Dan Bittman şi Holograf dăruiesc un inel la Sala Palatului
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-bittman-si-holograf-daruiesc-un-inel-la-sala-palatului/

Joi, 27 februarie, Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor primul eveniment de amploare din acest an. De Dragobete, Concertul „Ţi-am dat un inel” susţinut de celebra formaţie Holograf este cadoul pe care Primăria Sectorului 3 îl face cuplurilor care s-au căsătorit în anul 2013, la Casa de Căsătorii a Sectorului 3.

Un articol de Ziarul Metropolis|26 februarie 2014

Joi, 27 februarie, Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor primul eveniment de amploare din acest an. De Dragobete, Concertul „Ţi-am dat un inel” susţinut de celebra formaţie Holograf este cadoul pe care Primăria Sectorului 3 îl face  cuplurilor  care s-au căsătorit în anul 2013, la Casa de Căsătorii a Sectorului 3.

Joi, 27 februarie, de la ora 19,00 la Sala Palatului, concertul „Ţi-am dat un inel”, super show-ul realizat de Dan Bittman şi formaţia Holograf este evenimentul dedicat  Iubirii şi Muzicii.

La finalul concertului, toate cuplurile  căsătorite în 2013 la Casa de Căsătorii a Sectorului 3 şi care participă la eveniment  sunt invitate  să se înscrie  la Tombola de Dragobete, depunând în urna de la intrare în Sala Palatului,  tichetul  ataşat invitaţiei primite.

Week-end-uri  de vis în Viena, Veneţia şi Paris, cine romantice şi invitaţii la teatru sunt  premiile oferite acestora de  sponsorii evenimentului .

Dan Bitman

Concertul extraordinar „ Ţi-am dat un Inel” lansează sezonul programelor şi proiectelor culturale  din 2014, pe care Primăria Sectorului 3 le  oferă comunităţii locale prin  Centrul Cultural Casa Artelor, care  pe 1 februarie 2014, a împlinit un an de activitate.

Echipa Centrului Cultural Casa Artelor, condusă de directorul Alice Barb  a realizat în 2013  pentru Primăria Sectorului 3 şi comunitatea locală:  14 evenimente  culturale  de elită, colaborarea cu peste 3208 copii din Sectorul 3 , colaborarea cu peste 650 de artişti, întâlnirea cu peste 80.000 de spectatori.

Şi în 2014 sunteţi invitaţi la noul sezon de evenimente care se desfăşoară sub moto-ul Centrului Cultural Casa Artelor: Creativitate  –Eleganţă-Performanţă.

Foto cu Dan Bittman şi Holograf – wikipedia

09
/05
/19

Astăzi și mâine (9 și 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie. 

07
/05
/19

Opera Națională București prezintă joi, 9 mai, începând cu ora 18:30 Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy. Pe scenă vor evolua soliștii Oana Andra, Simonida Luțescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiș, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. 

06
/05
/19

Teatrul Odeon a lansat în stagiunea 2001-2002 programul „Dans la Odeon”, program ce și-a propus să aducă în atenția publicului arta dansului profesionist din România și din străinătate, sub forma unor Gale Extraordinare. Ediția din acest an, a XVIII-a, va avea loc vineri, 17 mai, ora 19:00, în Sala Majestic a Teatrului Odeon.

25
/04
/19

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriță cu voce de aur – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitații celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

25
/04
/19

Tinerii muzicieni selectați în programul SoNoRo Interferențe 2019 încheie săptămâna de studiu si mentorat cu un concert la Portul Cultural Cetate, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00. Bursierii vor interpreta alături de profesorii lor capodopere de Sergei Rachmaninov, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Antonin Dvorak, Dmitri Șostakovici, Max Bruch, Gabriel Fauré si Felix Mendelssohn-Bartholdy.

22
/04
/19

Opera Națională București prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

20
/04
/19

Cea de-a VII-a ediție a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franța și anunță un program „À la française”!

19
/04
/19

În Joia Mare (25 aprilie – 19.00), în așteptarea sărbătorii Paștelui, Orchestra Națională Radio vă propune unul dintre cele mai cunoscute recviemuri  - dintre cele peste 2000 compuse vreodată! - Recviemul German semnat de Brahms, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, cu Brahms însuși ca dirijor.

18
/04
/19

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile la București.