Cursuri de măiestrie artistică în arta liedului, cu soprana Mariana Nicolesco
https://www.ziarulmetropolis.ro/cursuri-de-maiestrie-artistica-in-arta-liedului-cu-soprana-mariana-nicolesco/

Soprana Mariana Nicolesco va susţine, în perioada 2 – 5 octombrie, la Braşov, o serie de cursuri de măiestrie artistică în arta liedului, acestea urmând să se încheie cu un recital extraordinar ce va ilustra bogăţia repertoriilor din ultimul deceniu.

Un articol de Petre Ivan|1 octombrie 2014

„Deceniul renaşterii liedului românesc ne-a oferit prilejul reînnoit de-a pune în valoare splendoarea, varietatea şi originalitatea acestei arte în ţara noastră, întemeiată pe străvechea tradiţie a cântecului de dor”. spune Mariana Nicolesco.

Soprana a mai precizat că în context european, liedului românesc a căpătat un rol aparte în marea tradiţie a liedului german, francez, italian, maghiar, rus. De asemenea, Mariana Nicolesco a declarat că participanţii la Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc şi la cursurile noastre de măiestrie în arta liedului sunt dedicaţi muzicii de operă.

Cursurile de măiestrie artistică – Mariana Nicolesco,care vor avea loc la Brașov între 2 şi 5 octombrie 2014 vor putea fi văzute în curând ţi la TVR2, la Festivalul și Concursul Național al Liedului Românesc.

Foto: Mariana Nicolesco, Cursuri de măiestrie artistică în arta liedului – Festivalul Liedului Românesc

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]