Dacă e vară, e Estival de Chitară!
https://www.ziarulmetropolis.ro/daca-e-vara-e-estival-de-chitara/

Între 5 şi 14 august 2015, în grădina verde de la Green Hours are loc Estivalul de Chitară. 10 recitaluri, 18 artişti şi multă muzică frumoasă, cu chitare, lăute, triluri de soprană, percuţii cu ritmuri colorate, pian, fagot, setar, tanbour, daf şi chiar un flaut fermecat.

Un articol de Liliana Matei|4 august 2015

Timp de 6 zile, muzica – clasică, dar nu numai – va răsuna limpede pe cunoscuta scenă de pe Calea Victoriei, într-un program variat, ce se întinde de la nobilele acorduri ale lui Bach, Scarlatti sau Händel până la world music și improvizație. Așadar, cei care se află în București găsesc la Estivalul de Chitară un bun prilej de a-și răcori mintea și inima, cu atât mai mult cu cât toate concertele sunt gratuite, iar vara urbană, se știe, e greu de suportat în casă.

Estivalul de Chitară se deschide miercuri, 5 august, la ora 19.30, cu un recital susținut de Olivia Iancu și Claudiu Lobonț, care ne oferă sonoritatea unui duo de archlute – un instrument cu coarde specific secolului XVII, precursor al chitarei moderne, din aceeaşi familie cu teorba şi chitarrone. Seara continuă cu 2B, adică Maxim Belciug (chitară) și Gabriel Bălașa (percuții), care propun, de la ora 21.00, un program eclectic, cu palimpseste și improvizații pe teme din muzica barocă sau latinoamericană.

Joi, 6 august, e seara tinereții. Primul recital este oferit de Tudor Niculescu-Mizil, un tânăr chitarist a cărui muzicalitate a fost adesea remarcată și răsplătită la concursurile și festivalurile de chitară. În partea a doua a serii, pe scenă urcă Duo Kitharsis. Doi tineri – Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan – a căror carieră, deși la debut, se proiectează deja promițător, după recitaluri susținute în Germania, Franţa, Italia şi Polonia.

Prima serie de evenimente a Estivalului de Chitară se încheie vineri, 7 august, cu concertul susținut de Olga Podobinschi (pian), Mihaela Pletea (voce), Maria Chifu (voce, fagot), Radu Vâlcu (chitară, aranjamente muzicale) și Amir Heidarkhodaee (voce, setar, tanbour, daf). Cei cinci muzicieni propun un program sincretic, de la clasic la modern, de la mitic la neconvenţional, îngemănare de  tradiție și avangardă.

Estivalul de Chitară se reia miercuri, 12 august, cu carismaticul chitarist al Încântărilor, Maxim Belciug, care urcă pe scenă pentru un recital de maestru. În partea a doua a serii, soprana Mihaela Andrei, acompaniată la chitară de Adrian Andrei, aduc un program de muzică românească, cu lucrări bazate pe teme tradiționale și compoziții proprii.

Joi, 13 august, în penultima seară a festivalului, programul începe cu recitalul delicat oferit de tânăra chitaristă Alina Ciolacu. În partea a doua a serii, duo-ul Matei Ioachimescu (flaut) și George Popescu (chitară) aduc în grădina verde momente de o atmosferă unică, de la sunetele calde ale tangoului argentinian la ethosul muzicii din Balcani.

Festivalul se închide vineri, 14 august, cu un regal de muzică spaniolă. Alcătuit din integrala celor 13 Canciones Españolas Antiguas ale lui Federico García Lorca, presărate cu câteva bijuterii pentru chitară solo, programul îi oferă sopranei Rodica Vica – una dintre cele mai fermecătoare voci care se înalță acum pe scena europeană – prilejul să-și desfășoare întregul registru lirico-dramatic, într-un spectacol de o virtuozitate impresionantă.

Recapitulând, Estivalul de Chitară se desfășoară în zilele de 5, 6, 7, 12, 13 și 14 august. Concertele încep la ora 19.30 şi au loc în grădina verde de la Green Hours, din Calea Victoriei 120, București. Accesul publicului la toate concertele este gratuit.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.