Cum să ne educăm copiii inteligent și eficient
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-sa-ne-educam-copiii-inteligent-si-eficient/

O carte există doar dacă aceasta exprimă şi transmite gânduri, emoţii şi sentimente. E bine să citeşti despre forme şi culori, geografie, rime colorate, dar parcă şi mai bine este să le vezi în faţa ochilor în versuri jucăuşe, uşor de reţinut deopotrivă pentru copii şi educatori.

Un articol de Liliana Matei|23 septembrie 2014

În acest an Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, ediţia a XII-a, are loc în perioada 17 – 28 septembrie în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piața Universității.

Rasfoind multitudinea de cărți școlare expuse la standuri am descoperit două colecții ale editurii Integral, “Biblioteca Grădiniței” și “Nota 10”, care reprezintă adevărate scrieri creative pentru preșcolari și elevi din clasa pregătitoare și din ciclul primar. Astfel, copiii sunt ghidați cu ușurință în lumea diverselor lumi. Folosite acasă, la grădiniță sau la școală, cele 10 cărticele de activități ale fiecărei colecții ne propun un format original de învățare în joacă și compun un set complet de resurse educaționale auxiliare programei școlare.

Ne-au atras atenţia, în mod special, “Biblioteca Grădiniței” care cuprinde lucrări special scrise și desenate pentru cerințele de învățare specifice grădiniței. Noțiunile elementare sunt învățate în joacă, pe nesimțite, prin poezii simple, agreabile, în care cuvintele relevante sunt subliniate în text.

Iar copiii sunt invitați să își fixeze cunoștințele prin activități de colorare și conturare a desenelor: 1,2,3 pentru prichindei, ABC cu animale, Cel mai mic pieton, Micul explorator, Piccole rime colorate, Micul geograf, Lunile și anotimpurile, Forme și culori, Jocul timpului, Cartea bobocului de grădiniță.

Toate lucrările sunt prezentate în versuri jucăușe, ușor de reținut deopotrivă pentru copii și educatori. Informative, creative și relaxante. Pentru o educație inteligentă și eficientă a copiilor noștri.

„1, 2, 3 pentru prichindei“ de Costel Postolache

Aici este lumea prichindeilor și a prietenilor inteligenți. Copiii sunt învățați să descopere lumea pornind de la imaginația și cuvintele bine ticluite. Îi ghidăm și în lumea cifrelor de la 1 la 10 și a operațiilor elementare, într-un mod informativ, creativ și relaxant. Informațiile sunt memorate cu ușurință, în timp ce amicii lor cei mai buni (motanul năzdrăvan – UNUL, șoriceii veseli – DOI, iepurași zmei – TREI, cățelușii isteți – ZECE, etc), frumos desenați, îi invită prietenos să rețină cuvintele relevante (subliniate în text).

„A B C cu animale“ de Costel Postolache

În lumea prietenilor inteligenți și afectuoși, cu mic, cu mare, copiii sunt chemați să descopere și să iubească animalele într-un spațiu prietenos, al literelor, al imaginilor și al cuvintelor cu tâlc. Astfel, amicii lor cei mai buni (balena-ocean, cangurul-portabil, delfinul-clovn, jaguarul-minister, pantera-joacă, etc) așteaptă jucăuși să fie colorați de către prichindei. Rimele vesele vin în ajutorul micilor cititori cu numeroase informații despre viață și mediul înconjurător, dezvoltându-le imaginația și dorința firească de comunicare.

„Cel mai mic pieton“ de Costel Postolache

Într-o lume în permanentă mișcare, cei mici memorează cu ușurință imagini, cuvinte, sunete, fapte, acțiuni. Versurile jucăușe și cu multe informații utile îi învață prietenos spectacolul zilnic al circulației rutiere – pietoni, călători, pasageri, troleibuze, autobuze, bicicliști, mașini, semafoare, polițist – și cum micul pieton poate ajunge în siguranță la școală și la joacă, evitând pericolele străzii. Un mini-ghid în care cuvintele importante sunt subliniate pentru a fi reținute ușor, în timp ce copiii pot colora personajele preferate.

„Micul explorator“ de Costel Postolache

Țări, ape, popoare, continente, Soare, Luna, Pământ, poli, animale, păsări, peșteri și orașe – într-un cuvânt, spectacolul unic al vieții geografice explicat pas cu pas, pe înțelesul celor mici, într-un limbaj vesel și bogat în informații.

„Piccole rime colorate“ de Mirela Georgescu

„La piccola Giulietta“, „Il piccolo Carleto“, Leonardo, leopardo, numerele, culorile, familia, elefantul, girafa, zebra, fructele fac parte din universal magic al copilăriei în limba italiană. Micuții învață și asociază cu ușurință imagini, cuvinte, emoții, diverse situații de viață. În versuri vesele și rime colorate.

De asemenea, cărțile din Colecția „Biblioteca PISA“ – Cartea Bobocului de Grădiniță și Cartea Bobocului Școlar – își propun să îi pregătească pe preșcolari și pe școlarii mici pentru abordările integrate, multidiciplinare, specifice proiectelor și testelor PISA, integrând cunoștințe și elemente de cunoaștere specifice diferitelor discipline într-un proiect de învățare deopotrivă coerent, instructiv și recreativ.

15
/09
/18

Vă invităm în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38). Totul începe cu o atentă selecție de titluri românești și străine, pentru adulți și copii, animate de întâlniri cu personalități din lumea culturală, lecturi în avanpremieră, seri muzicale, un salon literar lunar în care sunt discutate aparițiile editoriale care ne-au impresionat sau ne-au pus pe gânduri, o cafenea filozofică, evenimente pentru copii și un pubquiz.

14
/09
/18

Cătălin Dorian Florescu este invitatul primului eveniment Humanitas din această toamnă de la Librăria Cișmigiu. Marți, 18 septembrie, de la ora 19, Cătălin Dorian Florescu, laureat al Premiului Literar Andreas Gryphius 2018 pentru întreaga operă, va purta un dialog cu publicistul Cristian Pătrășconiu despre cel mai recent roman al său, Bărbatul care aduce fericirea, apărut la Humanitas, în traducerea Marianei Bărbulescu.

12
/09
/18

Noua sufragerie-librărie din La Petite Bouffe-Cotroceni (zisă și „La Pisicul ghiftuit“) propune „o mică ghiftuială“ culturală lunară. Doritorii sunt invitați, așadar, în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38).

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

11
/09
/18

Cea mai nouă apariție în colecția CINEMAgrafia a editurii Noi Media Print, volumul „Mircea Veroiu. Poezia unei lumi tragice”, scris de Marian Sorin Rădulescu, poate readuce în atenție unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografiei române, ale cărui filme par să fie însă tot mai puțin descoperite sau revăzute.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

03
/09
/18

Astăzi a avut loc conferința de lansare a celei de a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași, în perioada 3-7 octombrie 2018.

29
/08
/18

Cu aproape zece ani înainte să moară, când se afla deja de ceva vreme sub observaţie psihiatrică, Friedrich Nietzsche începea să alunece pe deplin în propria poveste şi să se identifice cu zeul Dionysos, semnându-şi scrisorile cu numele lui.

29
/08
/18

Fundația Calea Victoriei și editura Humanitas vă invită joi, 30 august, de la ora 19:00, la un eveniment dedicat memoriei lui Neagu Djuvara, istoric şi eseist, autor Humanitas, apreciată personalitate culturală și primul lector al Fundației Calea Victoriei.