikov, care ajunge pe marile ecrane din România din 31 martie, distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Liliana Matei|9 martie 2017

„În urmă cu trei ani, președintele rus Vladimir Putin a dat o lege prin care educația religioasă devenea obligatorie în școlile de stat, permițându-le studenților și părinților să aleagă între șase discipline religioase, cea dominantă fiind religia creștin ortodoxă. A fost o lege care a intrat în conflict cu ideea de separare a Bisericii de stat, subliniind clar cât de mult s-a distanțat Rusia de ateismul impus de regimul comunist“, comenta Variety după premiera de la Cannes, în 2016.

Dezbaterea este actuală și în România, unde Biserica Ortodoxă se opune transformării orei de religie în una de istorie a religiilor, dar și includerii orelor de educație sexuală în programa școlară.

În (M)ucenicul, Veniamin (Petr Skvortsov), un adolescent cuprins de o criză mistică, își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Au voie fetele să ia lecții de înot la școală în bikini? Chiar e nevoie de educație sexuală în clasă? Ar trebui studiată teoria evoluției la ora de științe? Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni, în afară de Elena (Victoria Isakova), profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren.

Scenariul se bazează pe o controversată piesă de teatru, Martyr, care pornește de la ideea că Biblia citită de un copil sau un adolescent poate da naștere unor reacții radicale, neprevăzute. „Marius Von Mayenburg mi-a povestit că a scris această piesă după ce a citit Biblia și a descoperit niște versete foarte bizare, foarte violente, cu un înțeles dublu neașteptat. A simțit că, scoase din context, frazele astea ar putea descrie exact opusul iubirii și fraternității. Așa s-a născut piesa de teatru, de la ideea că e foarte simplu să răstălmăcești cuvintele Scripturii”, declară regizorul Kirill Serebrennikov într-un interviu pentru No Film School.

(M)ucenicul_3

Una dintre cele mai puternice scene din film se petrece în timpul orei de biologie, când profesoara încearcă să le predea noțiuni de bază despre funcțiile sexuale. Teoria evoluționistă, relațiile în afara căsătoriei – toate sunt contestate folosind Biblia. Srsa versetelor e mereu indicată, pentru a confirma autenticitatea lor.

„Filmul este o analiză relevantă a fanatismului religios și, în același timp, o privire critică asupra Rusiei moderne, o țară ale cărei instituții majore au devenit dominate de minți reacționare și de bigotism”, scrie The Hollywood Reporter.

(M)ucenicul a avut premiera în competiția Un Certain Regard la Cannes, unde a obținut Premiul François Chalais, acordat filmelor care promovează valorile jurnalismului. Regizorul rus Kirill Serebrennikov a câștigat numeroase premii în teatru, film și televiziune. (M)ucenicul este al patrulea său lungmetraj, după Playing the Victim (2006, Marele Premiu la Kinotavr Russian Open Film Festival și Rome Film Festival), Yury’s Day (Competiție Locarno IFF, 2008) și Betrayal (Competiție, Festivalul de la Veneția, 2012), filmul care i-a adus notorietatea internațională.

(M)ucenicul va fi distribuit în cinematografele din România din 31 martie, de Transilvania Film.

01
/06
/20

RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.

28
/05
/20

CRONICĂ DE FILM La unele documentare ne uităm pentru că ne interesează mai ales un autor sau un stil. Iar pe altele le privim în primul rând pentru subiect. Din a doua categorie face parte „Becoming” (2020), de Nadia Hallgren – un film despre Michelle Obama produs şi difuzat de Netflix.

22
/05
/20

O serie de interviuri reunite sub umbrela InspiraTIFF, un proiect nou conceput de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi difuzată săptămânal pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai. Primul invitat al jurnalistului Mihnea Măruță este regizorul Cristi Puiu, unul dintre cei mai valoroși invitați ai TIFF, prezent la Cluj cu toate filmele sale în ultimii 20 de ani.

19
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Pentru că încă nu putem merge la cinema şi la festivaluri, rămânem tot la platformele cu filme accesibile din fotoliul de acasă. De data asta, vă recomandăm trei scurtmetraje foarte speciale, realizate de britanicul Jonathan Glazer, thailandezul Apichatpong Weerasethakul şi americanul Jonas Mekas şi disponibile pe MUBI.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.