Dan Sociu a refuzat „Cartea de Poezie a anului 2013”
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-sociu-refuza-cartea-de-poezie-a-anului-2013/

Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat că premiul „Cartea de Poezie a anului 2013” nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a confirmat că refuză să primească această distincţie.

Un articol de Petre Ivan|12 ianuarie 2014

Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat că premiul „Cartea de Poezie a anului 2013” nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a confirmat că refuză să primească această distincţie.

„El (premiul acordat scriitorului Dan Sociu, n.r.) va râmâne în palmaresul oficial al Galei, dar nu va fi decernat”, a declarat Dan Mircea Cipariu, precizând că juriul a atribuit deja acest premiu scriitorului Dan Sociu.

Scriitorul Dan Sociu, desemnat câştigător al premiului „Cartea de Poezie a anului 2013”, pentru volumul „Vino cu mine ştiu exact unde mergem”, a declarat că va refuza distincţia, întrucât aceasta este finanţată de Institutul Cultural Român (ICR), informează Mediafax.

Premiul „Cartea de Poezie a anului 2013”, în valoare de 3.000 lei, este oferit de Institutul Cultural Român (ICR), reprezentat de Nagy Zoltan Mihaly, vicepreşedintele ICR.

În contextul în care doar partea financiară este oferită de Institutul Cultural Român, juriul evenimentului fiind cel care a decis câştigătorul, poetul Dan Sociu a precizat că:

„Nu e oferit de ei (ICR, n.r.), dar premiul îl iau din mâna vicepreşedintelui ICR, aşadar este cam aceeaşi chestiune”.

„Ar fi ruşine să am o relaţie prietenească cu reprezentanţii noştri politici de acum”, a mai spus Dan Sociu.

Dan Mircea Cipariu a anuntat ca nu va mai decerna premiul lui Dan Sociu

Dan Mircea Cipariu, organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori spune că premiul acordat lui Dan Sociu va rămâne în palmaresul oficial al Galei

Dan Mircea Cipariu a mai afirmat că: „Dacă avem o discuţie pe teme literare atunci pot să înţeleg că cineva acceptă sau nu acceptă un premiu literar, dacă avem o discuţie politică, nu mă interesează”.

„Noi am propus şi am cerut o finanţare – este vorba de Asociaţia Euro Culturart – din partea ICR, iar Institutul, ca şi anul trecut, pentru că nu e prima dată când se întâmplă acest fapt, a finanţat acest premiu”, a mai precizat acesta.

Juriul care i-a acordat premiul ui Dan Sociu a fost format din critici literari care au câştigat premiul Tânărul critic literar în cadrul galei, la ediţiile 2011, 2012, 2013 – Alex Goldiş, Bianca Burţa-Cernat şi Mihai Iovănel.

Organizatorii celei de-a patra ediţii a Galei Tinerilor Scriitori – Cartea de Poezie a anului 2013 sunt Asociaţia Euro Culturart şi Muzeul Naţional al Literaturii Române, cu susţinerea financiară a Ministerului Culturii şi a Institutului Cultural Român.

Dan Sociu

Dan Sociu, câştigătorul premiului „Cartea de Poezie a anului 2013”, pentru volumul „Vino cu mine ştiu exact unde mergem”

Gala Tinerilor Scriitori este un eveniment care marchează sărbătorirea celei de-a patra ediţii a Zilei Culturii Naţionale, conform unei legi promulgate pe 6 decembrie 2010 de preşedintele României,

şi este un eveniment-concurs dedicat tinerilor creatori de literatură română, cu vârste între 18 şi 35 de ani, din spaţiul geografic şi cultural românesc, notează Mediafax.

Cea de-a IV-a ediţie a Galei Tinerilor Scriitori – Cartea de poezie a anului 2013 va avea loc miercuri, de la ora 18.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti.

Foto: Dan Sociu şi Dan Mircea Cipariu – wikipedia, facebook

27
/12
/13

Actorii Peter O’Toole, Giuliano Gemma şi Paul Walker, regizorul Patrice Chereau, cântăreţul Lou Reed şi compozitorul Armando Trovajoli, scriitorii Seamus Heaney şi Doris Lessing, dar şi personalităţile politice Margaret Thatcher şi Nelson Mandela se numără printre marii disparuti ai anului 2013.

24
/12
/13

Volumele "Între acte", de Radu Beligan, "Exerciţii de echilibru", de Tudor Chirilă, şi "Uibesc", cartea de poezii a poetului anonim Iv cel Naiv, se numără printre cele mai vandute carti în 2013.

24
/12
/13

“De ce este România altfel”, de Lucian Boia, “Dragul meu turnător”, de Gabriel Liiceanu, “Parabolele lui Iisus”, de Andrei Pleşu, şi “Fii demn”, de Dan Puric, se numără printre cele mai furate carti din librăriile din România, în acest an.

17
/12
/13

Editura Curtea Veche îşi aşteaptă cititorii la Salonul de Carte Bookfest de Craciun (13 - 23 decembrie), organizat la Muzeul Ţăranului Român din Capitală, cu titluri noi, reduceri între 15 şi 65% şi lansări speciale de carte, în prezenţa autorilor.

16
/12
/13

“La noi, când vine iarna“, romanul cunoscutului actor Mircea Diaconu, va fi lansat marți, 17 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Bastilia din București. Romanul a apărut de curând în colecția „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom și în ediție digitală.

16
/12
/13

„Din vorbă-n vorbă” - 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, apărută la editura Humanitas, va fi lansată, marţi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală.

11
/12
/13

Vineri, 13 decembrie 2013, Editura Casa Radio vă invită la Café Cărtureşti Verona la o nouă întâlnire cu Cartea vorbită a lui Nichita Stanescu (30 martie 1933–13 decembrie 1983), ajunsă azi, datorită celor care îi iubesc necondiţionat poezia şi nu se pot sătura să-l reasculte citind-o, la a cincea ediţie.

08
/12
/13

„Povestea lui Jun Do“, semnată de scriitorul american Adam Johnson şi premiată cu Pulitzer 2013, a apărut săptămâna aceasta în colecţia „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, cu o traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă.