Mariana Nicolesco prezintă liedul românesc la Televiziunea Națională
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-nicolesco-prezint%c4%83-liedul-rom%c3%a2nesc-la-televiziunea-na%c8%9bional%c4%83/

Un eveniment de prim rang în lumea muzicii: ediţia 2019 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc, desfăşurată la Ateneul Român din Bucureşti, şi care iniţiate de soprana Mariana Nicolesco s-au impus din nou ca un revelator extraordinar al comorii de peste 10.000 de lieduri româneşti, fondate pe vechiul cântec de dor.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2019

Manifestarea a reunit ilustre personalităţi ale muzicii ca şi nenumărate tinere talente dedicate artei liedului, care s-au întrecut şi în acest an, câştigătorii Competiţiei strălucind în Gala Laureaţilor.

„Sunt fericită să mă gândesc că la discursul meu dintotdeauna – spune Mariana Nicolesco – despre caracterul sacru al muzicii, al cântului, al vocii umane, au vibrat şi răspund cu entuziasm atâtea talente din tinerele generaţii de artişti lirici.

Răspunsul lor la chemarea mea de-a aduce în prim-planul conştiinţei naţionale liedul românesc a fost extraordinar, revelându-ne frumuseţi neştiute. Asta, totodată, purtându-i pe fiecare dintre tinerii mei prieteni spre culmile măiestriei artistice prin rigorile stilistice ale liedului. Ne-au dovedit-o cu brio în Recitalul pe care ni l-au oferit pe tema pasionantă, abordată pentru prima dată, De la Lied la Aria de Operă, punând în lumină sursele de inspiraţie populară metamorfozate de compozitorii români şi străini în arii de operă.

Perspectivă absolut nouă, aceasta se înscrie de altfel în şirul evenimentelor consacrate de noi liedului românesc în context european, reliefând afinităţile şi particularităţile acestuia în raport cu liedul german, francez (la chanson), italian (la canzone), maghiar sau rus.

O încununare a acestor împliniri artistice a constituit-o Recitalul Extraordinar prezentat în Aula Palatului Cantacuzino cu un an în urmă sub titlul Liedul Românesc la Centenarul Marii Uniri.

Succesul liedurilor lui George Enescu interpretate ca bisuri în Recitalurile mele în marile săli de concert ale lumii, m-a încurajat, aşa cum am mai spus, să întreprind o vastă cercetare, reunind – pe cât ne-a stat în putinţă – cel mai mare număr de lieduri enesciene, prezentându-le în ţară şi apoi, în mod triumfal, în premieră absolută la Expoziţia Universală de la Aichi în Japonia, la Tokio şi Nagoya, la Praga, Roma, Paris şi New York, în Anul Internaţional George Enescu proclamat de UNESCO.

Nepreţuite s-au dovedit a fi și în acest an, în studiul patrimoniului naţionall învăţăturile pe care ni le-au împărtăşit eminenți compozitori și muzicologi care ne-au îmbogăţit orizonturile cunoaşterii vorbindu-ne despre Liedul românesc – Comoară a două secole

Şi – continuă Mariana Nicolesco – ţin să felicit din inimă tinerele talente care s-au dăruit interpretării capodoperelor liedului pe care-mi place să-l numesc toată muzica în miniatură”.

Duminică 8 decembrie la TVR3 și TVR Internațional, orele 17 cu reluare la ora 1

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.